| foto: Adevarul |
Incepand cu 1 ianuarie, noul Cod Fiscal aduce in premiera taxa pentru prima inmatriculare, aplicabila atat masinilor noi, cat si celor second-hand. Numai ca diferentele foarte mari intre aceste categorii au nascut vii dispute.
Aplicata de stat ca o masura antipoluare, taxa pentru prima inmatriculare este in realitate o masura care urmareste avantajarea producatorilor autohtoni de automobile, precum si a importatorilor de masini noi.
Mai mult, importatorii de masini second-hand acuza statul roman ca a introdus aceasta masura la presiunile importatorilor de automobile noi. Impreuna cu Eugen Cocea, editor coordonator la AutoNews.ro., am incercat sa vedem care sunt avantajele si inconvenientele acestei taxe.
Scutiri de la taxa
Taxa pentru prima inmatriculare nu se va aplica masinilor pentru care accizele au fost platite in cursul anului 2006, dar care nu au fost inca inmatriculate, si nici autovehiculelor achizitionate in sistem leasing pina la 1 ianuarie 2007 (chiar daca contractul se incheie dupa aceasta data).
De asemnea, scutite de la aceasta taxa vor fi si masinile care sunt echipate special pentru persoanele cu handicap, precum si autovehiculele inmatriculate temporar in Romania, pe o perioada de timp egala cu valabilitatea cartii verzi.
[c:2:s]O taxa nu tocmai europeana
Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, declara anterior ca numai grija pentru mediul inconjurator a fost motivul introducerii acestei taxe si ca hotararea a fost luata dupa consultari cu ministrul Finantelor. Taxa ar fi - in opinia doamnei ministru - una conforma cu cerintele UE.
Numai ca lucrurile nu stau deloc asa. Atat Ungaria, Polonia si Cehia, care au introdus si ele imediat dupa integrare astfel de masuri protectioniste, sunt cercetate de UE tocmai pentru aceste legi si se pare chiar ca vor primi o sanctiune.
Mai mult, chiar comisarul european Ludovic Orban si-a declarat dezamagirea fata de aceasta taxa care nu corespunde normelor europene.
Cine castiga
[c:3:d]Romania este pe penultimul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de masini noi pe cap de locuitor. Mai bine din 70% din masinile care alcatuiesc parcul auto al Romaniei sunt masini non-euro, a declarat pentru HotNews.ro Eugen Cocea.
"Din acest punct de vedere, taxele sunt binevenite deoarece vor determina cumpararea de masini noi in detrimentul celor vechi si poluante. Taxele percepute sunt totusi cam mari", a mai declarat Eugen Cocea.
Cine pierde
Romanul s-a si gandit cum sa evite taxa
















Un caz recent, privind situatia taxelor legate de prima inmatriculare, este Ungaria, unde sunt politicieni "destepti si smecheri", ca la Bucuresti, care si ei dupa '90, bateau toba, ca noi nu ne vindem tara si tot soiul de asemenea baliverne.
Ungaria a introdus taxa pe prima inmatriculare acum, un an jumate, cu ocazia intrarii in UE. Taxa maxima propusa de guvern si aplicata, pana mai ieri a fost in jur de 4000 Euro.
O taxa care a fost initial propusa si in Romania. Taxa a fost insa repede "regandita" de iubitii nostri guvernanti, asa ca "la a doua strigare" s-a ajuns rapid la cele 8000 de Euro (taxa maxima), perceputa actualmente.
Si pentru ca Bucuretiul, este departe de Europa (sau asa cred Ei) si romanul e mai usor (se pare), de prostit si tras in piept, nu a fost urmarita, (sau nu s-a vrut?), evolutia acestei taxe, in tarile care tocmai "exersau" practica, de a ïnlocui accizele vamale cu taxa pe prima inmatriculare, care tipic politicienilor romani, au dublat daca nu intreit, fostele accize vamale.
Dar !!!, in toamna asta Ungaria fost avertizata si amendata Comisia Europeana, ca practica este ilegala si este o forma MASCATA a fostelor accize vamale, obligand Ungaria si actualul guvern sa RESTITUE !!! cetatenilor sumele incasate ilegal.
