Horia-Roman Patapievici dezvaluie semnificatiile unui sondaj: omenirea nu este atat de atasata de capitalism pe cat s-ar putea banui.
Prabusirea regimurilor comuniste a parut sa insemne declasarea definitiva a ideilor socialiste. Unii, observand ceea ce parea a fi un consens in privinta valorilor de baza care ar trebui sa caracterizeze o societate decenta, au vorbit de sfarsitul istoriei.
Lupta ideologica sfarsea intr-un consens liberal: capitalismul triumfa, in timp ce socialismul parea ca isi irosise capitalul de fascinatie, demonstrandu-l in schimb pe cel de mizerie, abuz si minciuna.
De-a lungul anilor 1990, prin irezistibila liberalizare a pietelor, cei care, precum Hayek, identificasera cresterea interventiei statului cu drumul spre servitute, pareau sa fie confirmati. Cei care, precum Schumpeter, profetisera ca succesul economic al capitalismului aduce cu sine esecul sau social, pareau a fi infirmati.
Intr-adevar, un sondaj de opinie realizat in 20 de tari din intreaga lume* a parut sa constate ca ne gasim in fata unui consens de tip "sfarsitul istoriei", in care optiunea in favoarea capitalismului este dominanta (Franta face o trista exceptie: numai 36% din populatia ei are incredere in capitalism, 50% il respinge categoric): astfel, 61% dintre persoanele chestionate cred ca economia de
piata libera este cel mai bun sistem economic, in timp ce doua persoane din trei cred ca "sistemul libertatii antreprenoriale si cel al economiei de piata libera functioneaza mai bine in interesul societatii daca este insotit de puternice reglementari administrative".
Cifrele sondajului arata ca umanitatea incepe mileniul III sfasiata de o contradictie pe cat de evidenta, pe atat de trecuta cu vederea: doua treimi din populatia lumii cred atat ca economia de piata libera este dezirabila, cat si ca ea trebuie bine tinuta in frau.
Capitalismul este perceput ca o forta utila, dar periculoasa, in timp ce statul este vazut ca o instanta care protejeaza societatea, prin interventionism. Cu o mana, omenirea vrea capitalism, adica libertate; cu cealalta vrea etatism, adica ordine impusa.
Esenta contradictiei, dupa parerea mea, este aceea dintre ordinea care decurge din agregarea libertatilor individuale si ordinea care rezulta din limitarea acestor libertati, prin aparatul de stat.
Oamenii le vor cu egala tarie pe amandoua, cu mentiunea, insa, ca anume ordinea impusa de stat e chemata sa corecteze (dez)ordinea creata de libertate: ceea ce inseamna, in fond, ca statul pare a fi salvarea, acolo unde libertatea e perceputa ca fiind problema.
Rezultatul acestui sondaj este exemplar nu doar pentru ca arunca o lumina necrutatoare asupra incoerentei idealurilor noastre (confirmand astfel teza lui Isaiah Berlin privind lipsa de unitate a sufletului uman, in ce priveste scopurile ultime), ci si pentru ca diagnosticheaza corect ceea ce mi se pare a fi principala mostenire pe care secolul XXI a primit-o de la secolul XX.
Intr-o formulare rapida, aceasta mostenire este chiar contradictia semnalata de sondajul la care ma refer: aceea intre increderea in economia de piata libera si credinta ca interventionismul de stat este nu doar dezirabil, ci si necesar.
Reformulata, contradictia este aceea dintre doua tipuri de ordine: ordinea proprietatii private (capitalism) si ordinea interventiei de stat (socialism). Ea poate fi exprimata sub forma tezei: capitalismul este bun numai limitat de interventia statului. Or, ce presupune aceasta teza?
Urmatoarele afirmatii: libertatea individuala nu poate crea, singura, o ordine compatibila cu binele comun; binele comun poate fi atins mai degraba prin limitarea libertatilor individuale, decat prin agregarea lor nestingherita; nu ordinea proprietatii private, ci mai degraba ordinea impusa de stat este solidara cu binele comun; numai statul poate crea un tip de organizare cu adevarat compatibil cu binele comun.
De aici rezulta in mod logic faptul ca interventia statului este mai buna decat cooperarea voluntara a indivizilor (deoarece ultima creeaza disfunctii pe care numai statul, prin interventie planificata, le-ar putea limita ori elimina); rezulta ca interventionismul este necesar (intrucat ar reprezenta o forma de realizare a binelui comun), in timp ce libertatea este facultativa (deoarece trebuie
limitata ori de cate ori binele comun, asa cum este acesta definit de stat, pare sa o pretinda).
