Adevarata poveste a Emiliei Popescu (de Andreea Pora)

de Andreea Pora     Romania Libera
Vineri, 22 decembrie 2006, 0:00


O cheama Emilia Popescu. Inalta, osoasa, cu o privire de pisica scarpinata intre urechi. Barbatu-sau, si nu numai el, ar fi in stare sa-i aduca si luna de pe cer ca s-o vada cat mai des. Numai ca Emilia Popescu nu are nevoie de luna de pe cer, ci de niste lapte praf pentru ala micu'.

De un pui dolofan, in loc de tacamuri, de o ruda de salam, una de parizer, macar un kil de branza, daca nu chiar doua, de un sapun Rexona, sa-l puna intre bluze, ca de spalat s-a obisnuit deja cu Cheia, de un sac de cartofi si unul de varza pentru iarna, de hartie igienica, de niste prezervative pentru barbatu-sau, ca are deja doi copii, Dumnezeu sa le dea noroc.

Desi alt noroc decat sa moara Ceausescu de cancerul ala din gat de care vorbeste toata lumea, nu vede. De niste salata verde, banane, portocale, vin, un brad pentru Craciun, niste chiloti de dantela si multi, cat mai multi pampersi sau macar de Perlan pentru scutece.

De un felinar cu gaz pentru serile de lunea si joia, cand la ei in cartier se taie lumina, de o plapuma mai groasa, ca resoul nu mai face fata, de niste vata pentru cand ii vine ciclul, de Purfix pentru geamuri, de ceai verde. Emilia Popescu e o norocoasa. Toata lumea zice asa.

E frumoasa, a terminat o facultate, ce conteaza ca voia la Litere in loc de Politehnica, are un serviciu bun si sigur, un barbat la fel, doi copii sanatosi, o soacra la Partid, parintii la tara, mai pica niste carne, o fructa, un zarzavat, are apartament, bani la CEC, rate la Arctic. Se descurca, cum s-ar zice. Ce dracu' mai vrea?!

Cu toate astea, Emilia Popescu e mereu nemultumita. Nefericita. Nici ea nu stie prea bine de ce. Privirea ei e tot mai artagoasa. Or fi astenizat-o cozile, isi spune barbatu-sau cand o vede mereu trista, spaima de a nu ramane iarasi gravida.

Autobuzul 168, tixit, duhnind a transpiratie si nesimtire sau poate seful care o tine dintr-o raportare in alta si ii taie din salariu cand nu vine la sedintele de partid, baiatul cel mare care intr-o zi i-a spus din greseala "tovarasa", administratorul care a reclamat-o la Militie cand a venit matusa din Grecia, aparatul de radio care s-a stricat si nu mai prinde Europa libera.

Emilia Popescu se sufoca. Nu mai poate. Nu-i mai suporta pe Ceausescu, pe Mitu care prezinta stirile la televizor, pe secretarul de partid, pe seful de la cadre, pe vecina de la doi care sta toata ziua la coada. Nu mai vrea sa vorbeasca doar in soapta despre toate astea ca sa nu auda ala micu' si sa spuna la scoala. Simte ca plesneste. Vrea sa se termine. Vrea sa stie cand. O sa se termine.

Emilia Popescu s-a dus la revolutie cu taxiul. La Universitate, chiar in centru, in intersectie, era o hora. S-a inghesuit si ea intre un tigan tinerel si o doamna la vreo cincizeci de ani care mormaia intr-una fi-r-ati ai dracului de comunisti. Se invarteau bezmetici, urland jos Ceausescu, se calcau pe picioare, radeau, plangeau. Rand pe rand.

Cu ghetele ingreunate de noroi s-a dus spre baricada, dar chiar atunci un Tab a trecut in viteza pe langa ea. Huo criminalilor, a urlat cineva si s-au repezit cu totii sa inchida bresa din baricada cu niste tomberoane aduse de nu se stie unde. Emilia Popescu tremura de frig, de frica, ochii ii lacrimeaza de la gazele lacrimogene, dar nu se da dusa. A ramas acolo. Pana la sfarsit.

P.S. Peste 17 ani, cu ochii scosi din orbite Vadim Tudor urla si flutura un catonas rosu. L-ar vrea pe Ceausescu inapoi. Emilia Popescu continua sa strige "jos comunismul!". Glasul ei insa nu se mai aude. E la vreo doi metri sub pamant, alaturi de alti cativa ca ea care nu s-au dat dusi.















51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi