In eshatologia crestina, Antihrist (oricare ar fi forma sub care se prezinta) este socotit intruchiparea raului. Cea mai veche mentiune a acestui nume in literatura crestina eshatologica apare in Epistolele I,2 si II,7 ale Sfantului Ioan (niciodata, insa, in Cartea Apocalipsei, cum se crede indeobste).
Conceptia potrivit careia Antihrist este cel ce va ajunge sa stapaneasca lumea, prin pacat si faradelege, cu putin inainte de a doua Venire a Domnului, poate fi identificata si in eshatologia iudaica, indeosebi in profetia lui Daniel ce dateaza din epoca macabeana.
Unii cercetatori socotesc ca legenda Antihristului este o prelungire, modificata si antropomorfizata, a vechiului mit babilonian al Dragonului.
Subiectul acesta este atat de complex incat putem spune ca avem de a face cu o legenda ce reuneste cele mai vechi reminiscente ale unei umanitati care spera intr-un viitor mai bun si deopotriva este nelinistita de apropierea sfarsitului definitiv.
Teolog german; a facut parte din scoala de istorie a religiilor si a contribuit la “cautarea lui Iisus istoric”. Una din contributiile sale majore la cunoasterea crestinismului este intocmirea unui amplu studiu al evolutiei acestuia de la inceputuri pina la Irineu din Lyon (sec. III). A descoperit ca numele de Kyrios (Domn) pe care Sf.
Pavel l-a dat lui Iisus Hristos era acelasi nume pe care religiile misterice il dadeau zeului-erou. Potrivit interpretarii sale, se disting doua tipuri de comunitati:
- comunitati palestiniene care sunt legate de traditia iudaica;
- comunitati helenistice, intemeiate de Pavel din Tars, care au primit influenta religiilor misterice din Grecia.
