Pe fondul relatiilor din ce in ce mai tensionate dintre Bucuresti si Chisinau, Rusia se tot apropie cu pasi marunti de Republica Moldova. Semi-conflictul diplomatic inregistrat in ultimele doua saptamani intre cele doua tari care au convietuit timp de 22 de ani sub denumirea de Romania, nu pare deloc intamplator.

Voronin se distanteaza de Romania dupa ce Rusia i-a acordat din nou privilegii economice.

Constant presata economic si politic de Rusia, mereu pacalita de imprevizibila Ucraina, Moldova este confruntata si cu dezinteresul manifest al Europei si retinerea SUA de a se implica in conflictul din Transnistria. Politia duala a Romaniei fata de regimurile politice de la Chisinau a contribuit la pierderea „partidei unioniste”.

Politica de data recenta a Bucurestiului, care a incercat apropierea de Voronin, a dat si ea gres. Presedintele moldovean a virat la 180 de grade in ultimul an, dupa ce in 2005 fusese cultivat intens de Traian Basescu.

Ultimele etape ale unui conflict inghetat

Reactia presedintelui moldovean Vladimir Voronin a fost una dura atunci cand Traiand Basescu a declarat ca „in cele doua tari traieste un singur popor”. Voronin l-a criticat intr-o forma neasteptat de dura pe omologul roman, aratandu-si iritarea fata de rolul Romaniei ca "avocat" al Republicii Moldova in Uniunea European.

Moldova respinge astfel invitatia presedintelui Basescu de reunire a celor doua tari in interiorul UE.

Relatiile politice au continuat sa se raceasca la finalul a acestui an, atunci cand Vladimir Voronin a refuzat invitatia la Sommet-ul Francofoniei de la Bucuresti. Nici o explicatie oficiala nu a putut ascunde „inghetul” din relatiile bilaterale.

Apogeul conflictului dimplomatic a fost atins in decembrie, cand actorul Ion Caramitru a declarat unei publicatii din Chisinau ca „istoric vorbind, Moldova a fost intotdeauna parte a Romaniei si mai devreme sau mai tarziu va reveni la patria-mama”.

Dupa aparitia interviului, autoritatile moldovenesti au contactat autoritatile romanesti pentru a le cere explicatii, acuzand Romania de amestec si impunere in afacerile interne ale Republicii Moldova.

Virajul spre Rusia al Republicii Moldova

Profitand de tensiunile tot mai accentuate dintre Romania si Moldova, autoritatile de la Moscova incep sa puna atuurile pe masa. Ziarul rus Kommersant contureaza aceasta tendinta, intr-una din editiile sale, precizand ca „tulburarea legaturilor dintre cele doua tari vecine se produce pe fondul apropierii dintre Chisinau si Moscova”

Un alt cotidian care sustine aceasta idee este si Novaie Izvestia, care a realizat un interviu cu premierul moldovean Vasile Tarlev pentru a afla si opinia acestuia referitoare la relatia cu Rusia. "Moldova nu doreste o stagnare in relatiile bilaterale dintre cele doua state. In ce ne priveste, suntem dispusi sa negociem cu Rusia oriunde, fie si pe Luna", a declarat Tarlev.

In ultima perioasa, Rusia a acordat tot mai mult credit Republicii Moldova. In timp ce exporturile de produse alimentare provenite din Romania si Bulgaria erau boicotate de Uniunea Europeana, si implicit de Rusia, autoritatile de la Moscova hotarau ridicarea embargoului impus Moldovei la exporturile de vin si produsele din carne.

Presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat, la o intrevedere cu omologul sau moldovean Vladimir Voronin eliminarea restictiilor si inceperea unor noi colaborari intre cele doua tari. Intalnirea a avut loc in cadrul unei summit al Comunitatii Statelor Independente, desfasurate la Minsk, in Belarus.

"Am convenit reluarea transporturilor de carne si vin din Republica Moldova catre Rusia. Specialistii din tarile noastre, colegii moldoveni si rusi, au lucrat asiduu ca sa verifice si sa certifice calitatea produseloragricole”, a declarat presedintele rus.

"Ca prim pas al reluarii aprovizionarii cu vin moldovenesc a pietei din Rusia, am convenit sa facem acest lucru pe principiul opririi unice, adica a unui loc de depozitare, unde sa fie pastrate bunurile pentru a preveni falsificarea", a continuat Vladimir Putin.

Cetatenii moldoveni inclina balanta spre Romania

Majoritatea moldovenilor sunt de parere ca Romania ar putea ajuta cel mai mult Republica Moldova in procesul de consolidare. Atrasi de mirajul Uniunii Europene, aproximativ 400.000 de cetateni moldoveni, reprezentand zece la suta din populatia tarii, doresc sa obtina cetatenie romaneasca, incercand sa scape de economia incerta din statul ex-sovietic.

Intr-un studiu realizat de catre centrul de analiza sociologica CIVIS din Chisinau, aproximativ 40% din populatie considera ca autoritatile de la Chisinau ar trebui sa accepte neconditionat ofertele Romaniei ce vin in sprijinul aderarii Moldovei la UE.

Totodata, aproape fiecare al cincilea respondent considera ca o colaborare stransa cu Romania ar contribui, de asemenea, la accelerarea procesului economic si de aderare.