Un exemplu se gaseste pe site M.Finantelor din Ungaria:
- in loc sa se incaseseze o taxa de inmatriculare de 2-300 de euro, Ungaria incasa in medie, de zeca ori mai mult, pentru un tip de vehicul.
Comisia Europeana obliga astazi guvernul sa restitue sumele incasate, care se pare ca au ajuns la sume asa de mari, incat guvernul maghiar, a cerut un ragaz de cativa ani pentru a plati esalonat aceaste sume. Si bugetul lor este la pamant.
Nu m-ar mira, ca in calculul ascuns al guvernantilor de la Bucuresti,care au dublat practic aceste taxe, sa se regaseasca urmatorul rationament:
ïncasam acum banii, ca apoi om vedea..., ce ne aduce viitorul", ca si bugetul nostru este la pamanat....
Si sa nu iutam ca in tarile cu vecime in UE au cam disparut cele cu euro1 sau non euro Singura taxa care ar trebui pusa ar fi pe capacitatea cilindrica
UN MARE BRAVO LA HOTNEWS PENTRU ARTICOLELE SALE
Va multumesc
"Cu cat legile sunt mai tari, cu atat draci's mai mari !"
Francezii spun: " Trop d'impot tue l'impot" (impozitul prea mare omoara impozitul)
Aici se aplica foarte bine. Cu cat sunt taxe mai mari cu atat afaceristii speculatori pot sa castige un ban mai usor.
Pierde in primul rand, ca de obicei, omul de rand, mai pierde ceva si statul.
Sunt interesat si eu sa castig ceva din afacerea asta. Am reteta si o oarecare capacitate. Caut asociati.
este clar pentru oricine are putina minte ca aceste impozite impuse de cartelul APIA/guvern si votate "ca primaru" de parlament sunt o incalcare grava a drepturilor cetatenilor obisnuiti... in favoarea importatorilor/producatorilor de masini noi care vor sa isi protejeze afacerile de tip cartel prin limitarea optiunilor cetatenilor... halal capitalism... mai degraba comunism cu alta palarie.
trebuiesc reclamati la UE... daca stie cineva cum se poate face sa scrie si aici
Aceasta mare cacialma, a Grupului Citroen-Tariceanu cit si Renault, nu face decit sa ne stirnesca o ura incredibila si o mara scirba fata de acest grup de interese din guvernul actual.
Vorbesc de mediu ? E atit de poluata tara asta de autovehicole ? Avem noi conditii de a impune Euro 3 ? Unde este protectia consumatorului cind dai pe un turism nou 15 mii si in 3 luni il faci varza din cauza drumurilor ?
Sper sa avem curajul sa-i infruntam pe acesti mafioti ce-si fac legea singuri pt a vinde Citroen-Renault si a-si umple buzunarele. Trebuie obstructionati prin orice metode posibile!
Poate aud aceste comentarii si cei din presa TV , care mult ar ajuta daca ar avea curaj si daca ar fi corecti !
Cind un BMW din 1999 cu Euro 2 va polua mai mult decit un Citroen cu Euro 3 ? Cacialma !
E LEGEA TARICEANU CITROEN !
si in acelasi timp vand gogosi romanilor ca UE interzice taxa asta ptr ca vezi Doamne UE e interesata de marirea PIB-ului Germaniei, care saracu PIB german sta sa moara daca nu vand ei masini second hand in Ro. Ba desteptilor de guvernanti, ba Tiriac si Tariceanu, voi cand importati masini noi din Germania nu saltati PIB-ul german?????
Shpilul e urmatorul: prezenta masinilor second hand pe piata ar fi fortat importatorii de masini noi si pe producatori sa mentina preturi rezonabile. asa insa, cum nu ai incotro, ei pot face profitul cat casa.
Domnilor guvernanti, care nu va mai incapeti in piele de bucurie ca ati intrat in UE: UE inseamna PIATA LIBERA nu taxele voastra menite sa va imbogateasca tot pe voi!!!!!
