Clasa de mijloc se va consolida in tarile emergente

Raportul Bancii Mondiale pe 2007: Tarile in curs de dezvoltare vor fi motorul cresterii economice

de C.P.     HotNews.ro
Miercuri, 13 decembrie 2006, 0:00

Richard Newfarmer, coordonatorul raportului BM








Documente:
Raportul complet al BM (eng.)
(13.12.2006) PDF
Uri Dadush (BM) despre piata muncii (eng.)
(13.12.2006) MP3

Optimism si precautie. Acestea sunt caracteristicile raportului anual al Bancii Mondiale privind perspectivele de dezvoltare in 2007, facut public miercuri.

Tarile in curs de dezvoltare, cu o crestere economica estimata la 7% in 2006 si prognozata sa depaseasca 6% in urmatorii doi, sunt privite drept un motor important al economiei mondiale.

Raportul subliniaza avantajele globalizarii economice, dar atrage atentia asupra a doua pericole: cresterea inechitatii sociale si poluarea crescanda.

Conform raportului, al carui coordonator este Richard Newfarmer, consultant economic in Departamentul de Comert al Bancii Mondiale, globalizarea va duce la cresterea performantelor economice in urmatorii 25 de ani, cu tarile in curs de dezvoltare jucand un rol-cheie in acest proces.

In urmatorii doi ani, rata cresterii economice in aceste zone va fi de peste 6%, in timp ce cresterea inregistrata in tarile dezvoltate este prognozata la 2,6%.

Tarile in curs de dezvoltare - locomotive ale cresterii

„Scenariul de baza” al raportului indica o crestere a economiei mondiale de la 35 de trilioane de dolari in 2005 la 72 de trilioane dolari in 2030. „Desi aceste cifre indica doar o usoara crestere comparativ cu ultimii 25 de ani, este important ca tarile in curs de dezvoltare contribuie decisiv la aceasta tendinta de crestere globala”, spune Richard Newfarmer.

Cresterea sustinuta din tarile in curs de dezvoltare va duce si la scaderea numarului de oameni care traiesc la limira saraciei. „Numarul celor care traiesc cu mai putin de 1 dolar pe zi ar putea fi injumatatit, astfel incat pana in 2030 sa ajunga la 550 de milioane”, declara Francois Bourguignon, economistul-sef al Bancii Mondiale.

Tot tarile in curs de dezoltare incep sa joace un rol important in comertul cu bunuri si servicii. Conform raportului citat, in 2030 aceste tari vor furniza 65% din bunurile importate de tarile dezvoltate. In acest moment, totalul este de 40%.

Piata muncii - in continua evolutie

Integrarea continua a pietelor va duce la cresterea tot mai accentuata a competitiei pe piata globala a muncii. „Cu un comert in continua dezvoltare si cu noile tehnologii raspandindu-se rapid, muncitorii necalificati din intreaga lume vor avea o concurenta acerba”, explica Uri Dadush, directorul departamentului de Prognoza al bancii Mondiale.

”Cheia” cresterii - consolidarea middle class

Un numar tot mai mare de cetateni ai tarilor in curs de dezvoltare vor beneficia net de pe urma globalizarii. Conform raportului, 1,2 miliarde de oameni din aceste tari - adica 15% din populatia globului - fata de 400 de milioane in acest moment, vor face parte din „clasa mijlocie globala”.

Financial Times considera ca emergenta acestei clase de mijloc este una dintre cheile proiectiei pe termen lung a Bancii Mondiale. „Cresterea acestei categorii este exemplificata de cresterea masiva a vanzarilor de masini in China”, scrie ziarul citat.

Conform raportului BM, membrii acestei clase de mijloc vor ajunge la o putere de cumparare intre 4.000 si 17.000 de dolari/pe persoana, si vor avea acces la o educatie avansata si la achizitii de bunuri de folosinta indelungata. Mai mult, vor incepe sa joace un rol important in formarea curentelor de opinia in politica locala si nationala.

Incalzirea globala - un risc major

Amenintarile la adresa mediului raman un motiv serios de ingrijorare, avertizeaza raportul Bancii Mondiale. Cel mai mare risc este acela al incalzirii globale, emisiile de gaze urmand sa creasca pana in 2030 cu aproximativ 50% fata de 2006.
Banca Mondiala sugereaza adoptarea unor politici „curate” de crestere economica pentru a limita cresterea emisiilor la un nivel acceptabil.



















192 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Salariul (Joi, 14 decembrie 2006, 10:19)

    Preda Alin [anonim]

    Cat au fost valorile (medii) salariile brute si nete in judetul Olt, pe anii 2004,2005,2006(primele 6 luni)?
    Va multumesc!

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri