Privatizarea CEC continua. Castigatorul va fi cunoscut la 22 decembrie

de D.G.     HotNews.ro
Miercuri, 13 decembrie 2006, 0:00


Ececutivul a avizat, in sedinta de miercuri, contractul de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni. Dupa aprobarea de catre Guvern a proiectului final, cei doi investitori ramasi in cursa pentru preluarea CEC, OTP Bank si National Bank of Greece, vor fi invitati sa depuna ofertele de pret imbunatatite.

Castigatorul privatizarii CEC va fi anuntat, in perioada 20-22 decembrie, iar contractul va fi facut public in momentul semnarii, a declarat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu.

Potrivit premierului Tariceanu, finalizarea privatizarii CEC va fi realizata, la fel ca si in cazul BCR, prin proiect de lege.

Statul, unicul actionar al CEC, a decis sa vanda 69,9% din actiuni, pachet in care este inclusa si cota de 9,9% care revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vanzare.

Un pachet de 5% din actiuni va fi vandut salariatilor CEC si pensionarilor cu ultimul loc de munca la institutia de credit.

In etapa finala a privatizarii CEC, singura institutie comerciala de credit ramasa in proprietatea statului, s-au calificat banca ungara OTP si National Bank of Greece.

Privatizarea CEC nu este lipsita de controverse. Senatorii PSD si PRM au depus, miercuri, motiunea simpla "Opriti privatizarea CEC", cerand suspendarea procesului, iar conducerea acestei banci sa fie exercitata de specialisti in domeniul financiar-bancar, alaturi de reprezentanti ai patronatelor, sindicatelor, pensionarilor si societatii civile.


















58 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version