PRESEDINTELE ,PRIMUL-MINISTRU,MEMBRII GUVERNULUI ,MEMBRII PARLAMENTULUI ,EVENTUAL MEMBRII CONSILIILOR LOCALE daca este cazul si apoi investirea unei conduceri din import - GERMANIA ,cu interdictia pe veci ca Romanii sa mai aiba conducere proprie dintre semenii lor.
Si asa poate in 100 de ani vom avea o tara civilzata si democratica si prospera pentru fiecare individ al ei.
Cu scrisori de la cetateni, oficialii de la Bruxelles vor trebui in cele din urma sa se sesizeze si sa condamne guvernul ipocrit pentru asemenea injustitie. Ca in Ungaria.
Deci stie cineva, eventual cei care lucreaza deja la UE, care e procedura de reclamatie?
Orban, care recunoaste cite ceva dar nu spune cum trebuie sa se apere concret cetateanul de statul hot, ar trebui sa nu uite ca e acolo sa reprezinte interesele tuturor cetatenilor UE, nu ale unor afaceristi din guvern.
doar nu vrea nimeni sa cumpere o masina veche (second), toti care cumpara doresc sa fie cat mai noua si cu norme de poluare euro 3, euro 4 si la un pret cat mai bun, e logic. exemplu:
euro 3 1800cc 4-5 ani =1539 euro
euro 4 1800cc 4-5 ani = 897 euro
motoare mai mici
euro 3 1500cc 4-5 ani=1068 euro
euro 4 1500cc 4-5 ani= 330 euro
deci in concluzie e mai bine decat TVA-ul din vama =acciza care era inainte. sursa : automobiletv.ro/specialTaxes.php
Nu stiti cum sa mai jupuiti cetateanul de bani. Pentru enorm de multi oameni aducerea unui automobil vechi din Occident reprezinta unica sansa de a trai mai bine sau a se deplasa pentru a-si cistiga mai bine piinea.
Nu s-a vorbit aici in forum de o masura de bun simt de baza care e aplicata oriunde in Europa: iti cumperi orice masina din orice tara europeana si o inscrii in tara ta daca trece controlul tehnic. Punerea pe roate a unui control tehnic pertinent si nu a unor taxe hotesti, la asta v-ati gindit, guvernanti penibili?
eur masina iar sa o inscriu m-ar costa 3000 eur la care se
adauga TVA adica 3600 eur. exact cit ma costa impozitul si
asigurarea timp de 3 ani - macar platesc in rate banii astia si
dupa aia arunc masina. sau o vind la dezembrari si m-am scos
banii pe ea. si taxa tot nu o platesc. Apropo are EURO 2.
Pt. cei interesati, la sfarsitul sentintei se regaseste si pagina de internet unde se poate alege si o alta limba.
"http://curia.europa.eu/jurisp/cgi-bin/form.pl?lang=FR&Submit=rechercher&numaff=C-
290/05" et
"http://curia.europa.eu/jurisp/cgi-bin/form.pl?lang=FR&Submit=rechercher&numaff=C-
333/05"
CJE/06/85
5 octobre 2006
Presse et Information
COMMUNIQU? DE PRESSE 85/06
5 octobre 2006
Arrêt de la Cour dans les affaires jointes C-290/05 et C-333/05
"Nu va lasati jupuiti...
Tariceanu importa Citroen - masini noi. Pana sa ajunga in Guvern era presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile. Locul lui la sefia APIA a fost luat de
Brent Valmar - presedinte si la Porsche Romania - importator VW, Skoda, Seat, Porsche, Audi. Cei doi sunt prieteni foarte apropiati.
Ministrul de finante - Sebastian Vladescu - si cel de la Mediu - Sulfina Barbu sunt PNL - subordonati de doua ori - pe linie de guvern si de partid lui Tariceanu.
Legaturile intre cei 4 sunt deja clare. Acum mai trebuie adaugat un singur element.
