Fuga lui Hayssam a devenit un nou subiect de disputa intre toate taberele politice si o buna ocazie de platit polite.

Audiat de comisia de control a SRI din parlament, demisionarul Radu Timofte si-a declinat raspunderea pentru scaparea lui Hayssam de sub orice control (de ani de zile, nu de azi, de ieri), si-a arogat meritul de a-l duce dupa gratii si a regretat ca n-a demisonat la timp: "nu am prevazut ca SRI va fi implicat in dispute politice".

Nu, zau? Ce tupeu! Cum n-a "prevazut" cand SRI era implicat pana-n gat in dispute politice? In aceeasi zi, purtatorul de cuvant al SRI recunostea ca "SRI a avut dintotdeauna ofiteri sub acoperire in randul jurnalistilor".

Asta nu-i politie politica? Nu inseamna supravegherea si manipularea presei? Victimizarea dlui Timofte e atat de ieftina incat nu e de mirare ca a induiosat comisia, marturisind ca a demisionat doar fiindca dl Basescu "nu mai are incredere in serviciile secrete in cazul Hayssam". Cam tarziu.

Daca n-avea incredere la timp in complicitatea serviciilor secrete cu mafia araba si organizatiile ei teroriste, poate ca nu se ajungea atat de jos - incat sotia romanca a lui Hayssam sa pretinda acum ca acesta a murit. Sa-i punem cruce cazului Hayssam, adica, si sa-l lasam sa se odihneasca in pace oriunde s-ar afla.

Mai ales ca avem (dupa cum a declarat presedintele Basescu) inca 72 de infractori in libertate "asupra carora nu se poate actiona decat in baza mandatelor emise de procurori si judecatori". Aha! Daca procurorii si judecatorii decid, in independenta lor, sa elibereze orice infractor, restul institutiilor sunt ca si arestate si nu mai pot interveni.

De-aia, a zis presedintele, nici nu mai numeste alti sefi la SRI si SIE, fiindca n-are legile necesare - pe care guvernul le tine de cateva luni bune prin sertare. Sa fim seriosi! Si guvernul e in culpa, fiindca de bine ce-a criticat abuzurile din legile sigurantei nationale, a uitat de ele - dar si serviciile secrete au dormit in bocanci dupa ce Nastasiu i-a dat drumul lui Hayssam.

In aceste conditii, ce altceva putea sa ceara PSD (partidul-mama al fratilor musulmani Timofte, Fulga, Botos si Hayssam) decat demisia ministrului justitiei - atribuindu-i culpa CSM-ului? Marele razboi de aparare a structurilor impotriva oricaror deconspirari, cuplat cu razboiul dintre palatele Cotroceni si Victoria, a devenit total bezmetic.

Tot luptandu-se intre ei, s-ar putea ca dnii Basescu si Tariceanu sa se infunde unul pe altul si sa-l scape taman pe dl Iliescu.