Angajatorii vor fi obligati sa se raporteze la salariul prevazut in contractul colectiv de munca, unic la nivel national. Ramane de vazut care va fi valoarea acestuia. Poate vor face media sau poate, in cel mai fericit si improbabil caz, le vor aduna...

Tara noastra dovedeste, pentru a cata oara, ca este locul unde totul e posibil. Politica salariala a Romaniei merge dupa principiul nu stie stanga ce face dreapta. Si este valabil si atunci cand vine vorba despre salariul minim garantat. Guvernul si partenerii sociali nu au reusit sa se puna de acord asupra valorii pe care o va avea salariul minim garantat dupa 1 ianuarie 2007.

Intr-o tabara se afla Executivul, care propune un salariu minim garantat de 390 de lei, iar in cealalta tabara se afla partenerii sociali, care spun ca in contractul colectiv de munca unic la nivel national salariul minim garantat va fi de 440 de lei. Nu avem decat sa asteptam luna ianuarie pentru a cunoaste exact care dintre cele doua propuneri va fi aplicata si in fapt. Sau poate va exista si o a treia varianta.

„O tara de nebuni“

„De trei ani se intampla acelasi lucru. Guvernul dicteaza ceva si nu accepta nicio propunere din partea partenerilor sociali. O sa creada cei din UE ca aici este o tara de nebuni, unde dialogul nu exista. Angajatorii vor fi obligati sa nu acorde lefuri mai mici decat salariul minim garantat stipulat in contractul colectiv de munca la nivel national.

Iar propunerea sindicatelor si a patronatelor este de 440 de lei, suma ce va fi trecuta in acest contract”, ne-a declarat presedintele BNS, Dumitru Costin. Surse din cadrul Ministerului Muncii sustin insa ca Executivul nu vrea sa renunte la propunerea sa.

Pana la 1 ia-nuarie mai sunt cateva zile si, poate, printre sarmale si carnati, cei in drept sa stabileasca salariul minim garantat cu care vom pasi in UE vor lua o decizie.

2,18 lei pe ora

La ora actuala, salariul minim brut pe economie este de 370 lei. Valoarea acestuia a fost stabilita la 1 aprilie 2006. Pana acum nu s-a facut o statistica din care sa rezulte cati angajati din Romania primesc doar aceasta suma de bani. Exista insa destule domenii unde angajatorii isi platesc salariatii doar cu salariul minim.

Printre acestea se detaseaza sectorul confectiilor, dar si cel al comertului. Venitul personalului de aici este suplimentat in unele cazuri cu tichete de masa. Deci, daca ne raportam la aceasta suma si luam in calcul un program complet de lucru de 170 de ore, un roman din sectoarele mentionate mai sus munceste pe o suma derizorie: 2,18 lei pe ora.

Propunere de uniformizare

Logic, cel putin o data pe luna angajatul trebuie sa-si primeasca salariul. Conform contractului colectiv de munca unic la nivel national, niciun angajator nu poate plati cu un salariu mai mic de 370 de lei. Plata salariilor se face inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor.

Notiunea de salariu minim garantat nu este comuna tuturor tarilor membre UE. Potrivit Eurostat, 18 dintre statele membre au la nivel national un salariu minim garantat, dar diferentele dintre nivelul minimului pe economie intre tarile europene (care au adoptat acest sistem) sunt enorme.

Tocmai din aceasta cauza, oficialii Comisiei Europene se gandeau, la un moment dat, la faptul ca ar trebui discutat un salariu minim comun, care sa fie definit proportional cu nivelul de dezvoltare a fiecarei tari membre. Este insa greu de crezut ca se va ajunge la o astfel de situatie, cu atat mai mult cu cat diferentele economice intre tarile Uniunii sunt extrem de vizibile.

Pe de alta parte, specialistii in economie cred ca Europa are nevoie de flexibilizarea pietei muncii pentru a putea concura cu producatorii din Asia. Prin urmare, orice masuri care ar duce la majorarea salariului minim pe economie la nivelul UE vor pune piedici cresterii competitivitatii.

Tara bogata, tara saraca

Ultimul raport al Biroului de Statistica al Comunitatilor Europene, Eurostat, releva faptul ca actualele state din spatiul european care au adoptat salariul minim garantat pot fi clasificate in trei categorii. Din prima fac parte statele unde salariul minim este mai mic de 300 de euro pe luna.

Si avem ca exemplu Letonia, cu 129 euro pe luna, Lituania - 159, Slovacia - 183, Estonia - 192, Polonia - 234, Ungaria - 247 si Republica Ceha - 261 de euro pe luna. In cea de-a doua categorie intra statele unde valoarea salariului minim este intre 400 si 700 de euro pe luna. Astfel, Portugalia are 437, Slovenia - 512, Malta - 580, Spania - 631 si Grecia - 668 de euro.

Ultima categorie este cea a „bogatasilor“ din UE, unde un salariat nu poate fi platit cu mai putin de 1.200 de euro. Aici regasim Franta cu 1.218 euro, Belgia - 1.234, Marea Britanie - 1.269, Olanda - 1.273, Irlanda - 1.293 si Luxemburg - 1.503. Romania probabil ca va intra undeva in categoria „saracilor”, iar Bulgaria ii va sta alaturi.

Tara noastra va intra in UE cu un salariu minim garantat care va depasi cu putin o suta de euro.

Integral in Saptamana Financiara