Discutia pentru introducerea taxei s-a facut intr-o comisie comuna - Mediu+Finante+APIA. Socant, dar APIA a participat la discutiile pentru introducerea unei taxe in codul fiscal care sa o avantajeze. Se poate verifica. La inceput i s-a spus taxa de mediu, dar nu era europeana, asa s-a ajuns la "taxa speciala" - pentru ca asa apare in Codul Fiscal. La o singura intalnire a comisiei a fost invitat un importator second-hand, singurul care ar fi fost direct si puternic afectat. Dupa ce a contrazis taxa a fost "exmatriculat" din comisie. Aceste informatii pot fi verificate. Din informatiile mele APIA a propus inclusiv taxa si algoritmul astfel incat sa loveasca si in LOGAN. Echipat cu motor euro3, acesta va avea o taxa la prima inmatriculare de peste 2-300 euro, care il aduce mai aproape la pret de VW Polo, Renault Symbol, Skoda Fabia si nu va mai trage jumatate de piata dupa el.
Intrebati de ce au introdus taxa cei 4 vor da acealasi raspuns de fiecare data. Invatat pe de rost. Retineti si verificati singuri. "Taxa va opri valul de rable de 200 de euro/bucata din Germania pe care vesticii abia asteapta sa le arunce in groapa de gunoi numita Romania. Sunt masini nesigure care pot provoca accidente si polueaza" Le veti da replica asa: In Germania nu mai exista de mult aceste masini. Au fost cumparate de mult de polonezi si rusi. Eu aduc masini din Germania si stiu asta de la sursa.
Asa ca un mare HUOOOOOOO pt. Tariceanu si grupul lui de "liberali".
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=8639&art=22503&cHash=ab2ce37fe1
eu cred ca dacia 1300 ar trebui taxata norma euro ?
castiga romania - pierde cetateanul de rand - eu vad aici o contradictie
si are oare cetateanul de rand 10.000 sa-si ia masina noua?
sau ar fi mai usor sa cumpere un ford fiesta 1995 euro 2 cu 1000 euro ?
1) Comisia Petitii a Parlamentului UE
Parlement europeen Commission des petitions Secretariat, Rue Wiertz B-1047 BRUXELLES, e-mail: petitions@europarl.europa.eu
2) Comisia Europeana
Commission of the European Communities (Attn: Secretary-General), B-1049 Brussels, Belgium e-mail: SG-PLAINTES@ec.europa.eu.
3) Comisarul pt Protectia Consumatorului, dna Kuneva, la Comisia europeana
4) Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
Palais de la Cour de Justice, Boulevard Konrad Adenauer Kirchberg L-2925 Luxembourg, tel.: (352) 4303.1,
fax: (352) 4303.2600, Internet: http://curia.europa.eu/
Scrieti in loc sa va lamentati la nesfirsit. Daca Ungaria a fost condamnata, inseamna ca exista jurisprudenta si hotii nostrii de la guvernare pot fi pusi la punct. Se poate scrie in limba romana si probabil si direct pe mail.
Argumente:
-proprietarii de masini sunt un electorat la care nu s-a gandit nimeni si care va face in 2008 uz de stampila;
-comercializarea de masini noi este infima fata de sh, de unde se deduce ca blocarea importului de masini sh este o pierdere importanta pentru buget deoarece tva-ul pt acestea aducea bani frumosi;
-interesul UE este deasupra interesului guvernului, iar lupta dintre ele este UE si guvern este inegala.
Ati observat ca de la 1 ianuarie 2007 aerul miroase a trandafiri? Iti multumim Sulfina pentru grija pe care ne-o porti! Iti multumim si tie importator iubit!
Oare intaiul sofer al tarii ce spune despre nazbatia lui Calin?
2. Aveti un interes din introducerea acestei taxe
P.S: cel care si-ar cumpara masina second de dincolo cu siguranta nu are cums a isi ia o masina care s afie mai poluanta decat ceea ce a avut el (dacia din 1980), deci explicatia cu poluarea nu prea isi are rosul
Felicitari HOTNEWS si ZIUA ca pana acum doar voi ati avut o atitudine corecta fata de taxa aceasta
Mama lor de hoti.
