Conform International Herald Tribune

Evolutia RON-ului in 2006 a fost spectaculoasa

de R.S.     HotNews.ro
Luni, 11 decembrie 2006, 0:00


Leul romanesc este vedeta valutelor la nivel mondial dupa ce in acest an a inregistrat cel mai puternic ritm de apreciere in raport cu dolarul se arata intr-o analiza publicata de International Herald Tribune.

Previziunile pentru moneda romaneasca sunt si ele foarte bune, inerenta aderare la Uniunea Europeana urmand sa-i intareasca si mai mult pozitia, prin afluxul de investitii straine, mai scrie IHT.

La nivelul anului 2006, leul a castigat 20% in fata dolarului, cel mai bun nivel din ultimii sase ani, unul din motive fiind banii virati statului roman de catre Erste Bank in urma tranzactiei privind privatizarea BCR.

“Sunt o multime de investitori straini care vor veni in Romania dupa aderarea acestei tari la Uniunea Europeana”, a declarat Oliver Kastner, manager in cadrul companiei Deka Investment din Frankfurt.

“Companiile vor dori sa profite de forta de munca calificata si mai ales ieftina”, a adaugat Kastner.

In opinia lui Beat Siegenthaler, strateg in domeniul pietelor valutare la TD Securities din Londra, cotatia dolarului in raportul cu leul ar putea ajunge la 2.48 RON pana la finalul anului 2007.

Romania estimeaza ca intrarile de capital strain vor atinge recordul de 8 miliarde de euro in 2006 fata de doar 5.2 miliarde in 2005.

Investitiile straine directe au atins nivelul de 4.9 miliarde de euro in primele noua luni ale anului fata de cele 3.7 miliarde in perioada similara a anunului trecut.

Leul a atins cea mai buna cotatie din ultimii sase ani dupa ce Germania a ratificat tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana.

In articolul publicat de IHT se mai arata ca Romania a renuntat la vanzarea de titluri de stat dupa ce nevoia de imprumuturi a disparut ca urmare a cresterii veniturilor bugetare.

Nu este trecuta cu vederea nici evolutia Bursei, fiind evidentiat progresul inregistrat de principalul indice al Bursei de Valori Bucuresti care s-a apreciat cu 22.6% pe parcursul anului 2006.

Cu toate acestea, o serie de manageri de fonduri de investitii sunt de parere ca deficitul de cont curent pe care Romanai il inregistreaza, de altfel cel mai mare din regiune, ar putea periclita cotatia leului pe fodul unei scaderi a investitiilor straine.


















93 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri