Cine nu s-a gandit, macar o data in viata, ca ar putea intra la un moment dat in bucatarie si ar putea sa inventeze felul “acela” de mancare? Probabil, fiecare dintre noi. Putini sunt, insa, cei care au incercat. Si mai putini sunt cei care au avut curajul sa scrie despre experientele lor gastronomice.

Si daca ar fi sa ne gandim la numarul celor care au incercat sa imbine arta cu gatitul, cu siguranta ne-ar ajunge degetele de la o mana pentru a-i numara. Dan CHISU este unul dintre ei.

«Inainte, cu mult inainte de a deschide restaurantul Esperanto, gateam o data pe saptamana pentru prieteni. Venea cine dorea, chiar si neinvitat. Era un fel de joia gatitului. Apoi m-am plictisit de ei, si mai mult de spalat vase dupa ei. Asa ca am inceput sa gatesc in deplasare.

Am facut-o cu mare pasiune, mai ales ca dadeam telefon si spuneam ce imi trebuie, aparand ca un sensei, doar cu jumatate de ora inainte de masa. Atunci am inceput sa inventez. Pentru ca niciodata nu gaseam pe masa ceea ce comandam din piata. Pentru ca trebuie sa stii ca numai daca iti faci singur piata vei gati ce-ti doresti. Piata iti da inspiratie. Piata te face creativ.

Du-te acolo si o sa vezi cate idei de retete iti vin in minte. » - Dan CHISU.

Combinand pasiunea pentru scris cu cea pentru gatit, el a reusit sa obtina ceea ce va aparea pe 20 decembrie in rafturile librariilor - “Retete pe muchie de tigaie, povestite de Dan CHISU”. O carte pe care o citesti pe nerasuflate, un manual culinar, un cadou perfect pentru Sarbatorile de Iarna si nu numai.

Asa cum se poate deduce si din titlu, “Retete pe muchie de tigaie, povestite de Dan CHISU” nu este doar o carte de bucate, nu este o insiruire de retete si ingrediente folosite pentru obtinerea lor. Cartea cuprinde, in fond, aproximativ 30 de retete - povesti, cu personaje, scenarii si tot ceea ce se poate constitui intr-un element de succes pentru o carte buna.

Si pentru a nu se dezminti, autorul isi va lansa lucrarea intr-un stil cat se poate de original - va completa prezentarea volumului si sesiunea de autografe cu o demonstratie exceptionala de gatit.

Dan CHISU spera ca astfel isi va convinge publicul ca retetele strecurate cu grija printre randurile cartii, desi sunt rodul imaginatiei sale, se pot regasi, cat se poate de practic, in tigaia fiecaruia dintre noi.

Retetele, prezentate in stil beletristic, extrase din repertoriul gastronomic al autorului, sunt cuprinse in urmatoarele capitole:

• Bucatarie inventata

• Retete exotice cu mirodenii

• Deserturi speciale

• Retete la cuptor

• Retete de la prieteni.

“Retete pe muchie de tigaie, povestite de Dan CHISU” reprezinta primul proiect scos pe piata de editura DaKINO Publishing. Formatul final al lucrarii este si el deosebit - 20 x 26 cm, legat cu spira metalica, deoarece autorul s-a gandit si la cat de practica trebuie sa fie o astfel de carte.

In scurt timp, DaKINO Publishing va lansa pe piata internationala, variantele in franceza si engleza ale cartii.