Mama lor de hoti.
tare imi doresc sa le tabaceasca putin pielea cei de la comisie...
Un logan importat din Ungaria (SH) v-a costa mai mult decat unul din Romania inmatriculat (SH) .
Alte norme UE nu sunt ?numai cele ecologice ?
Follow the money.
Pana acum NU se puteau inmatricula masini mai vechi fara Euro3. Acum se pot inmatricula si cele cu Euro 2 sau mai mic.
Fata de anul trecut taxele sunt chiar mai mici pentru motoare pana in 2litri.
Acum nu se mai plateste TVA , numai taxa.
Deci, daca ai ceva bani si nu vrei masina romaneasca Logan sau altele noi, poti cumpara o masina straina cu conditia sa sa fie Euro3 sau Euro4 (costa mai putin acum).
cei care cred ca e corecta taxa asta de prima inmatriculare...fratilor,sunteti nebuni sau aveti si voi functii si stiti ce inseamna sa sugi bani de pe cetateanu roman......
-autenticitate (care se face la RAR)
-omologare (care se face la RAR, dar care nu mai este obligatorie in cazul in care masina a fost omologata de catre un organ omolog RAR-ului din strainatate:OAMTC,etc)
-taxa de prima pace
dupa care se trece la formalitatile de la politie.
SA FIE CLAR: o masina care vine pe roti pana in Romania nu poate fi un pericol pentru ca nimeni nu ii va da dreptul sa circule pana aici,
o masina care vine pe platforma nu poate fi un pericol pentru ca daca ar fi, RAR-il nu i-ar da omologarea.
In consecinta, rable nu se pot inmatricula la noi in tara, fie ele taxe exorbitante sau nu. Dar NESIMTITII care au introdus aceasta taxa nu stiu treaba asta, sau stiu si ei dar pe noi oamenii de rand ne cred cei mai prosti pamanteni.
Va taxez io la vot, mama voastra de jigodii.
nu stati nepasatori... ca nu faceti nimic altceva decat sa va amagiti...
Si acum despre taxa pentru prima inmatriculare: poate Tariceanu sa spuna ca prin aceasta taxa afacerile personale au ceva de pierdut? Iar daca nu au de pierdut cat castiga in plus?
De la 1ianuarie in fiecare zi se mai anunta o taxa sau un impozit. Incep sa percep intrarea in UE ca o ingradire a libertatilor omului de rand si a reducerilor drepturilor. In acelasi timp vad ca parazitii se bucura de mai multe drepturi si libertati. Pentru ei (demnitarii-paraziti) urmeaza sa creasca veniturilo deoarece a crescut inflatia. Aceeasi inflatie care tot anul 2006 a fost in continua scadere (declaratiile facute in ultimile zile din 2006).
Nu credeti domnilor ca toate aceste taxe urmaresc inrobirea noastra?
Cat timp imi va trebui sa economisesc bani pentru a putea sa cumpar un autoturism (chiar o rabla romaneasca). Am un salariu de 185 Euro.
daca iau o masina de euro 1 sau 2, acela deja nu mai este non-euro.De altfel este problema lor ca parcul auto este in aceasta stare,vorbesc despre fostii si actualii comunisti.De altfel comunismul izvoreste din Franta,ca si acest caz de taxe de prima inmatriculare, pt ca este ideea fabricii de Dacia Automobile.Problema mai mare este ca daca Romania va fi sanctionata tot din nostrii vor fi platiti amenzile iar cei cu "unsoarea pe cap" vor zimbi linistit ca mutu la ......., na acolo.Ei nu au de pierdut asa.Dar fratilor traim noi si mai departe!!Sus cu capul.!
daca iau o masina de euro 1 sau 2, acela deja nu mai este non-euro.De altfel este problema lor ca parcul auto este in aceasta stare,vorbesc despre fostii si actualii comunisti.De altfel comunismul izvoreste din Franta,ca si acest caz de taxe de prima inmatriculare, pt ca este ideea fabricii de Dacia Automobile.Problema mai mare este ca daca Romania va fi sanctionata tot din nostrii vor fi platiti amenzile iar cei cu "unsoarea pe cap" vor zimbi linistit ca mutu la ......., na acolo.Ei nu au de pierdut asa.Dar fratilor traim noi si mai departe!!Sus cu capul.!
