Consiliul Concurentei a autorizat ajutorul de stat in valoare de 166,4 milioane de lei pe care statul roman l-a acordat la momentul privatizarii Faur Bucuresti pentru restructurarea companiei, cu conditia dezafectarii capacitatilor de productie a motoarelor termice pana la sfarsitul anului 2009, potrivit unui comunicat al autoritatii.

De asemenea, pana la finele acestei perioade, societatea trebuie sa dezafecteze toate capacitatile de productie care contribuie la realizarea produselor siderurgice.

Pentru urmarirea indeplinirii conditiilor asumate prin planul de restructurare, societatea va transmite semestrial, pana la momentul dezafectarii totale a capacitatilor de productie siderurgica, documente justificative din care sa reiasa situatia productiei realizate de Faur, pe tipuri de produse.

Anterior emiterii deciziei finale, societatea a rambursat voluntar o parte din ajutorul acordat de catre AVAS pentru inchiderea unor capacitati siderurgice in valoare de 21,6 milioane de lei, inclusiv dobanzile aferente in cuantum de 3,1 milioane de lei.

Avand in vedere ca beneficiarul a platit in mod voluntar ajutorul de stat pentru inchiderea unor capacitati siderurgice, autoritatea in domeniul concurentei a decis inchiderea investigatiei in privinta acestor masuri de sprijin.

Consiliul Concurentei a solicitat ca, la expirarea contractului de inchiriere a Turnatoriei de fonta, acesta sa nu fie prelungit. De asemenea, si in cazul rezilierii societatea trebuie sa treaca in conservare capacitatile siderurgice in vederea dezafectarii acestora.

In cazul in care conditiile din decizia autoritatii sunt respectate, ajutorul de stat acordat companiei nu este in masura sa afecteze semnificativ mediul concurential normal.

In anul 2004, dreptul de proprietate asupra pachetului majoritar de actiuni al societatii a fost transferat de catre statul roman in favoarea consortiului ProFaur, stabilindu-se stergerea datoriilor istorice ale societatii in schimbul restructurarii societatii si constituirii pe platforma Faur a unui parc industrial.

In luna iunie 2005, Consiliul Concurentei a declansat o investigatie avand ca obiect analiza masurilor de sprijin susceptibile a constitui ajutoare de stat acordate Faur, precum si efectele acestora asupra concurentei. In luna noiembrie 2005, investigatia a fost extinsa si asupra altor masuri de sprijin acordate companiei.

Costurile restructurarii sunt suportate intr-o proportie semnificativa de catre investitor si de catre societatea Faur din surse proprii sau atrase. Ajutorul de stat reprezinta mai putin de 50% din costul total al restructurarii.