Romania se afla printre ultimele tari in privinta dezvoltarii sistemului bancar si a serviciilor financiar-bancare din regiunea sud-estului Europei, se arata intr-un studiu al pietei bancare a anului 2005 prezentat astazi de UniCredit.

Astfel, Romania este pe ultimul loc la volumul de credite contractate, in raport cu Produsul Intern Brut (PIB)-22%, fata de 43% in Bulgaria, 31% in Turcia sau 27% in Serbia. Media pe tarile din Sud-Estul Europei este de 33%, fata de 115% in zona Euro. Si la depozite suntem pe ultimele locuri, cu 28% din PIB, numai rusii, ucrainenii si sarbii fiind aproape de noi, cu 25%.

Bulgaria ne intrece cu mult si aici, avand depozite de 49% din PIB. Asa incat, apreciaza analistii UniCredit, ca urmare a restructurarii tarzii a sectorului bancar si a gradului scazut al intermedierii bancare comparativ cu alte tari din regiune, Romania va fi una dintre tarile cu cel mai insemnat potential de dezvoltare in urmatorii trei ani.

Cu toate acestea, si peste trei ani, adica in 2008, vom ramane tot pe ultimul loc, conform pronosticurilor bancii italiene.

Astfel, se preconizeaza ca volumul de credite sa urce de la 22% din PIB in 2005 la 31% in 2008, in timp ce Bulgarii vor fi la 50%, Sarbii la 42%, Rusii la 36% si Turcii la 42%. Media de crestere in regiune este prognozata la 40% din PIB in 2008, asadar mult mai mare decat media de crestere a Romaniei.

Asadar, si pest

e trei ani vom ramane, conform previziunilor UniCredit, codasii regiunii la credite, dar si la alte servicii financiar-bancare.

In privinta depozitelor, UniCredit prognozeaza ca Romania va ajunge de la un nivel de 28% in PIB in 2005 la numai 32% in 2008, cel mai scazut nivel dintre tarile din Regiune. Bulgarii vor creste de la 49% la 55%, Rusii de la 25% la 33% iar Sarbii de la 25% la 35%. Media de crestere a regiunii este, evident, mult mai mare, de 41% in 2008.

Comunicatul de presa al UniCredit

Bancile straine continua expansiunea puternica in Europa Centrala si de Est

• Sistemul bancar din Romania este dominat de institutii financiare cu actionariat strain, care impreuna detin aproximativ 88% din totalul activelor. In regiune, doua treimi din sistemul bancar e detinut de institutii internationale

• Oportunitatile de crestere provin din largirea perspectivei pe pietele neconsolidate sau din strategiile globale de crestere ale jucatorilor din regiune (ca UniCredit / HVB)

• Creditele pentru persoane fizice vor conduce cresterea pietei din ECE in urmatorii trei ani

Bucuresti, 27 iulie 2006 - Piata bancara din Europa Centrala si de Est continua sa fie dominata de bancile internationale. La finele anului 2005, cota de piata a bancilor cu actionariat majoritar strain era de 78% in tarile din regiune (cu exceptia Rusiei, Ucrainei si Turciei).

Intrucat pietele bancare solide sunt in mare proportie privatizate, oferind putine oportunitati pentru achizitii majore, investitorii internationali se concentreaza preponderent asupra tarilor unde procesul de consolidare si internationalizare nu a atins un stadiu avansat.

Europa Centrala si de Est este o piata care se dezvolta rapid, cu active cumulate de peste un miliard de euro, cu jucatori preponderent internationali si perspective pozitive de crestere, avand in vedere gradul de penetrare a intermedierii financiare relativ scazut comparativ cu tarile din zona Euro.

Acestea sunt cateva dintre rezultatele unui studiu recent asupra sistemului bancar din regiune, derulat de departamentele de cercetare ale bancilor subsidiare UniCredit Group.

Cea mai mare concentrare de banci internationale este in noile state membre UE ca Estonia (99%) si Slovacia (98%), urmate de o tara candidata la UE, Croatia (91%). “Rusia, Turcia si Ucraina sunt noile frontiere ale strategiei regionale pentru jucatorii internationali activi in regiune.

Totusi, in termeni generali, ne asteptam ca procesul de consolidare la nivel international sa devina un element determinant al transformarilor structurale din regiune, ca in cazul fuziunii UniCredit-HVB, care a creat de departe cel mai mare jucator la nivel regional si care a condus la un nou proces de consolidare la nivel local,” a declarat Andrea Moneta, membru al Comitetului de Directie

a UniCredit Group si membru al Consiliului de Administratie BA-CA, responsabil pentru operatiunile din Europa Centrala si de Est.