toata treaba cu reinnoirea parcului auto e abureala, scuzati-mi expresia,
DEMONSTRATIE:
presupunere se va permite aducerea masinilor cu euro 2 din germania sa zicem. iti iei cu 800 euro golf3 din 95 (www.mobile.de) sa zicem ca mai dai pe benzina 2-300 euro, si inca max 1000 pe inmatriculare (cat ar fi normal), sa zicem ca dai max 2500 eur, si ti-ai luat masina tapana, care se vinde la noi cu 3500-5000 eur
PRACTIC
multi vor cumpara masini din astea, si parcul se va reinnoi, pentru ca nimeni nu va mai cumpara cu 2000 euro golf2 din 86 de exemplu, ca sa nu mai zicem de dacii
bineinteles ca nu mai punem problema de calitate, fiabilitate, etc ,etc, ceea ce daciile noastre de pana in 3000 euro... no comment
CONCLUZIE
judecati voi daca spun bine sau nu
Orice auto din vest nu se exporta fara TUV ( revizie tehnica la singe ) Scorneala cu " rable " este opera guvernului Tariceanu
Aceasta pentru ca Grupul de interese Tarieanu / Citroen , vor sa-si umple buxunarele cu banutii fraierilor romani.
Este chiar Romania tara care lupta antipoluare ? Noi , cu gunoaele ce zac pretutindeni ? Noi care avem bariere cu cantoane peste care orice maina cu Euro 4 isi rupe toba de esapament ? UNDE este PROTECTIA CONSUMATORULUI ???
Luptati impotriva acestei CACIALMALE scornita de Tariceanu si sustinuta de gasca lui.
Hotie curata ! Magari !
da un click aici. daca loganul nostru cel mai scump e mai bun decat mertanul asta inseamna ca suntem... dar daca mai spunem ca e si "rabla" ptr ca e din '95, inseamna ca am luat-o razna de-a binelea. chiiar sunt curios daca mai marii nostri ar prefera sa conduca logan decat sa conduca aceasta masina superba.
dar daca iti iei masina adevarata din asta cu 2500 eur si mai platesti cum ar fi normal vreo 500-800 euro, atunci cu vreo 3500-4000 euro cu totul ti-ai luat masina de lux, nu? si atunci INTREBARE: CINE O SA MAI CUMPERE FAIMOSUL LOGAN???
trebuie sa facem ce putem si sa ne aratam indignarea si nemultumirea fata de aceasta treaba murdara si fata de mai marii care au gandit-o(Fraieru de tariceanu si sulfina,...)
Scrieti pe net,vorbiti cu toata lumea in public,faceti reclamatii la C.E.,lipiti afise,nu va lasati!
ptr ca eu unu nam mai auzit una ca asta ,ceea ce face guvernu este hotie pe fata. ce rable domnule ?
singurele rable care sunt in romania sunt daciile.cate masini fumegand pe strazi aduse de afara sunt in romania ?si cate dacii si rabe sunt care fumega? cele de afara sunt in proportie de 25% iar daciile ,rabele etc sunt 100%.deci eu nu cred ca aducand masini de afara vom transforma romania intro groapa de gunoi ci dimpotriva daca continuom sa cumparam dacii atunci sigur va ajunge groapa de gunoi.
posibil iar cei care ne prostesc de la revolutie si care ne fura zi cu zi ne au furat si dreptul la munca in tara langa familii sa se lafaie de bine din sudoarea noastra crapale ar neamul de hoti
Asta ca o idee.
Daca o masina primeste verificarea in Germania, unde se stie ca nu trec masinile ca la noi la RAR, ce explicatie poate sa ne dea ? Daca masina circula in Elvetia unde chiar sunt norme pt. antipoluare atunci cum poate sa polueze la noi?
