Cetati? Avem! Vin si mancare? Avem! Izvoare tamaduitoare? Cate vrem. Hoteluri de trei stele? Peste tot!
Ce lipseste pentru ca statiunile romanesti sa devina un centru de atractie pentru intreaga Europa? Raspunsurile se gasesc la o aruncatura de bat peste granita romano-maghiara, la Gyula: ne lipsesc serviciile de calitate, preturile decente, bunul simt imperial si interesul. Mici diferente care fac din statiunile noastre o gramada de ruine, iar din Gyula un mic paradis.
Renasterea costa, dar se amortizeaza
Gyula este un orasel de 35.000 de locuitori pe care, la o adica, il strabati dintr-o parte intr-alta la pas in mai putin de o ora. Piata Kossuth, putin mai mica decat un teren de fotbal, a inghitit in acest an aproape 6 milioane de euro.
In urma investitiei s-au nascut fantani, bolti de apa pe sub care te poti plimba, stalpi de apa de 8-10 metri inaltime, totul intr-o miraculoasa baie de lumina care aduce aminte de zilele bune ale Parisului si Berlinului.
Intr-un colt al pietei, o reprezentare diforma, anamorfotica, mozaicata in trotuar, se reflecta intr-un con de inox, renascand universala gravura “Adam si Eva”, una dintre capodoperele lui Albrecht D?rer, unul dintre multele personalitati care se trag de aici. Centrul istoric (cateva stradute) se inchide din 2007 pentru traficul auto, ramanand exclusiv o zona pietonala. Se construieste discret si mic.
Nu exista viloaie columbiene, cladiri de otel si sticla, mall-uri sau fast-food-uri. Tot in piata din centrul orasului, unde ajungem joi, totul sclipeste de curatenie. Vineri, pe un restaurant se instaleaza schele pentru renovare (nu ne dam seama de ce, doar sclipea de curatenie). Sambata nu mai exista nici o urma ca s-ar fi lucrat in zona, totul functioneaza la fel de uns ca joi.
In Gyula si in imprejurimi traiesc cam 10.000 de romani. Oricum, majoritatea oamenilor (din servicii, cel putin), vorbesc germana sau macar o rup pe franceza sau engleza.
Deci vechile prejudecati nu mai constituie o scuza sa evitati o asemenea statiune. Barurile, omniprezente, sunt aproape intotdeauna amenajate dupa tipicul englezesc: mult lemn de brad lacuit, atmosfera intima, servicii perfecte. La preturi, un pic sub media din Bucuresti. La restaurante, insa, se schimba problema.
Gourmet la pret de “normal”
In centrul orasului se afla cel mai impresionant hotel din statiune - Corvin, spre care te indruma cateva indicatoare. Nu e nici mic, nici mare, e cotat cu trei stele, dar se lauda cu o minunatie de bucatar cum nu mai gasesti nici in Budapesta. Au o supa de caprioara cu tarhon, ciuperci de padure, smantana si lamaie al carei gust te va bantui multa vreme.
Supe crema de fructe de padure, de vin de Tokaji si boabe de strugure, de asparagus, platouri de rata cu portocale, sos negru de vin, jeleu de zmeura si terina panetata, totul senzational si la aceleasi preturi pe care celelalte restaurante le practica pentru supele de mazare, fasole, gulas, sau pentru gratarele si fripturile obisnuite.
In holul hotelului, o camera adaposteste o selectie de vreo 200 de vinuri de exceptie, dintre care vreo 15 romanesti, deschizand drumul catre exclusivistul club de vin de la primul etaj.
Notabilitatile orasului, toti fini cunoscatori ai licorii, se strang aici periodic si testeaza noile aparitii de pe piata.
De aici, Bozo “Bondi” Andras, proprietarul hotelului, si Ferencz “Feri” Gali, asociatul sau in firma Vinternational, au lansat cu succes vinul romanesc pe o piata pe care vinurile franceze, spaniole, italiene sau germane au dat gres (dar asta este o alta poveste).
Camera in care stam prima noapte arata mai degraba ca un apartament de doua camere caruia usa interioara i-a fost inlocuita de o bolta larga. Hotel de trei stele, cu conditii de patru stele, servicii si bucatarie de cinci stele, la pret de doua stele. 2-3 euro o supa gourmet. 3-4 euro un fel principal (daca mai incape).
20-25 de euro pe noapte de persoana, mic dejun la fel de gustos ca pranzul, inclus in pret.
Cetate, hoteluri, bai
A doua zi ne mutam mai aproape de bai, la Agro Hotel. Majoritatea hotelurilor din zona erau pe vremuri gestionate de ministere, de unde si numele acestuia, fost stabiliment pentru angajatii din Agricultura. Acum este imbogatit cu lemn si alamuri, este aproape salvat din standardul hotelurilor comuniste.
La 20 de metri de hotel, un restaurant cu profil pescaresc, Hàlàszcsarda, plin de oferte de cod si somn, dar si cu piepti de curcan umpluti cu ciuperci, cascaval si sunca, si mai ales cu un paprikas de burta cum n-ati mai mancat niciodata.
Une xemplu relevant pentru serviciile locului: cand am intrat, era ora de bai si restaurantul era pustiu, doar un chelner care isi citea ziarele lasa de inteles ca e deschis.
Din clipa in care ne-a asezat la masa, chelnerul nu a mai indraznit sa se aseze, ci s-a ascuns in bucatarie, scotand capul din minut in minut, sa vada daca mai avem nevoie de ceva. De ce? “Nu se cuvine”, a raspuns. Si inca ceva: nu am vazut in toata statiunea nici un chelner gras. E unul dintre motivele pentru acre Romania mai are mult de muncit.
