Primul meci al giulestenilor dupa 0-0 la Atena, rezultat care l-a facut pe actionarul principal sa ameninte (din nou) cu restructurarea lotului. Razvan Lucescu a gindit un "11" fara Buga, Badoi si Rada (rezerve).

Rapid s-a instalat usor in jumatatea gorjenilor. Ianis Zicu a fost "campionul" ratarilor in prima parte (trei situatii irosite).

Gazdele au avut posesia, dar au descoperit cu trecerea timpului de ce Pandurii au eliminat Dinamo din Cupa si au remizat cu Steaua acum doua saptamini: baietii lui Eugen Neagoe sunt bine organizati in defensiva si alearga foarte mult.

Griffiths a deschis scorul in minutul 62, reluind in plasa un balon respins de Adnan Guso. In minutele de prelungire, Pandurii Tg. Jiu a egalat! Vintilescu incrie din fata lui Edel Bete, dintr-o pozitie pe care jucatorii giulesteni au considerat-o neregulamentara (ofsaid).

Declaratii

"Asta e Rapidul. Am controlat meciul in totalitate, ei au inscris la singurul sut pe spatiul portii. Nu este normal sa ni se ceara iar plecarea, a noastra, a jucatorilor. Noi am facut o primavara de exceptie pentru Rapid, mai avem 16 meciuri in acest campionat!"

Razvan Lucescu, antrenor Rapid

Dupa meci, mai multi suporteri au cerut actionarului Copos sa dea afara citiva jucatori si au sugerat schimbarea lui Lucescu jr cu Ioan Ovidiu Sabau.

"Noi am venit la Bucuresti sa cistigam! Dar pot sa spun ca nu meritam acest egal, dupa cum a curs jocul in prima parte. Acest punct este sinonim cu un succes, pentru ca nu stiu cite echipe pot face acest lucru in Giulesti!" - Eugen Neagoe, antrenor Pandurii Tg Jiu.