Cum ne alegem polita de asigurare Casco

de     Romania Libera
Joi, 27 iulie 2006, 0:00


Aveti o masina si nu detineti o asigurare auto. Momentul cel mai potrivit sa va asigurati este... acum. Si asta pentru ca detinerea si conducerea unui autoturism implica asumarea unor riscuri, care apar cel mai frecvent in circulatie, dar se pot produce si in timpul stationarii in garaj sau in parcare.

Cea mai populara polita auto este cea Casco, care are ca scop protectia asiguratului pentru pagubele produse autovehiculului prin avarii si/sau furt, pe teritoriul tarii sau in strainatate.

Riscurile acoperite

Polita Casco acorda despagubiri atat pentru avarii, cat si pentru furtul unor parti sau a intregului autoturism. Este important de stiut ca protectia pentru furt se ofera doar ca supliment la o asigurare de avarii si acest fapt determina si un cost mai mare al primei de asigurare. Prima de asigurare, respectiv pretul politei, se calculeaza ca procent din valoarea autoturismului (suma asigurata).
Companiile de asigurari acorda despagubiri, de regula, pentru urmatoarele riscuri acoperite: avarii provocate de ciocniri, loviri sau izbiri, caderi, derapari sau rasturnari, incendiu, trasnet, explozie, grindina, inundatie, furtuna, cutremur de pamant, prabusire sau alunecare de teren, pagube produse prin furtul masinii sau a unor parti componente ale acesteia, cheltuieli ale asiguratului

realizate in vederea limitarii pagubelor sau pentru transportul autoturismului la atelierul de reparatii etc.
Asiguratul poate obtine o reducere a costului politei daca autoturismul este prevazut cu sistem antifurt, se parcheaza intr-un garaj inchis sau in locuri special amenajate si pazite.

Elemente esentiale in alegerea asiguratorului

Pentru a fi sigur ca beneficiati de cele mai bune conditii contractuale, este de preferat sa apelati la serviciile unui broker de asigurari. Acesta va poate prezenta mai multe oferte si poate intermedia relatia cu asiguratorul selectat pentru a obtine cele mai avantajoase conditii.

Daca optati pentru varianta unei relatii directe cu o companie de asigurari, atunci trebuie sa aveti in vedere urmatoarele elemente esentiale: riscurile asigurate si situatiile in care nu se acorda despagubiri, obligatiile asiguratului si asiguratorului, pretul politei, extinderea teritoriala a asiguratorului.

In plus, contractul de asigurare trebuie citit cu atentie, intrucat cuprinde elemente juridice, economice si tehnice. Contractul de asigurare este compus din polita, clauze si anexe.

Clauzele referitoare la drepturile si obligatiile asiguratului trebuie intelese foarte bine inainte de semnarea contractului si este recomandata consultarea asiguratorului in cazul in care exista chestiuni neclare sau probleme de interpretare.

Cum se obtin despagubirile

In cazul unei avarii, principalele etape care trebuie parcurse in procedura de despagubire sunt urmatoarele: anuntarea societatii de asigurare, in termen de 48 de ore; prezentarea la cea mai apropiata unitate a companiei de asigurari pentru depunerea unei declaratii referitoare la evenimentul in urma caruia au rezultat avarii ale autoturismului si a procesului-verbal intocmit de politie;

intocmiea unui proces-verbal de constatare a avariei de catre reprezentantul asiguratorului in prezenta asiguratului si a unui reprezentant al service-ului care va efectua reparatia; dupa constatare, reprezentantul societatii de asigurare da acordul unitatii service pentru inceperea reparatiei, iar asiguratorul deschide dosar de dauna; efectuarea reparatiei; transmiterea devizului de reparatie de

la service catre asigurator; incheierea dosarului de dauna de catre societatea de asigurari si plata despagubirii catre service.

In cazul producerii riscului de furt, fie acesta partial sau total, procedura de despagubire este urmatoarea: reclamarea furtului la politie si obtinerea unui proces-verbal de constatare; anuntarea asiguratorului; transmiterea procesului-verbal de la politie catre asigurator si intocmirea unei declaratii referitoare la partile furate si estimarea valorii pagubei; deschiderea dosarului de dauna de

catre asigurator. Dupa plata fiecarei despagubiri, suma asigurata a masinii se diminueaza cu valoarea daunei platite de companie. Este indicat ca, dupa fiecare despagubire, sa solicitati reactualizarea sumei asigurate, adica aducerea la zi a valorii autoturismului. Aceasta se realizeaza prin plata unei prime de asigurare suplimentare.

Atentie la fransiza!

Inaintea incheierii contractului de asigurare trebuie sa intrebati care este valoarea fransizei stabilite pentru pretul pe care il platiti pentru polita cumparata. Fransiza reprezinta partea din dauna care este suportata de catre asigurat. Dar, de cele mai multe ori, asiguratul nu stie ca are un contract cu fransiza si nu cunoaste nici modul in care "actioneaza" aceasta.

De exemplu, in cazul in care masina este asigurata pentru o valoare de 8.000 de euro, iar contractul are prevazuta o fransiza de 20% pentru riscul de furt total, in momentul producerii acestui risc, veti primi o despagubire de 80% din suma asigurata. Adica, doar 6.400 de euro.
Integral in Romania Libera


















46 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version