Retailerii romani isi rotunjesc profiturile din banii strainilor. Bulgaria este cea mai cautata piata.

Pentru ca retailul din Romania este in scadere, jucatorii de pe piata de profil se extind peste granita. Spre exemplu, Domo, numarul doi in piata dupa cifra de afaceri, a anuntat ca pina la finele lunii august va deschide inca doua magazine in Bulgaria: la Ruse si la Varna. Aceasta in conditiile in care luna aceasta Domo a taiat panglica la alte doua magazine la Sofia si Haskovo.

Mai mult, reprezentantii societatii sustin ca pe termen lung au in plan sa se extinda si in alte state. Primul magazin Domo din afara tarii a fost deschis in luna martie a acestui an la Plovdiv.

Per total, investitia in cele cinci magazine de peste hotare se ridica la aproximativ 800.000 de euro, toate avind in medie in jur de 500 de metri patrati, adica aproximativ aceeasi marime cu cele mai mici magazine din tara. De asemenea, in aceste magazine vor lucra in jur de 130 de angajati.

Bulgaria este Romania de acum trei ani

Chiar daca in Bulgaria trebuie sa vinda la preturi mai reduse decit in Romania si implicit profitabilitatea unui magazin este mai mica, marele avantaj al acestei tari pentru retailerii romani consta in faptul ca piata nu a ajuns la saturatie. „Din punctul de vedere al creditelor de consum, piata este comparabila cu Romania anului 2003.

Cu toate acestea, ne lovim de dificultati referitoare la nivelul de pret si de gross margin, semnificativ mai reduse decit in Romania“, sustine Lorand Szarvadi, CEO Domo.

Strategii diferite

In afara de Domo, si Altex, liderul pietei, are planuri de extindere. Potrivit lui Dan Ostahie, CEO Altex, primele magazine ale companiei in afara tarii se vor deschide cel mai probabil in Bulgaria anul viitor sau in 2008.

Totodata, Altex e cu ochii si pe Serbia. Pina atunci, prefera sa se concentreze pe activitatea din Romania. Astfel, de curind compania a lansat o campanie de rebranding, iar numarul magazinelor MediaGalaxy e in crestere. „In perioada 2003-2005, compania a mers in directia pietei. „In 2006 vrem sa conducem piata si sa contribuim la cresterea ei.

Iar primul semnal in acest sens l-am dat prin rebranding“, ne-a declarat Ostahie.

Integral in Cotidinaul