SIF5 Oltenia - cel mai tranzactionat titlu la bursa

de     SSIF Broker
Joi, 20 iulie 2006, 0:00





Documente:
Analiza tehnica BRD - date zilnice, SSIF Broker
(20.07.2006) PDF

Inceputul sedintei de tranzactionare de joi a fost unul foarte agitat in ce le priveste pe cele cinci societati de intermediere financiara, in prima jumatate de ora tranzactionandu-se o buna parte din volumul total al zilei. Oarecum in contradictie cu scaderile de la finalul sedintei precedente, de aceasta data s-au inregistrat cresteri chiar din deschidere, acestea mentinandu-se pana la final.

Astfel, indicele BET-Fi s-a apreciat cu 1,63%, valoarea sa fiind acum de 41096 pc. Cel mai tranzactionat titlu a fost SIF5 Oltenia, cu o valoare totala de peste 5,9 milioane lei, aflat in crestere zilnica de 1,33%, pana la pretul de 2,29 lei.

Cu actiunile SIF2 Moldova s-au realizat transferuri in valoare de 5,1 milioane lei, pretul lor ajungand la 1,85 lei(+0,54%). SIF3 s-a apreciat cu 1,59%, pretul de inchidere fiind 1,92 lei/actiune, SIF 4 a crescut cu 2,24%, pana la 1,37 lei, iar SIF1 a inchis sedinta de tranzactionare la 2,18 lei(+2,35%).

Cu titlurile BRD-GSG s-au efectuat tranzactii in valoare de 2,4 milioane lei, pretul lor ramanand constant fata de sedinta precedenta la 16,4 lei/actiune. Este interesant de urmarit evolutia viitoare a acestui titlu, dupa variatiile multiple de pret suferite in saptamanile precedente.

Tot in sectorul bancar, actiunile Bancii Transilvania s-au aflat in apreciere usoara, ultimul pret inregistrat fiind de 1,1 lei, cu 0,92% mai mult decat miercuri. O scadere de pret de 1,89% s-a consemnat in cazul Bancii Comerciale Carpatica, dar pe un volum cu totul modest, ultima cotatie fiind de 0,52 lei.

In sectorul petrolier, cei doi actori principali, Petrom(SNP) si Rompetrol Rafinare(RRC) s-au apreciat usor, cu 0,96% in cazul SNP si 0,38% pentru RRC. Cu actiunile Rompetrol a avut loc o tranzactie importanta pe piata DEAL, in valoare de 2,1 milioan lei, fiind transferate peste 27 milioane actiuni, la pretul de 0,0785 lei/ actiune. Ultimul pret al sedintei a fost de 0,0803 lei pentru RRC si 0,525 pentru SNP.

O evolutie pozitiva de pret au avut si titlurile Flamingo, acestea apreciindu-se cu 2,56%, pana la valoarea de 0,36 lei. Dintre societatile mai lichide, cresteri de pret au inregistrat Siretul Pascani (+6,13%), ultimul pret fiind 0,0675 lei/actiune, Compa Sibiu(+0,53%) Amonil Slobozia (+0,65%), Rompetrol Well Services(+2,11%).

Segmentul farmaceutic a facut nota usor discordanta cu restul pietei, inregistrand scaderi, insa volumele tranzactionate nu au fost unele insemnate. Astfel, Biofarm Bucuresti a scazut 0.89%, pana la 0,555 lei, iar Antibiotice Iasi s-a depreciat cu 0,73%, pretul de inchidere fiind stabilit la 1,36 lei/actiune.

Este de remarcat volumul surprinzator tranzactionat pe titlul Prodvinalco, de aproximativ 1,7 milioane actiuni, in valoare totala de 1,67 milioane lei, cele mai consistente tranzactii efectuandu-se la pretul de 0,95 lei/actiune. Ultima cotatie a fost de 0,91 lei, cu 13,75% mai mult decat in ziua precedenta.

Darie Moldovan
Departamentul de Tranzactionare SSIF Broker Cluj-Napoca


















52 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă