De 16 ani, acelasi tipic, slefuit pe ici pe colo pentru a da putina stralucire si caldura unei zile altfel terna si rece. E 1 Decembrie, Ziua Nationala. Romania are, pentru 24 de ore, doua capitale: Bucuresti si Alba Iulia.

Politicienii - care si-au exersat inca din ajun, in sedinta solemna, discursurile nationaliste sau patriotice - s-au impartit intre Muntenia si Transilvania, tendinta fiind, in ultima vreme, ca primii oameni in stat sa ramana in capitala administrativa, iar opozitia sa mearga in capitala Unirii.

La ora 9, ei indeplinesc primul act ritualic: sobri, cu capete plecate si pasi lenti, depun coroane de flori la monumentele eroilor necunoscuti.

Actul doi - cuvantarile de pe scena, in fata multimii falfaind drapele - era foarte important in primii ani de dupa revolutie, acum insa, cand interesul pentru politica a scazut si oratorii nu mai insufletesc pe nimeni, se mai infaptuieste doar sporadic.

Actul trei - parada militara - este cel mai asteptat, cel mai spectaculos si singurul care reuseste sa adune, spontan, peste 10 000 de spectatori. Oficiat precis si grandios de o institutie respectata, incarcata cu eroism si pe timp de pace, este unicul act care mai starneste un fior de mandrie nationala.

El a fost introdus in ritual pe vremea lui Emil Constantinescu, dupa ce ecourile rafalelor din saptamana 17-22 decembrie 1989 se stinsesera, si, data fiind fascinatia publicului pentru uniforme si putere, dar si nevoia de a admira, din interiorul haosului social, un model functional de organizare, s-a bucurat imediat de succes. Actul patru si ultimul - serbarea populara - este cel mai gustat.

Sarmaua aburinda si cana cu vin fiert au aparut pe tarabe la sfarsitul anilor '90, cand clasei politice i s-a reprosat ca a confiscat Ziua Nationala si a bagat-o in corset oficial, neoferindu-le cetatenilor nici un prilej de petrecere. Anul acesta, s-au impachetat, la Alba Iulia, peste 8 000 de sarmale si s-a dat fasole cu ciolan in sectorul doi din Bucuresti.

Ritualul se incheie pe la orele pranzului si Romania recade intr-o dupa-amiaza oarecare, de decembrie.

De ce nu depaseste Ziua Nationala cadrul unei dimineti de festivism organizat, ce-i lipseste pentru a fi traita ca sarbatoare nationala? Ii lipsesc manifestarile individuale si colective de bucurie, izvorate din multumirea de a apartine unei anumite natiuni.

Noi nu punem tricolorul in balcon (niste cetateni au furat ieri drapelele de pe Kiseleff, dar din cu totul alte motive decat de a le strange la piept), nu ne uram "La multi ani in Romania!", nu petrecem cu prietenii, nu facem intreceri si serbari populare, nu iesim in lume cu ce avem mai bun.

Visam, in schimb, la alte meleaguri, ne trambitam si - campioni ai psihanalizei - ne disecam metehnele, ne indoim de calitati si consideram imposibil progresul national din cauza disfunctiilor genetice. Dupa indoctrinarea nationalist-comunista, am trecut la o viziune satirica despre noi insine, care inabusa manifestarea spontana a identitatii nationale.

A devenit aproape jenant sa te arati ca roman. Gheorghe Adam, 70 de ani, din Targu Jiu, nu are insa astfel de complexe. El a ajuns la Alba Iulia pe bicicleta, cu steagul Romaniei si cel al Uniunii Europene prinse de aceasta. O promitatoare alaturare de simboluri. Poate ca romanii se vor bucura ca sunt romani, abia dupa ce vor fi europeni.