Postata de: Floare Calin

La data: 18 Decembrie 2006

Tip: Reclamatie

Cod: 12289

< Inapoi la sesizari

Printeaza aceasta sesizare!

Trimite unui prieten

Amenzi aberante pe Eroilor

Domnule Primar,

Apreciez ca extrem de concludente eforturile dvs in directia sistematizarii traficului rutier din mun. Cluj Napoca.

Totusi, nici dvs, ca de altfel si predecesorii dvs, nu reusiti sa depasiti o anume mentalitate, legata de faptele care constituie un potential real de pericol, acestea fiind in mare parte ignorate, fiind in schimb depistate si sanctionate neregulile minore.

Iata mai exact despre ce-i vorba. Azi am fost amendat de catre Politia Comunitara pt oprire "neregulamentara" pe Bd. Eroilor, partea recent deschisa circulatiei. Am parcat la capatul unuia din "refugiile" laterale destinate parcarilor. Acesta era plin de masini oprite "regulamentar".

Procedand astfel, am parcat in prelungirea refugiului, in sir indian cu restul auto, nici mai spre drum, asa incat sa stanjenesc traficul auto, nici mai spre trotuar, asa incat sa il deranjez pe cel pietonal.. Eram doar oprit intr-o zona in care era amplasat (aberant) indicatorul de oprire interzisa, sub sanctiunea ridicarii auto.

Eu am reusit sa scap doar cu o amenda de 20 RON, si am scapat de cei 2000 RON dupa care Primaria iti baga mana in buzunar in momentul in care iti ridica masina.

Ce vreau eu sa spun e ca amenzile de genul asta se acorda fara discernamant, doar de dragul de a ingrosa bugetul local. Mai rau e ca amendatul nu are posibilitatea de a contesta real abuzul, in caz contrar el urmand sa plateasca penalitati plus cheltuieli de judecata, pt ca oricum nu e gasit nevinovat.

Cu regret va aduc cele de mai sus la cunostinta. Stiu ca nu veti fi de acord, dar va rog, instruiti-i pe dnii politisti comunitari sa aiba o judecata riguroasa si nu una rigida, de "militian".

Evident ca astept un raspuns, in mod ideal unul concret.

Am avut onoarea!

Dr. Calin Floare

www.domnuleprimar.ro