Raportul Tismaneanu putea fi inceputul sfarsitului. Sa ni se spuna adevarul, iar vinovatii sa fie pedepsiti potrivit legilor in vigoare. Concluziile raportului final intocmit de comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste au insa toate sansele sa foloseasca la deschiderea unui nou capitol al hartuielilor politice. Accentul se pune pe contestari.

Pe sleau spus: adica ce legitimitate ai tu sa ma judeci pe mine, mai, animalule? Chiar inainte de a citi textul raportului, Iliescu zice ca are conotatii politice si refuza sa accepte prezentarea sa ca stalp al comunismului. Liderul PRM ameninta si el ca va face la sedinta solemna circ adevarat. Liderul PIN are multi bani de dat pentru un contraraport. Liberalii, culmea, sustin ca demersul Cotrocenilor ar fi unul banal.

Se lanseaza si o noua teza aiuritoare potrivit careia Ion Iliescu ar avea de fapt marele merit de a ne fi scapat de comunism! El, cel care s-a catarat in fruntea tarii prin teroarea care a fost intretinuta pana la confiscarea deplina a puterii, apoi a folosit violenta hoardelor de "mineri" pentru a ucide dorinta de alegeri libere si debarasare de neocomunism.

El, cel care i-a cocolosit pe coruptii partidului sau de suflet. Adevarate retele de tip securist si mafiot au luat proportii ingrijoratoare in timpul mandatului iliescian la Cotroceni. Acum, a ajuns sa-i acuze pe membrii comisiei ca n-ar avea "cadere morala" sa-l judece. Dar nu e judecat in Raportul Tismaneanu.

Pentru Justitie lucreaza procurorul Dan Voinea, pe care Iliescu l-ar vrea eliminat din magistratura pentru ca nu s-a lasat pana n-a ajuns la adevar.

Oricat de tare se agita insa tovarasii lansand cu multa imaginatie noi diversiuni pentru abaterea atentiei de la obiectivul final - incriminarea pentru crime impotriva umanitatii a unui regim despotic -, asistam, cu siguranta, la ultimele lor zvarcoliri. Nu mai au nici o sansa de scapare.

Ii vor sti si copiii, care vor invata din manualele de istorie inspirate de acest raport ce contine nume, fapte, date exacte. Vor invata asa: regimul comunist a fost criminal si ilegitim. Securitatea a fost o organizatie criminala. Pai, cum sa nu sara ca ars Iliescu la asemenea concluzii?

Probabil ca Traian Basescu, atunci cand a cerut o expertiza, un document stiintific care sa probeze atrocitatile comise in timpul regimului comunist, refuzand sa ceara niste scuze banale fara sa aiba un fundament solid, nici nu s-a gandit ca se va starni un asemenea scandal.

Din pacate, din cauza termenului scurt pe care l-au avut pentru cercetari si redactare, dar si a faptului ca membrii comisiei nu au avut acces total la arhive, textul rezultat e pe alocuri amendabil. Insa este pentru prima data cand se elaboreaza un document care va separa apele infierbantatei politici. Prima condamnare a totalitarismului romanesc de sorginte bolsevica.

Oamenii vor sti foarte clar, in functie de reactii, si care mai sunt astazi partidele urmase ale PCR. Si vor refuza sa-i traga dupa ei in UE.

Atunci cand, disperati ca nu au locomotiva electorala, pesedistii l-au cooptat pe Ion Iliescu in fruntea partidului numai pentru ca Mircea Geoana sa fie reales, si-au asumat inclusiv faptul ca prin acest gest PSD se revendica urmasul fostului PCR. Punand presedinte de onoare un comunist notoriu, condamnat si in raport, PSD pierde foarte mult si in plan intern, si in plan extern.

Colegii socialisti europeni vor avea mari rezerve atunci cand li se va adresa Geoana, oricat de modernist s-ar lauda el ca este.

Nu mult dupa decembrie 1989, oamenii scandau, printre altele, si "Ceausescu, nu fi trist, Iliescu-i comunist!" Cum Iliescu a devenit din nou locomotiva electorala, iar partidul face zid in jurul sau, sloganul ar putea fi si el adaptat la noile realitati: "Ceausescu, nu fi trist, pesedeu-i comunist!".