Ca si cum nu ar fi fost de ajuns scandalurile de dopaj premergatoare Turului Frantei, ciclismul mondial a mai primit astazi o puternica lovitura: Floyd Landis, nimeni altul decat invingatorul din acest an al Marii Bucle, a fost gasit pozitiv la un control antidoping desfasurat in timpul competitiei din Franta, poate chiar in fabuloasa etapa alpina de la Morzine, cand Landis a sustinut singur o evadare de 125 km!...

Anuntul a fost facut chiar de catre Phonak, echipa care l-a purtat pe american catre cel mai important succes al carierei, in urma comunicatului emis cu o zi inainte de catre UCI privind rezultatul pozitiv al unui ciclist important din ultima editie a Turului.

Substanta folosita de Landis pare sa fie testosteronul, un steroid anabolizant menit sa creasca masa musculara. Asadar, nu este vorba despre doping in sange, modalitatea cea mai intalnita in ultima vreme si care a declansat si "Operatiunea Puerto", in care au fost implicati Ullrich, Basso, Sevilla si altii.