Romii din Romania sunt din nou in mijlocul unui scandal-monstru in Italia. Aproximativ 400 de localnici dintr-un oras de langa Milano au protestat sambata fata de realizarea in zona a unei tabere speciale pentru romi.

Conform site-ului TGCom, cetatenii din oraselul Milanese au navalit peste edilii localitatii, cerand desfiintarea taberei de romi.

De altfel, in zona au fost incendiate joi mai multe corturi, pana acum autoritatile nereusind sa stabileasca daca a fost vorba despre un accident sau un act intentionat.

Conform presei italiene, romii se stabilisera ilegal in zona dupa ce au fost evacuati din alte orase italiene in urma comiterii a numeroase infractiuni. Printre cei aproximativ 70 de romi din tabara ilegala se numara foarte multi copii.

In randul protestatarilor este posibil sa se numere si reprezentanti ai extremei drepte italiene, dupa cum scrie Tgcom.