Sunt de acord sa aiba taxe mari masinile care nu au nici un fel de Euro, nici macar Euro1.
va multumesc si astept raspuns
Daca vrei sa platesti taxe mici este simplu :
1/ Daca ai bani, ia-ti un audi ultimul racnet si va fii taxa mica
2/ Daca n-ai bani ia-ti un logan nou euro 4 si taxa va fii tot mica
3/ Daca esti sarac lipit ia-ti un logan de ocazie macar sa fie euro 3 si nu platesti asa de mult
Dar lasati rablele euro 2 si mai jos la ele acasa !
Deci pina la urma toata lumea este fericita !
Romania sa mai curata de harburi si nu se importa rable deci balanta commerciala se dezechilibreaaza mai putin ca si asa nu este prea in forma ...
renault scenic 1999 1.6i 16v(euro2,taxa=3000e) cu aaabsolut toate dotarile=2000e.Cumparata azi de niste polonezi.
Ford mondeo caravan 1996 1.6i 16v cu bara de fata rupta (euro2,taxa =3000)E full=500e
renault megane 2002 caravan 1900dci full (taxa tariceanu=1625e)=2400e.Nu mai continui ptr.ca imi creste tensiunea.Cam de "rable" din astea vrea sa ne pazeasca tariceanu.Daca nu credeti,nu aveti decat sa va uuitati la preturi pe net.Bineinteles ca daca cumperi masina direct de la proprietar ,ai sansa s-o iei mult mai ieftina decat de la auto-haus.Cine mai sustine teoria cu intrarea tuturor rablelor in fascinanta noastra ro,e ori vre-un cretin cara nu a iesit niciodata din tara ,ori are decastigat de pe urma acestei manipulari grosolane.
Propun cam asa:Sa organizeze A.C.R.ul o manifestatie impotriva acestei taxe ,ca vor veni f multi oameni.Numai noi suntem un grup de vreo 20 persoane!
U.E.trebuie sa vada ca nu suntem un popor de resemnati care asteapta intotdeauna ajutor de la altii!Ati vazut cum au desfiintat taxele alea de la frontiere cand au protestat camionagii!Asa trebuie actionat impotriva nemernicului de tari si a mutantului ala de valmar!
Cei care cunosc Jurnalisti,propuneti articole si emisiuni televizate pe subiectul asta,ca sa le tremure chilotii nemernicilor din guvern.
Astept sa mi se comunice unde si cand !
De fapt sunt altii mai destepti ....
http://www.mfinante.ro/taxa_auto.html
Sa aveti bafta .... la o taxa mai mica.
Sa puna mana toti calicii la munca,adica toti cei care viseaza Mertane,Audi,si alte masini erotice la 1000 EURO.
La munca fratilor,nu la intins mana!!!!
MR.MAGOO (30 ian 2007 11:12)
Romanul pomanagiu si calic cum al stim cu toti viseaza totul MOCA.Masina,casa,terenuri si tot ceea ce-i doreste sufletelul.Eu am cumparat anul trecut un Wv Passat si am platit accize si TVA 1500 EURO.Dupa noua lege la aceeasi masina taxa de prima inmatriculare e 1600 EURO.Nu vad prea mare diferenta!O sa-i dau eu diferenta primului pomanagiu care se plange de taxa asta mare de inmatriculare.Serios!!
Sa puna mana toti calicii la munca,adica toti cei care viseaza Mertane,Audi,si alte masini erotice la 1000 EURO.
La munca fratilor,nu la intins mana!!!!
Sa ne iei ceva in gura MR.Magoo pai tu crezi ca toata lumea are bani de Passat.Dute dracu cu tot cu el si nu mai comenta pe aici
Cat de imbecili ne crede madam Sulfina, Dl Tariceanu, si nenorocitul de presedinte de la Dacia......? In loc sa se considere opinia ACR-ului, cu zeci ani de experienta in domeniu la elaborarea acestei taxe naziste s-a luat in considerare opinia APIA....care doar nu erau tampiti, asa cum ne cred pe noi, sa-si taie singuri craca de sub picioare....
Care sunt interesele...sa va spun eu: Tariceanu importa Citroen, Tiriac aduce n marci si a cotizat in campanie, nenorocitu de la Dacia.....e clar ca-si vinde rahatul de Logan.....
