„La piciorul podului peste Dunare, ridicat de inginerul Anghel Saligny, se infiintase, in primavara anului 1952, un lagar de munca in care au fost adusi in special tarani care refuzasera sa intre in nou-infiintatele cooperative. Unul dintre ei, un tinar din Moldova, de 23 de ani, l-a scuipat in fata pe comandantul lagarului, care il palmuise fara motiv. A primit 21 de zile de carcera.

«Cind a fost adus la infirmerie si i s-au tras cizmele, i s-a dezlipit si talpa picioarelor, care putrezise», consemneaza medicul coloniei penitenciare.“

Prima parte a celei mai recente carti a lui Marius Oprea (foto), aparuta de curind la Polirom, nu este numai o impresionanta pledoarie pentru ideea ca socialismul de stat instaurat dupa razboi in Europa de Est a fost un sistem prin natura sa criminal. Cel putin citeva dintre cele 70 de pagini grupate sub titlul „Chipul mortii“ sint, in acelasi timp, o proba de literatura remarcabila.

„Nu, nu este literatura“

Dar, pentru ca tocmai de aici s-ar putea naste unele intrebari cu privire la caracterul judicios al demersului istoric, Marius Oprea ne da asigurari metodologice la inceputul textului din care tocmai am citat. Scriitura sa pune in scena, intr-adevar, intimplari cit se poate de reale, descoperite prin studierea arhivelor, combinate, insa, cu elemente de detaliu fictionale.

Cazul taranului moldovean care, pina la urma, moare in lagarul de linga podul Saligny, este continut intr-unul dintre dosarele intocmite, in 1968, de un anume procuror Slabu, care primise de la partid sarcina de a ancheta „abuzurile din anii stalinismului“.

In proza lui Oprea, acest procuror asuda intocmind rapoartele cerute, intr-unul dintre birourile Comitetului Central, in vreme ce ultima ninsoare din martie cade pe pervaz. „Nu, nu este literatura - sau, mai exact, nu in intregime: crimele, torturile, procurorul au existat aievea.

La fel si dosarele sale, care pot fi (sau, mai corect spus, au putut fi, o vreme) consultate - le-am vazut cu ochii mei“, ne asigura istoricul.

Fantoma care bintuie Europa de Est

Relatarile bazate pe dosarele represiunii din primul deceniu de comunism sint intretaiate de marturii din propria experienta a autorului, faptele petrecindu-se acum in anii ’80, si de consideratii despre situatia politica la zi.

E vorba despre batrinul muncitor brasovean Werner Sommerauer, cel care, vazindu-l la televizor pe Ristea Priboi, a „descoperit“ in acesta „pe unul dintre fostii sai tortionari de la Securitate“. (p. 54) Dar si de greselile guvernarii CDR, dintre care cea mai importanta a fost, crede Oprea, nerealizarea „reformei morale in Romania“. (p. 51)

In ciuda schimbarilor dese de registru si a intercalarii tuturor acestor planuri, textul pastreaza o unitate, daca nu la nivel narativ, atunci la nivel ideatic: ceea ce da coerenta „Chipului mortii“ este obsedanta fantoma a comunismului si a Securitatii, de care nici un aspect al realitatii nu pare sa scape.

Securitatea si KGB

Dupa aceasta prima parte, animata de patos, cea de-a doua, mult mai dinamica, reproduce un dialog intre autor si fostul disident rus Vladimir Bukovski, pe care Oprea l-a intilnit prima data in 2001, la Scoala de vara de la Sighet. „Am constatat ca vorbim la fel.

Am stat la prima noastra intilnire pe malul unui riu si povesteam - el despre Securitate, eu despre KGB“, marturiseste Bukovski intr-o nota.

Cei doi impartasesc, desigur, un interes argumentat moral pentru studierea comunismului, o pasiune sistematica pentru arhive si o viziune de ansamblu asupra societatilor postcomuniste, conform careia, „desi Romania a intrat in NATO, desi fosta URSS a disparut, totusi se pare ca Razboiul Rece nu a disparut, ci doar si-a restrins aria.

Acum se poarta in interiorul granitelor, pentru conservarea fostelor elite sovieto-comuniste“, cum explica Oprea in debutul conversatiei cu Bukovski.

Faliment economic sau complot al „serviciilor“

Cum a cazut comunismul, acel sistem care parea imuabil? „Nu mai aveau bani sa plateasca salariile, ca sa nu mai vorbesc despre bani pentru Cuba, Angola, Vietnam... Practic, fosta URSS a ajuns in pragul falimentului, provocat de orgoliul si nesabuinta comunistilor“, explica, fara mari surprize, Bukovski.

Si totusi, schimbarea de regim in Europa de Est pastreaza, se pare, mistere pe care nici actorii principali, nici arhivele secretizate nu vor sa le tradeze.

Integral in Cotidianul