Guvernul a dat dovada de o activitate extrem de febrila in sedinta din data de 21 decembrie, adoptand un lung sir de hotarari de guvern si promulgand ordonante de urgenta pe banda rulanta.

Contracte de leasing de peste 200 de milioane de euro, stergere unor datorii de peste 700 de milioane de euro pentru diverse companii sau desfiintarea ANRC sunt doar cateva dintre deciziile adoptate exact inainte de sarbatorile de iarna, cand tara intra in hibernare.

Datorii de 700 de milioane de euro, sterse dintr-un condei

Astfel, la initiativa MEC, Guvernul a aprobat stergerea unor datorii de aproximativ 700 de milioane de euro, pentru o serie de societi din domeniul energetic, al transporturilor si al utilitatilor publice.

Printre societatile scutite de datorii se numara Nuclearelectrica, CFR, Enet, Termoelectrcia, Uzinele Termoelectrice Giurgiu, Minvest Deva, Remin Baia Mare etc.

O astfel de decizie ar avea nevoie de acordul Consiliului Concurentei, insa nici reprezentantii acestei institutii, nici reprezentantii MEC nu au putut preciza daca o notificare in acest sens a fost depusa.

Dupa data de 1 ianuarie, orice subventie sau ajutor de stat va fi interzisa, solicitarile in acest sens urmand a fi supuse aprobarii autoritatilor de concurenta din Uniunea Europeana.

Internele - masini de 220 de milioane de euro

O alta decizie care ar putea da nastere unor controverse prevede achizitionarea de catre Ministerul de Interne de autoturisme in leasing, valoarea contractelor incheiat putand urca pana la valoarea 765 de milioane RON, aproximativ 220 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, suma include "costurile, dobanzile, taxele si impozitele aferente pentru achizitia de mijloace de transport din categoria autospeciale, microbuze, autobuze si ambulante, in vederea asigurarii mobilitatii terestre necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii ministerului”.

ANRC - alta Maria, cu aceeasi palarie

Tot in sedinta de joi a fost luata decizia desfiintarii Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii, fiind astfel eliminata orice posibilitate ca Ion Smeeianu, fostul director al ANRC, sa fie repus in functie, ca urmare a unei decizii judecatoresti care il obliga pe Calin Popescu Tariceanu sa ia aceasta masura.