Trasam pe un pergament drumul rachetelor sovietice din 1962, de la Moscova pina la Havana. Trasam apoi pe un alt pergament drumul ziaristului francez Jean Daniel de la Washington pina la Havana, trimis pe 22 noiembrie 1963 de Casa Alba ca sol de pace pe linga Castro.
Suprapunem cele doua pergamente, ne uitam prin ele la soare si s-ar putea sa vedem schitat chipul celui care, in aceeasi zi, l-a ucis pe Kennedy.
Adica: atunci cind asisti la doua evenimente care se deruleaza aparent independent unul de altul si nu intelegi mai nimic din nici unul dintre ele, o solutie ca sa iesi din dilema e sa le suprapui. S-ar putea sa mai intelegi cite ceva.
Traian Basescu pare a avea un talent formidabil de a-si atinge obiectivele mai degraba cu ajutorul dusmanilor sai decit cu al prietenilor. A dovedit-o din primele zile dupa inscaunarea de la Cotroceni.
Eliberati de sub jugul publicitatii guvernamentale, o seama de jurnalisti si analisti au redescoperit libertatea de exprimare si s-au lansat in atacuri inversunate, intemeiate sau nu, la adresa presedintelui. In harmalaia astfel creata, e greu, daca nu imposibil, sa mai arati cind presedintele face greseli, poate mai mici decit cele care ii sint atribuite, dar perfect dovedibile.
Bunaoara, cine il mai ia in seama pe un Valentin Stan, chiar si atunci cind are dreptate, daca el vede iminenta unei dictaturi personale pina si in dansul din buric al presedintelui pe malul marii? Asa incit inclin sa cred ca nu prietenii din presa, ci mai degraba neprietenii inca il tin pe Basescu la o constanta si incredibila cota de 60 la suta.
Nu altfel stau lucrurile in atingerea unui alt obiectiv major al lui Basescu, si anume alegerile anticipate. Nu le-a putut obtine cita vreme premierul Tariceanu ii era, sau ii parea a fi, prieten. S-a facut insa un pas urias prin actiunea surprinzatoare a unui adversar notoriu al anticipatelor si al lui Basescu: Dan Voiculescu.
Acesta a respins in mod constant ideea alegerilor inainte de termen, invocind stabilitatea politica, desi toata lumea stie ca problemele sale erau in alta parte: cota sa mult sub pragul electoral si dificultatea de a inchega o alta alianta care sa-l duca din nou in Parlament.
Plecarea de la guvernare a conservatorilor nu rezolva deloc aceste probleme ale partidului, dar ii serveste de minune lui Traian Basescu, caci un guvern minoritar Tariceanu este victima sigura pentru un presedinte care dispune in Parlament, pe linga PD si PRM, adepte declarate ale anticipatelor, si de o puternica falanga platformista.
Adaugam aici o la fel de surprinzatoare schimbare de optica din partea unui alt vechi adept al „stabilitatii politice“ cu mari probleme de prag electoral: Marko Bela. Pentru prima data, acesta vorbeste despre anticipate ca despre o solutie posibila, desi inca nu stie cit a smuls din UDMR Uniunea Civica Maghiara.
Sa fiu sincer pina la capat: nu inteleg mai nimic din gesturile, aparent sinucigase, ale lui Dan Voiculescu si Marko Bela.
Ancheta judiciara privind tradarea si spionajul din Ministerele Economiei si Comunicatiilor merge bine, Justitia a dispus deja patru arestari, dar mi se pare ca nu vrea deloc sa mearga pina la capat.
Desi copios invocati in actele procurorilor, cei doi ministri, conservatorul Codrut Seres si UDMR-istul Zsolt Nagy, nu au fost audiati deloc si nu au primit nici un fel de calitate in dosar, nici macar cea de martori. Sa fiu sincer din nou: nu inteleg citusi de putin de ce curiozitatea procurorilor s-a oprit pe presul din fata usilor ministeriale si nu a vrut citusi de putin sa treaca pragul.
Trasam pe un pergament drumul anchetei judiciare privind tradarea si spionajul. Trasam apoi pe un alt pergament drumul iesirii PC de la guvernare. Punem cele doua foi una peste alta, ne uitam prin ele la soare si s-ar putea sa vedem schitata o chelie celebra.
Daca e cea la care ne gindim cu totii, avem deja frisoane: e un semn ca Justitia lucreaza pentru atingerea unor obiective politice. Inca nu stim sigur daca asa stau lucrurile, dar avem o singura sansa ca sa aflam: pastram pergamentele si desenam in continuare pe ele.
