Editura aleasa de Marko Bela nu a scos nicio carte

de Anca Simina (Evenimentul Zilei)

Editura care i-a platit sefului UDMR drepturi de autor de 900 de milioane a facut, in 2005, profit de 4 miliarde cu doar doi angajati.

Veniturile lui Marko Bela de aproape un miliard de lei, verificate in prezent de DNA, au fost obtinute de la o editura care, desi infiintata de doi ani, nu a scos inca nicio carte.

Chiar si in aceste conditii, Editura Bookart, din Miercurea Ciuc, i-a platit anul trecut liderului UDMR 900.000.000 de lei, adica 75% din cheltuielile totale ale firmei in 2005, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor Publice.

Liderul local al UDMR, patron de editura

In cautarea unei explicatii privind provenienta sumei care apare in declaratia de avere a vicepremierului ca obtinuta din drepturi de autor, procurorii anticoruptie au solicitat informatii mai multor edituri. Printre acestea, Mentor, din Targu-Mures, si Pallas Akademia, din Miercurea Ciuc.

Deocamdata, nu si Editurii Bookart, patronata de liderul organizatiei UDMR de la Miercurea Ciuc, Hajdu Aron. Aceasta a cumparat pe

21 septembrie 2005 toate drepturile de autor ale lui Marko Bela pentru urmatorii cinci ani, plus cele de comercializare a cartilor sale pentru inca cinci.

Integral in EvZ.

Scriitorul Marko Bela, anchetat de DNA

preluare Gandul

Explicatia privind valoarea mare a veniturilor din drepturile de autor pe care vicepremierul o lansa acum cateva luni era vanzarea pentru cinci ani a drepturilor de publicare a poeziilor sale unei edituri din Ardeal si uneia din Ungaria, refuzand insa sa nominalizeze editurile respective.

Surse oficiale spun ca ar fi vorba despre editura Bookart din Miercurea Ciuc care a cumparat drepturile exclusive de editare a poeziilor scrise de liderul UDMR pentru 900 milioane lei vechi.

Gandul