Biserica nu poate sa laude donatiile lui Gigi Becali si sa treaca sub tacere comportamentul sau necrestinesc.

Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Pimen, l-a trecut pe Gigi Becali in Pastorala de Craciun. O stire destul de serioasa cit sa-ti mai strice ceva din farmecul sarbatorii.

Daca nu va lua masuri impotriva acestei pingariri, Biserica Ortodoxa va deveni complice la raspindirea unui mesaj profund gresit despre ce inseamna crestinismul. Nu este crestineste sa faci parada de banii tai. Nu este crestineste sa spui ca poti sa-i cumperi pe toti, pentru ca oamenii si constiintele nu se pot cumpara cu bani.

Mila crestina se face in tacere si in discretie, mila revarsata la televizor nu face decit sa umileasca oamenii loviti de necaz.

Din toate aceste motive eram convins ca orice om cu minime cunostinte teologice trebuie sa respinga paradele si haiducismul lui Gigi Becali. Biserica Ortodoxa nu a avut curajul sa il mustre direct si oficial pentru purtarea sa necrestineasca, iar acum risca sa devina o remorca in aparatul sau de propaganda.

Cum o sa stea un drept-credincios din Arhiepiscopia Sucevei la slujba de Craciun si sa asculte tamiierea lui Gigi Becali?! Isi va aduce aminte de inregistrarea care mai circula inca pe Internet, unde Becali il injura pe un reporter de la Antena 1, bagindu-si si scotindu-si toate cele vreme de citeva minute.

Cum ii va explica odraslei sale, pe care „tata popa“ il invata sa nu dea „haluia“, ca preotul a primit acum ordin sa se roage pentru omul care injura la televizor?

Ce a facut IPS Pimen in Pastorala este o jignire pentru toti drept-credinciosii care vor sa-si creasca in cuviinta copiii. A fost o imagine jalnica sa-l vezi pe arhiepiscop plimbat pe la congresul PNG si apoi la OTV, unde a asistat impasibil la descarcarile maniacale ale personajului si l-a laudat pentru marinimie. Nu pune nimeni la indoiala donatiile lui Gigi Becali.

Problema este ca Biserica nu poate lauda aceste donatii si sa treaca sub tacere celelalte fapte ale acestuia fara sa se faca de ris. Un duhovnic adevarat este cel care te mustra cind gresesti, care iti salveaza sufletul. Iar IPS Pimen a esuat in primul rind in a salva sufletul lui Gigi Becali, inainte de a-l blagoslovi pentru banii pe care i-a primit.

IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Alba-Iuliei si Feleacului, i-a criticat acum ceva vreme pe cei care fac donatii pentru publicitate. Referirea la Gigi Becali era limpede. Doar ca acesta a mers pe principiul: daca te critica un preot, ignora-l si gaseste-ti altul, mai lax.

Asa cum, daca a vazut ca intelectualii proeminenti il dispretuiesc, si-a „tras“ intelectuali de pe margine, ca Alex. Mihai Stoenescu. Acum si-a „tras“ si preoti de curte. Si inca un arhiepiscop.

Preotii cu bun-simt din Arhiepiscopia Sucevei ar fi trebuit sa omita acel pasaj din Pastorala, asa cum inainte de 1989 sareau peste pasajele de rugaciuni pentru tovarasul Nicolae Ceausescu.