Scandalul provocat de PRM in plenul Parlamentului putea fi oprit daca Nicolae Vacaroiu, in calitate de presedinte de sedinta, ar fi aplicat regulamentul sedintelor comune. Acesta ii da presedintelui de sedinta puterea de a evacua cetatenii care impiedica desfasurarea in conditii de normalitate a dezbaterilor, indiferent daca acestia sunt parlamentari sau fac parte din public.

Procedurile i-ar fi permis acestuia sa ceara ajutorul fortelor de ordine pentru a restabili ordinea.

Regulament strict, dar nerespectat

Conform articolului 68 din Constitutia Romaniei, sedintele Parlamentului, atat separate cat si comune, sunt publice, daca majoritatea alesilor prezenti nu au hotarat altfel.

Astfel, potrivit regulamentelor celor doua camere, orice cetatean al Romaniei, in limita spatiului disponibil in sala de sedinte, are posibilitatea sa asiste la dezbaterile sedintelor publice, angajandu-se sa respecte ordinea si sa pastreze linistea.

"Persoanele care asista la sedinta trebuie sa pastreze linistea si sa se abtina de la orice manifestare de aprobare sau dezaprobare, in caz contrar fiind evacuate din sala", scrie la articolul 20 din Regulamentul sedintelor comune ale Senatului si Camerei Deputatilor.

Actele de organizare interna a camerelor legislativului interzic "proferarea de insulte sau calomnii atat de la tribuna, cat si din sala de sedinte". Mai mult, acestea dau presedintilor de sedinta puterea evacuarii "turbulentilor".

In Regulamentul sedintelor comune ale Senatului si Camerei Deputatilor, la articolul 30, scrie negru pe alb ca "presedintele cheama la ordine deputatii sau senatorii care tulbura dezbaterile sau creeaza agitatie. El poate intrerupe sedinta cand tulburarea persista si poate dispune evacuarea din sala a persoanelor care impiedica in orice mod desfasurarea normala a lucrarilor sedintei comune."

Cu toate acestea, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, presedintele sedintei comune in care presedintele Traian Basescu a prezentat concluziile raportului intocmit de "comisia Tismaneanu", nu a luat nici o masura impotriva parlamentarilor PRM sau a publicului care a intrerupt de nenumarate ori desfasurarea sedintei.

Singurele incercari de restabilire a ordinii au constat in cateva apeluri verbale, acoperite fara eforturi de vociferarile venite atat din bancile Parlamentului cat si din balcoanele ocupate de adeptii PRM. Modul in care gestiona Vacaroiu situatia a fost penalizat si de Traian Basescu, acesta intrebandu-le la un moment data daca reuseste sa se descurce.

Nicolae Vacaroiu nu a putut fi contactat pana la aceasta ora.

PRM si protestarii "neorganizati"

Desi au evitat sa dea impresia de o actiune organizata, liderii PRM nu au putut rezista tentatiei de a lua apararea cetatenilor ajunsi spectatori dupa ore intregi de drum cu autocarul.

Atat Corneliu Vadim Tudor cat si Daniela Buruiana i-au amenintat pe Horia Roman-Patapievici, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, pentru simplul motiv ca prezenta acestora in lojele destinate publicului si invitatilor vaduvea grupul de protestatari de prezenta catorva tineri PRM-isti, in frunte cu Andrei Iucinu, fiul lui Dumitru Tinu, devenit, in urma cu cateva saptamani, presedinte al organizatiei studentesti din PRM.

Apartenenta celor care vociferau de la balcon la grupul PRM care organiza circul din sala a iesit la iveala atunci cand toti au recurs la acelasi fluiere si acelasi cartonase rosii aratate catre Traian Basescu.

Cu toate ca liderii PRM au negat in continuare ca ar fi organizat "descinderea", o parte din publicul "fluierator" n-a avut probleme in a recunoaste motivele pentru care s-a prezentat la sedinta Parlamentului.

Unii raspundeau mecanic la intrebarile ziaristilor, afirmand ca "orice cetatean are dreptul sa asiste la sedinta", dar altii, mai putin instruiti, spuneau ca sunt din alte parti ale tarii si ca au fost chemati de liderii PRM. Nu stiau, insa, prea multi de ce se afla la Parlament, majoritatea crezand ca este vorba despre dezbaterea bugetului pe 2007.

Descindere in forta

Ajunsi la Palatul Parlamentului cu mai putin de o jumatate de ora inainte de inceputul sedintei, cele aproape 300 de persoane au blocat accesul in cladire, inghesuindu-se sa primeasca permisele care le asigurau accesul in sala de sedinte. Pentru ca locuri pentru public mai erau doar putine, au fost opriti de SPP sa intre.

In pauza de dezbateri, Corneliu Vadim Tudor s-a folosit de statutul de parlamentar pentru a le permite accesul in incinta.

Protestatarii au ajuns buluc la nivelul balcoanelor, intr-un grup agitat format din tineri si batrani, studenti si fosti mineri. Au dat la o parte ziaristii care le stateau in cale, au devenit violenti cand au fost filmati sau fotografiati. Dar cel mai mult i-a deranjat faptul ca, din cauza invitatilor, nu au avut toti locuri in balcoane.

Tonul scandarilor celor care si-au gasit cate un colt prin balcoane a fost dat, invariabil, de catre cei asezati pe fotoliile de parlamentar, mai ales pentru ca protestatarilor le placea atat de mult ce fac, incat erau prea putin atenti ce anume spune Traian Basescu la tribuna.

UPDATE: HotNews.ro va prezinta textul integral al Raportului Comisiei Tismaneanu" si discursul presedintelui Basescu

  • Fotogalerie de la prezentarea raportului Tismaneanu