Dupa socul produs de Floyd Landis, castigatorul Turului Frantei, gasit pozitiv la un control antidoping, o alta stire-bomba provine din Statele Unite, unde campionul si recordmenul mondial in proba de 100m, Justin Gatlin, a fost descoperit cu testosteron la un control realizat pe 22 aprilie la Kansas City!

Gatlin, campion mondial si olimpic si detinator al recordului mondial de 9.77secunde impreuna cu jamaicanul Asafa Powell, a fost anuntat de catre agentia americana antidoping ca nu a trecut un test realizat pe 22 aprilie, la Kansas City.

Atletul american a recunoscut faptul ca a fost gasit pozitiv cu testosteron, dar nu a fost in masura sa ofere explicatii suplimentare, limitandu-se sa declare ca nu a fost nimic determinat de vointa sa.

In aceste conditii, Justin Gatlin risca excluderea definitiva din viata sportiva, dat fiind faptul ca el nu este la prima abatere. In 2001 s-a aflat intr-o situatie similara, fiind acuzat de folosirea de amfetamine in timpul campionatelor de juniori ale SUA!