Cu doar o luna inainte de aderarea la UE, Romania ramine dominata de modelul liderului charismatic, autoritar si care e capabil sa impuna disciplina.

Basescu, Vadim Tudor si Becali sunt oamenii politici care prezinta cea mai mare incredere, cu mentiunea ca actualul presedinte nu are contracandidat in privinta popularitatii, reiese dintr-un Barometru de Opinie Publica, prezentat marti de catre FSD.

Traian, Gigi si Vadim sunt in frunte

Romanii continua sa ramina dezinteresati de implicarea in viata publica. In timp ce doar jumatate din electorat s-ar prezenta la vot, liderii continua sa fie principalul capital electoral al partidelor politice, releva Barometrul de Opinie Publica, realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa, in perioada 7-19 octombrie.

[c:1:s]Partidele care isi imbunatatesc pozitia in optiunile electoratului sunt cele asociate unui lider puternic. Traian Basescu - 61%, Corneliu Vadim Tudor - 13% si Gigi Becali - 10% sunt primii trei in preferintele electoratului care si-a exprimat intentia de vot.

Ei sunt urmati, la distanta apreciabila, de Mircea Geoana - 6%, Adrian Nastase - 4% si Marko Bela - 2%.

Formatiunile cu care acestia sunt asociati cei mai importanti trei lideri - Alianta DA, PRM si respectiv PNG, se afla in crestere. Majoritatea votantilor PSD nu se identifica cu nici unul dintre liderii partidului, ceea ce contribuie la stagnarea partidului in optiunile de vot.

Sondajul arata ca majoritatea romanilor fie nu s-au hotarit cu cine sa voteze (36%), fie sunt decisi sa nu voteze (14%).

Altfel, distributia optiunilor de vor nu este surprinzatoare. Alianta DA continua sa conduca in preferinte (27% din romani ar vota Alianta, 19% - PD si 7% - PNL), fiind urmata de PSD cu circa 20 la suta.

Urmeaza un grup al partidelor mai mici, care totusi ar intruni un numar suficient de voturi pentru a intra in Parlament: PRM - 13%, UDMR - 7% si PNG - 5%. Restul, nu conteaza in optiunile de vot.

Profil de lider bazat

In ceea ce priveste principalii lideri politici, profilurile electorale ale votantului roman ramin in continuare constante, desi releva unele surprize.

Presedintele Basescu este mai popular in rindul femeilor, al celor care traiesc in orase mari sau al celor cu educatie post-liceala.

[c:2:d]In acelasi timp, 40 la suta dintre sustinatorii PSD care s-ar prezenta la urne pentru alegerea unui presedinte l-ar vota pe T. Basescu, desi PSD se defineste ca "principal partid de opozitie".

Corneliu Vadim Tudor este mai popular in rindul barbatilor la nivel national, al celor peste 55 de ani si al alegatorilor din comunitatile rurale mici.

In schimb, Gigi Becali este semnificativ mai popular in rindul tinerilor, al barbatilor, al celor care au lucrat in strainatate cel putin o data, sunt necasatoriti si locuiesc in orase medii.

Pe scurt, cei care il prefera pe Becali au un sentiment cronic de neincredere in institutiile statului, accepta mediatizarea TV, liberalismul moral si pasiunea pentru fotbal.

PSD nu are un lider bine definit. Mai curind, datele sondajului construiesc in jurul lui Mircea Geoana un portret de non-lider, de vreme ce el reuseste doar marginal sa mobilizeze antagonisme sociale, ori sa converteasca nemultumirile populatiei in intentie de vot.

Desi ar fi trebuit sa functioneze ca locomotiva electorala a PSD, el obtine mai putin de o treime din intentia de vot pentru partid. Mircea Geoana este semnificativ mai popular in rindul pensionarilor si al persoanelor de peste 55 de ani.

Doar 32% dintre romani considera ca este important ca presedintele sa nu fi colaborat cu fosta Securitate, iar 20% ca presedintele sa fie sustinut de partidul pentru care si-a exprimat votul.

O nemultumire cvasi-generala

Datele Barometrului de Opinie, inregistrate la nivelul lunii octombrie, consemneaza o usoara crestere a optimismului romanilor in legatura cu directia inspre care se indreapta tara, fata de luna mai a acestui an. Totusi, fondul general este de nemultumire fata de nivelul veniturilor si activitatea guvernului.

In continuare, numarul celor nemultumiti il depaseste pe al persoanelor multumite si se apropie de jumatate din populatia tarii. Marea majoritate a romanilor priveste critic activitatea guvernului si este nemultumita de performantele acestuia in toate domeniile.

Chiar si votantii partidelor din Alianta sunt nemultumiti de activitatea Guvernului. Principala sursa de insatisfactie pentru romani ramine nivelul de trai - patru din cinci romani declarindu-se nemultumiti sau foarte nemultumiti de banii pe care ii au.

Barometrul de Opinie Publica se bazeaza pe un sondaj de opinie realizat de The Gallup Organization Romania in perioada 7-19 octombrie, pe un esantion reprezentativ de 1975 de persoane. Eroarea tolerata este de +/-2.3 la suta.