Situatia din Romania de astazi este cel putin paradoxala.

Economia romaneasca a inregistrat o crestere anuala de 8 la suta, cea mai mare din istoria postrevolutionara si una dintre cele mai mari din Europa, leul musca setos din dolar si din euro, inregistrand cea mai spectaculoasa apreciere pe plan mondial din ultimii doi ani, in conditiile in care Banca Nationala n-a mai intervenit, lasand moneda nationala sa-si vada de cursul ei firesc, inflatia a ajuns la cele mai scazute cote, iar perspectivele sunt incurajatoare.

Intrarea in Uniunea Europeana va mai aduce in Romania miliarde de euro, fie prin investitorii straini carora li se deschid noi oportunitati si care stau in block-start-uri, fie prin fondurile comunitare - 20 miliarde de euro pana in 2013 -, bani care se adauga miliardelor trimise anual in tara de romanii care lucreaza "afara" si al caror numar va creste consistent dupa 1 ianuarie.

Fireste, sunt si o multime de probleme. Aprecierea accelerata a leului nu-i bucura deloc pe exportatori, alinierea la standardele si legislatia europene presupun un efort continuu si nu va avantaja pe toata lumea, iar banii comunitari vor intra in conturile romanesti doar in masura in care vor exista proiecte serioase, bine fundamentate, carora sa le fie alocati.

Una peste alta insa, chiar asistam la relansarea economiei romanesti pe principii sanatoase si pe baza unor masuri curajoase, intens controversate la vremea lor, dar care acum dau roade. Poate cel mai clar exemplu este aplicarea cotei unice de impozitare.

Ca si in alte tari postcomuniste unde birocratia si coruptia erau mana cereasca pentru evazionisti, cota unica i-a determinat pe foarte multi sa prefere plata unui impozit mai mic decat sa piarda timp si bani pentru "cai ocolitoare" ori sa riste puscaria.

Fata de aceste realitati economice de bun augur, fosgaiala de pe scena politica se afla intr-un strident contrast. Si anul trecut, si in acest an, decisiv pentru integrarea europeana, coalitia de guvernamant a fost sfasiata de conflicte interne violente, a caror cauza nu prea are de-a face cu reforma.

Acest an, cel putin, a fost marcat de atacurile furibunde ale teleghidatului Stolojan si ale trupei sale impotriva premierului Tariceanu, plus lupta surda dintre PNL si PD.

Daca aceasta lupta s-ar fi dat din pricina faptului ca pedistii sau amicii lor platformistii ar fi observat ca penelistii se opun unor masuri hotaratoare pentru mersul reformei, ca pun mereu bete in roate, ca se aliaza cu opozitia ca sa nu treaca legile vitale pentru integrare, atunci am fi inteles zbuciumul. Dar n-a fost asa.

Fireste, intre ministri si intre ministere sunt diferente mari de eficienta, dar nu se poate spune ca, per total, pedistii au fost "cei buni", iar penelistii "cei rai". Relansarea economica si respectarea calendarului integrarii se datoreaza si unora, si celorlalti. Iar Parlamentul nu a fost blocat de opozitie ca sa fie acut necesare anticipatele pentru crearea unei majoritati confortabile.

Este esentiala lupta initiata de presedinte impotriva grupurilor de interese malefice si a "baietilor destepti", dar ea trebuie sa se desfasoare pe scena Justitiei, nu prin dat la gioale pe scena politica. Altfel riscam ca din nou sa avem scandaluri rasunatoare fara finalitate.

Este absolut necesara si crearea unei forte puternice de dreapta, dar nu avand in frunte exponenti resapati ai trecutului. Chiar nu mai sunt fete noi, de e nevoie sa defilam cu aceleasi figuri aflate ca paduchii in frunte si pe vremea haosului atat de profitabil pentru "grupurile de interese"?!

Din punct de vedere economic, Romania incepe sa fie vazuta ca un "tigru" al batranei Europe. Cam buimac, din pacate, daca e sa privim la politica damboviteana macinata de conflicte fara tangenta vizibila cu interesul national.