Chiar peste drum de hotel se deschid portile catre un complex balnear greu de imaginat. 19 bazine termale stau raspandite pe cele 8,5 hectare ale unui parc natural vechi de mai bine de doua secole. S
auna, masaj, SPA, namol, piscine cu valuri, tobogane de apa, jacuzzi, fizioterapie, bai cu acid carbonic, galvanoterapie, recuperare, clinici, dar si baruri, restaurante si sapte hoteluri transforma jetul de apa clururat-hidrocarbonatat-alcalin de apa care tansneste de la 2000 de metri adancile intr-un adevarat izvor al vietii pentru intreaga regiune.
Cine a vazut macar odata ruinele de la Felix, Herculane, Sovata, Tusnad sau Calimanesti-Caciulata va scrasni macar un pic din dinti, cu un gand deloc flatant referitor la privatizarea romaneasca in minte.
Aici, cu 20 de euro (cam cat costa o masa pe saturate de doua persoana intr-o bomba de pe marginea unei sosele de la noi, iti cumperi acces nelimitat in toate partile complezului pentru o saptamana.
E momentul in care intelegi de ce in oras se vorbeste mai mult italiana si germana decat maghiara, de ce in sezon nu se gasesc camere pana la 50 de kilometri de oras si de ce Europa da buzna intr-un orasel pierdut in campie in loc sa se extazieze la vederea “maiestoaselor peisaje montane” de la noi.
La iesirea din complex se ajunge in parcul cetatii Gyula, o fortareata de la inceputul secolului XV, singura cetate de caramida care a rezistat in campie in intreaga Europa Centrala.
E inima de sase secole a orasului, care bate in ritumul evenimentelor. In ianuarie sunt sarbatorile obisnuite, in februarie - festivalul medieval si carnavalul, in martie - Sarbatorile Primaverii, in aprilie - festivalul studentesc, cupa internationala a indemanarii, Zilele Orasului Gyula si (marea atractie), un Festival al Palincii care umnple tot orasul si imprejurimile.
In mai - Duminica Florilor, in iunie - Zilele Muzicii (cu scena construita in mijlocul apei si santul de aparare al cetatii, in august - festivaluri de dans.
Dupa ce orasul se odihneste un pic in septembrie si octombrie (Cand navalesc vanatorii de pasari din Italia), vin Zilele Artei in noiembrie si camapionatul Revelionului la streetball.
Bomboana de pe tort
Ospitalitatea si calitatea bucatariei sunt ireprosabile de la cea mai mica incapere de inchiriat la o gazda pana la cea mai luxoasa vila (nu visati, sunt doar cateva case cu etaj in tot orasul, dar luxul vine din amenajari), insa se impune totusi un capitol separat pentru unul dintre simbolurile orasului - Kezm?ves Cukr?sda.
Casele din Gyula au deseori cate o inscriptie referitoare la persoana care a trait, a creat sau a trecut pe acolo in urma cu unul, doua sau trei secole. Insa o cladire se deosebeste radical. Mini-palatul de langa parcul Pet?ffi are o placa pe care sunt trecute numele tuturor maestrilor cofetari care fac bomboane la Kezm?ves Cukr?sda din 1840 pana astazi. Inauntru veti intelege de ce.
Saloane de epoca, amintind oarecum de separeurile din Capsa, impregnate de noblete si istorie, ofera cele mai innebunitoare inghetate si dulciuri imaginabile, pe care toti maestrii belgieni, elvetieni sau francezi si-ar dori sa le poata imita.
Sunt simfonii de gust ascunse in minuscule capsule de ciocolata, pe care doar in lipsa altui cuvant le numim bomboana, sunt mici minuni complexe ca un vin, cu prima aroma, gust dominant si postgust.
Martipanuri, creme care ascund vagi aroma de palinka de fructe (nu va speriati, la ei palinca nu duhneste, ci se aseamana mai mult cu mirosul dulcetilor si marmeladelor), Tokaji, trufe, nuga, amandine, caberneturi, fructe, fisticuri - toate impreuna si fiecare in parte fac ca acest mic loc sa aiba in continuare aceeasi importanta sociala pe care o avea si in 1840, chiar daca acum nu se mai
pregateste nici o revolutie, ci doar se viziteaza un muzeu al ciocolateriei. Pofta buna!
Cetatea teatrului
Atestata din 1445, cetatea din Gyula a fost construita incepand din 1405 ca proprietate regala, fiind una dintre cele trei cetati direct legate de Curte (alaturi de Buda si Vajdahunyad).
Pana in 1566, cand a fost cucerita de nepotul lui Suleiman II, Pertaf-pasa, cetatea a trecut prin proprietatea familiei Mar?ti, am lui Corvin Janos, fiul lui M?ty?s, dar si sub proprietate transilvana. Recucerita de crestini in 1695, cetatea a ramas simbolul orasului.
La patru ani dupa marea restaurare din 1960, cetatea a devenit gazda celui mai important teatru de vara din Ungaria, precum si a unei expozitie medievale de exceptie.
Bai, calarie, barci
Complexul balnear din Gyula este a castigat rangul de patru stele, deocamdata cel mai mare grad oferit dfe Ministerul Turismului.
Pentru turistii mai activi, exista trasee calare intinse pe zece kilometri, herghelii cu tarcuri de echitatie, excursii, partide de vanatoare si de pescui, trasee pentru biciclete, palate si muzee de vizitat in Gyula si imprejurimi, trasee de parcurs cu barca pe sub poduri si foisoare cu aer medieval, concursuri de taiat porci, degustari de palinca, festivaluri gastronomice.
Suficient pentru o vacanta de doua saptamani.
