Compania Glaxo a anuntat ca a pus la punct un vaccin anti gripa aviara care s-a dovedit foarte eficient in testele efectuate pana acum. Potrivit unui anunt al companiei vaccinul urmeaza sa fie produs la scara larga incepand cu anul 2007, urmand ca pretul acestuia sa nu depaseasca 7.5 dolari transmite Reuters.

In acest moment cel mai cunoscut medicament impotriva gripei aviare e Tamiflu realizat de Roche Holding AG.

Reprezentantii Glaxo au anuntat ca vaccinul realizat de companie e mult mai erficient decat produsele similare aflate pe piata ca urmare a introducerii unor compusi ce fac ca sistemul imunitar sa reactioneze mult mai repede si mai eficient.

Cu toate ca efectul vaccinului asupra virusului H5N1 s-a dovedit a fi foarte bun, cercetatorii Glaxo nu stiu inca care va fi impactul acestuia impotriva unui virus ce a suferit mutatii.

In urma anuntului facut de oficiali, actiunile aGlaxo au inregistrat o cresrere 1%, Deutsche Bank anticipand ca acest nou produs are un potential de piata de peste 2 miliarde de dolari anual.

Virusul H5N1 s-a raspandit extrem de rapid in Asia, provocand moartea a peste 130 de persoane. In ciuda -numarului relativ mic de victime, specialistii se tem ca virusul ar putea degenera intr-o pandemie, o epidemie globala cu efecte devastatoare in cazul in care mutatiile ii vor permite sa se transmita de la om la om.