Curcanilor nu le este bine la caldura, iar ratele se tem de intuneric. Iepurii nu trebuie sa-si prinda labutele in ochiurile de plasa, iar gardurile pentru capre nu trebuie sa fie mai inalte de 1,2 metri. Cam acestea sunt unele dintre conditiile pe care fermierii trebuie sa le ia serios in calcul si sa adapteze conditiile de viata a animalelor din crescatorii, la normele europene.

Nu este vorba de etica, ci de un proiect de ordin emis de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Curcanii nu trebuie expusi direct soarelui in zilele calduroase si nu vor fi tinuti in conditii de temperaturi ridicate care pot duce la aparitia stresului hipertermic indicat de ciocul intredeschis, se specifica intr-un proiect de ordin emis de Autoritatea Veterinara.

Adaposturile pentru curcani trebuie sa fie astfel construite incat sa permita miscarea libera a capului si a gatului. De asemenea, temperatura din adapostul curcanilor va fi strict controlata, mai ales in cazul puilor, care nu poseda un mecanism de reglare a temperaturii eficient. Temperatura recomandata pentru cresterea iepurilor este intre 10 si 20 de grade.

Aceste prevederi se aplica si in cazul ratelor. Pentru aceasta categorie de animale, crescatorii sunt obligati sa tina cont de faptul ca ratele se sperie usor, astfel incat nu trebuie sa fie tinute in intuneric deplin pe perioada noptii.

Opt ore de somn, pentru puii de crescatorie

Puii de carne, care sunt crescuti intr-un sistem de iluminare artificiala, vor beneficia de o perioada de lumina de cel putin opt ore pe zi si de o perioada de intuneric deplin de nu mai putin de 30 minute per 24 ore. Perioada de intuneric permite pasarilor sa se acomodeze cu acesta, reducandu-se stresul in cazul in care are loc o pana de curent.

Pentru iepuri, in cazul unde podeaua este construita din plasa, marimea ochiurilor acesteia trebuie sa fie corespunzatoare dimensiunilor animalelor.

Crescatorul de iepuri nu trebuie sa uite un amanunt important, anume ca exista riscul ca incisivii iepurilor sa creasca necontrolat, astfel incat trebuie sa asigure animalelor bucati de lemn pentru stimularea activitatii de roadere.

Garduri pentru capre

“Deoarece (caprele - n.r.) au tendinta de a sari si a se catara, gardurile trebuie sa aiba o inaltime suficienta (1,2 m) pentru a le impiedica sa il escaladeze si trebuie astfel construite incat sa nu produca raniri.

In cazul in care gardurile sunt electrificate, vor fi astfel proiectate incat sa produca un soc de scurta durata; acestea nu vor fi folosite in cazul caprinelor cu coarne si a tineretului”, mai arata proiectul ANSVSA.