"Basescu imi este prieten, tarile noastre sunt prietene" - si-a inceput George W. Bush declaratiile dupa intalnirea cu presedintele Traian Basescu. Cele mai detaliate declaratii facute in Biroul Oval de cei doi sefi de stat s-au referit la continuarea colaborarii in Irak si Afganistan.

"Vreau sa multumesc poporului roman pentru sustinerea in mentinerea democratiei in Irak si Afganistan", a declarat Bush, in timp ce Basescu a precizat ca "Romania va continua sa ramana un aliat al Statelor Unite in sustinerea democratiei din Irak si Afganistan".

Conform corespondentilor televiziunilor aflate la Washington, Bush a manifestat deschidere in problema ridicarii vizelor. Bush a declarat ca in tara sa exista o dezbatere legata de imigratie si ca intentioneaza sa propuna mai multor tari elaborare aunei foi de parcurs care ar putea duce chiar la eliminarea, in timp, a vizelor.

Basescu a tinut sa-l asigure pe Bush ca romanii nu mai sunt interesati sa imigreze ilegal si ca acest lucru este deja testat in Europa.

O alta problema discutata s-a referit la zona Marii Negre, una de interes pentru SUA avand in vedere planurile legate de baza militara de la Mihail Kogalniceanu.

Bush a mai precizat ca SUA sprijina integritatea teritoriala a Republicii Modova, iar Basescu a adaugat ca statul roman, in relatia cu SUA, vrea ca teritoriul Modovei sa ramana neafectat.

Avind in vedere ca presedintele american a implinit 60 de ani la inceputul lunii, Traian Basescu i-a daruit lui Bush o moneda de aur de colectie, emisa de BNR, replica a monedei dacice (koson).