Cercetarea releva faptul ca segmentul creditelor a luat amploare in toata regiunea in ultimii doi ani, alimentat atat de factori de natura cererii, cat si de factori de natura ofertei. Ca rezultat, a avut loc o sporire semnificativa a volumului creditului raportat la PIB, de la 24% la 32% in intervalul 2000-2005.

Expansiunea pietei creditului a fost rapida mai ales in tarile din Europa de Sud Est si in Rusia, urmate de Turcia. Extinderea rapida a creditelor este estimata sa continue in toate pietele din zona, condusa de segmentul de retail si sustinuta de o performanta favorabila a imprumuturilor pentru companii.

Se estimeaza ca cele mai dinamice piete in aceasta privinta vor fi Rusia, Serbia, Turcia si Romania.

Adancirea penetrarii financiare a creditelor a fost insotita de o crestere mult mai stabila a depozitelor, in pofida unei dinamici puternice a veniturilor.

In anii urmatori, accelerarea activitatilor de investitii si diversificarea portofoliului vor conduce la o reducere a ritmului de crestere a depozitelor in tarile mai dezvoltate din Europa Centrala si de Est (Polonia, Republica Ceha, Croatia si Slovacia), in timp ce pentru restul regiunii se previzioneaza o dinamica puternica atat in zona de retail, cat si in cea pentru companii.

In ansamblu, profitabilitatea bancara ramane pozitiva in pofida diminuarii marjelor (diferenta intre dobanda la credite si cea la depozite) si a intensificarii competitiei. Se apreciaza ca Turcia si Rusia vor avea o dinamica mai accelerata.

In toate tarile, cu exceptia Sloveniei, a Rusiei si a Turciei - unde inca au loc transformari structurale - sectorul bancar e dominat de institutii financiare cu actionariat strain.

Anumiti jucatori internationali au considerat regiunea ca o a doua piata de crestere dupa cea proprie, si detin in prezent o parte considerabila din activele cumulate ale institutiilor financiare cu capital strain, dupa ce si-au dezvoltat o retea extinsa si au ajuns printre cei mai importanti jucatori de pe piata bancara in majoritatea tarilor din ECE.

In prezent, sistemul bancar din Romania este dominat de institutii financiare cu actionariat strain, care impreuna (inclusiv BCR) detin aproximativ 88% din totalul activelor.

Procesul de restructurare a pietei bancare romanesti va continua cu finalizarea ultimelor privatizari si cu intensificarea concentrarii ca urmare a cresterii concurentei o data cu maturizarea pietei si a reducerii treptate a marjelor.

Restructurarea tarzie si existenta unui grad relativ scazut al intermedierii bancare comparativ cu celelalte tari din regiune face ca, in prezent, Romania sa fie una dintre tarile cu cel mai insemnat potential de dezvoltare. Pe partea de active, expansiunea insemnata a pietei creditului in intervalul 2000 - 2005 in special pe segmentul de retail nu a epuizat potentialul de crestere a pietei.

Pe termen mediu, estimam ca volumul creditarii va creste in medie cu 25% pe an, o dinamica mai accentuata fiind asteptata la nivelul creditului acordat populatiei. Cresterea in continuare a volumului creditarii va fi in mod necesar insotita de o crestere a depozitelor provenite de la clientela nonbancara.

Urmand tendinta ultimilor ani, cresterea volumului depozitelor atrase va avea o dinamica mai moderata in viitor, in medie de 16% pe an in intervalul 2006 - 2008. Cresterea veniturilor, a gradului de intermediere bancara si a dobanzilor reale vor constitui stimulente pentru piata depozitelor bancare, insa vor fi partial contracarate de dezvoltarea pietelor produselor alternative de economisire.

Creditele pentru persoane fizice conduc cresterea pietei in regiune

Principalul element de crestere al volumelor creditelor din regiune va continua sa fie creditul pentru persoane fizice. Specialistii UniCredit Group apreciaza ca imprumuturile pe segmentul retail in Europa Centrala si de Est vor spori cu o medie anuala de 31% pana in 2008.

Cea mai mare crestere va fi observata in Rusia, unde acest sector va urca cu 56%, aproape dublu fata de procentul de dezvoltare al intregii piete a ECE (inclusiv Rusia). Cu o medie anuala de crestere de 24%, volumul de credite pentru persoane fizice din Europa Centrala si de Est este mult mai puternic decat in zona Euro (6%).

Integral in GhiseulBancar.ro