Vineri, moneda nationala si-a continuat aprecierea, atingand nivelul de 3,3500 lei pentru un euro, dupa ce joi atinsese nivelul de 3,3801 lei. Euro a pierdut 2,17% fata de inceputul lunii, cand era cotat la 3,4250 lei, si aproape 10% comparativ cu inceputul anului.

“In acest moment exista o presiune mare pe cumpararea de lei din partea investitorilor straini, care probabil mizeaza pe investitii masive anul viitor, in special in domeniul imobiliar”, a declarat un trader pe piata valutara de la o banca straina, potrivit Reuters.

“Suntem surprinsi de aceasta evolutie. In acest moment leul pare de neoprit. Cu aceste ordine, este foarte greu de prognozat cand se va opri”, a spus un alt trader.

Investitorii straini incearca sa isi plaseze banii in Romania, care are insa o bursa mica si o piata de obligatiuni aproape inactiva. Cea mai mare a banilor investiti ajung in depozite bancare si in sectorul imobiliar, care a cunoscut o crestere rapida in acest an.