Ansamblul de dans "Cossacks of Russia", unul dintre cele mai cunoscute grupuri de dansatori din Rusia, va sustine pe 8 decembrie un spectacol pe scena Salii Palatului din Bucuresti.

Numiti si “Cazacii zburatori”, trupa formata din 50 de artisti exprima intr-un spectacol de muzica si dans povestea razboinicilor cazaci, recunoscuti ca „aparatori ai frontierelor”. Spectacolul se vrea a fi o epopee despre fapte de glorie si povesti de dragoste.

Trupa "Cossacks of Russia" a fost formata in 1990, in regiunea Lipetsk, din centrul Rusiei, iar debutul oficial a avut loc pe principala scena moscovita, la teatrul "Russia", in octombrie 1991.

Ansamblul de dans “Cossacks of Russia” este unul dintre cele mai respectate si premiate grupuri de dansatori din Rusia.