Specialistii estimeaza ca o treime din persoanele de varsta adulta din Romania sufera de insomnie. Cu toate acestea, foarte putine persoane consulta un medic, fie din cauza ca nu considera insomnia a fi o boala, fie din cauza temerii de a deveni dependent de medicamentele prescrise de doctori.

Insomnia reprezinta insa unul dintre simptomele persoanelor suferinde de afectiuni grave, precum depresia, insuficienta cardiaca, boli endocrine, nevroze etc.

"Aproape toti pacientii internati prezinta si acest simptom, respectiv insomnia. Netratata la timp, ea se poate croniciza sau poate induce depresia, de aici fiind un pas pana la aparitia problemelor mult mai grave de sanatate", a precizat medicul Dan Prelipceanu (foto), de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia" din Bucuresti.

El a adaugat ca "insomnia este un simptom prezent de cele mai multe ori la persoanele suferinde de boli endocrine, insuficienta cardiaca, depresie, nevroze, dar si la cele care se drogheaza, fumeaza sau consuma bauturi alcoolice in cantitati semnificative".

Nopti tulburate de munca la computer

Insomnia ne chinuie prin faptul ca nu putem dormi si ne trezim epuizant de obositi, ea manifestandu-se mai ales in cazul persoanelor in varsta, insa, conform medicilor, acest lucru li se intampla si tinerilor foarte stresati.

In tratatele medicale, insomnia este definita drept imposibilitatea de a adormi, de a mentine starea de somn sau de a se odihni in timpul noptii, incluzand trezirea involuntara.

Cu privire la perioada pe care se instaleaza, insomnia poate fi tranzitorie - sa dureze cateva zile, pe termen scurt, nu mai mult de trei saptamani sau cronica. Acesta din urma reprezinta simptomul alarmant, care insoteste alte probleme de ordin medical, de aceea descoperirea cauzelor este pasul cel mai important in vindecarea ei.

In schimb, este demonstrat faptul ca jumatate din persoanele care lucreaza in ture de noapte adorm in timpul serviciului cel putin o data pe saptamana, ceea ce inseamna ca ceasul biologic nu este reglat pentru un astfel de program.

Integral in Curentul