Cei care au decretat ca Romania va avea nevoie numai de 20 de ani pentru a traversa tranzitia au spus numai o parte din adevar. Dupa prima tranzitie, cea care da semne evidente de oboseala in aceasta perioada, va mai urma o alta.

Cind s-a nascut ideea de a testa gradul de alfabetizare institutional-europeana a politicienilor romani, trebuie sa recunoastem ca aveam anumite asteptari „concrete“. Si anume: in privinta ignorantei si chiar a impertinentei acestora. Cind e vorba despre impostura si aroganta, politicienii nostri ne-au dezamagit rareori.

Dupa cum se poate constata si in editia de astazi a „Cotidianului“, au fost destule nume care au ales sa nu iasa din infamul tipar.

Unii dintre cei contactati de noi erau obligati, prin fisa postului, sa nu rateze raspunsurile elementare si, cu toate acestea, au tinut sa mai confirme inca o data ideea, devenita loc comun, ca obtuzitatea si incompetenta sint criteriile decisive de promovare in cariera pe care si-au ales-o.

Simplu spus, despre cei in cauza: sint nedemni de functia pe care o ocupa si, in unele situatii, de-a dreptul nesimtiti. Bun! Ce facem mai departe?

O varianta de lucru de luat in calcul este continuarea operatiunii de ridiculizare. O alta, si ea buna de utilizat, e votul. Priviti cu atentie la cei care ne conduc, reprimati-va dezgustul si trimiteti in politica, la virf, altfel de persoane, care nu se simt jignite asa de tare de ideea de bun-simt. E dreptul oricarui cetatean al acestei tari.

Nu uitati: prima ocazie va fi scrutinul de peste citeva luni pentru Parlamentul European.

Si una, si alta dintre formulele de mai sus sint „revolutionare“. Necesare, fara nici o indoiala, dar nu suficiente. Sint „de asalt“, insa, pentru a le creste eficienta, ele trebuie sa intre in contact cu o sanatoasa atitudine realista; nu euro-realista, ci doar realista.

Cineva cu un comportament realist trebuie sa asume ca tranzitia care a dat nastere „democratiei originale“ e pe duca. Intrarea in NATO, Raportul Tismaneanu, intrarea oficiala in Uniunea Europeana sint pietre de mormint grele care se asaza peste aceasta tranzitie.

Ne asteapta insa o alta tranzitie; datele ei, in registru sociologic, nu vor fi mult diferite de cele ale tranzitiei din care s-a nascut. Vor fi noi mineriade - dar altfel de mineriade; unele, in mintea noastra. Vom avea in continuare de luptat cu demonii asistentialismului - bine insinuati in gena multor concetateni.

Mari amatori de „produse“ birocratice, vom avea mai multa birocratie, dar si, e doar aparent paradoxal, mai multa libertate (si asta nu e intotdeauna usor de administrat).

Nu e bine sa va intrebati daca tranzitia aceasta la care am luat startul va fi sau nu obositoare. Caci va fi - mai mult sau mai putin obositoare decit precedenta, dar va fi obositoare. O parte dintre cei care au militat pentru procesul comunismului si al securismului au ales sa se retraga, obositi.

Daca in aceasta privinta, acum, e oarecum usor de facut o optiune, in cazul tranzitiei de dupa tranzitie nu prea exista alternativa. Forta acestei tranzitii este aceeasi cu forta fatalitatii. E imposibil sa ne sustragem ei.

Nu e de neglijat ca-n joc se va afla mereu si o cantitate impresionanta de prostie; e un truism sa spunem ca lupta impotriva prostiei si-a prostilor este ingrozitor de obositoare.

Sa speram macar ca se va termina cu bine.