Ce conteaza ca probabil Comisia Europeana ne va amenda pt o taxa aberanta...ca doar nu-i amendeaza pe ei....tot noi, cotizantii de rand si vacile de muls platim aceasta taxa, iar ei isi protejeaza bine merci vanzarile....!#@%@#~!~@#!!!!
Chiar credeti ca se compara o masina adusa din Germania, sh, chiar cu 10 anni vechime, cu rahatul lor de Logan, la care si roata de rezerva e optionala????????Ce naiba!?!?!?!?
Dak nu vom lua atitudine vor continua sa faca ce vor ei iar noua ne va fi mai bine..peste 10 ani, cand nu vom mai avea nimic de dat.....
Chiar trebuie ca numai voi sa va plimbati curu in Audi, Bmw, Mercedes.......
Nu poate alt amarastean, dak are cum, sa-si ia un bmw sau audi mai vechi, oricum mai bun decat orice logan sau dacie k nu mai aveti voi loc???????
Mai inchideti botu si vorbiti la ora copiilor k sunteti prosti ca noaptea....dak chiar credeti ca cei care au facut legea asta chiar se gandesc la mediu..!
Cine cere pomana ma nenorocitilor...?????@$#%?^$&%
Ce masina pot sa-mi iau k sa-mi schimb dacia din 90 cu un salar de 200E?????
Chiar trebuie ca numai voi sa va plimbati curu in Audi, Bmw, Mercedes.......
Nu poate alt amarastean, dak are cum, sa-si ia un bmw sau audi mai vechi, oricum mai bun decat orice logan sau dacie k nu mai aveti voi loc???????
Mai inchideti botu si vorbiti la ora copiilor k sunteti prosti ca noaptea....dak chiar credeti ca cei care au facut legea asta chiar se gandesc la mediu..!
Cine cere pomana ma nenorocitilor...?????@$#%?^$&%
Ce masina pot sa-mi iau k sa-mi schimb dacia din 90 cu un salar de 200E?????
La salariul meu imi permit o masina fabricata pe la noi, o Dacia dar nu Logan ci masina bunicului lu Gigel ca tocmai i-a facut motorul (carpit). El vrea sa-si cumpere o Raba (basculanta) din 1960 chiar daca are bani de una din vest din '90 dar nu are bani de taxa de prima inmatriculare asa ca e mai bun fumul produs de una din '60 decat una din 90.
Ar mai fi ceva, vecinu de la II are o berlina din 2000 (NON EURO, bord CN) - masina super domle', veciu mi-a garantat ca nu haleste decat 1/2 l ulei la mie asa ca mie-mi convine la 30 de mii litru, scoate mult fum la pornire ca dupa ceva timp ... m-am acomodat.
Oare cat de cretini sunt unii sa creada ca aceasta taxa (la valorile actuale) si in forma actuala ne avantajeaza?
Am mai spus ca sunt de acord cu taxa pentru masini non euro sau euro2, dar sa platesc taxa si pentru euro 4 este absurd. Pai este pana la urma taxa de mediu sau e o cale de a mai suge niste bani?
Eu am vandut un Nissan Bluebird din 1978 cu banii la care poti visa la o masina euro 2 de prin 92 - 93 dar sa le tina ei acolo si noi le tinem pe ale noastra. Daca statul ar fi venit cu o sugestie si mi-ar fi spus ... mergi afara iti cumperi una peste asta (obligatoriu), nu platesti nici o taxa dar esti obligat sa o aduci la cos pe asta, nu credeti ca ar fi fost mai bine?
Oare astia cu bani (care sunt de acord cu taxa) cred ca doar ei au masini sau trebuie sa aiba? Gresit !!! si pacatosu cu 200 de Euro vrea masina ...
1 - Strazile vor fi mai goale
2 - Apar locuri de parcare
3 - Blondele lor nu vor mai lovi atat de des masinile
Romani bine ati venit in UE
Am crezut ca prostia are limite si nesimtirea la fel, insa, din nou, alesii nostri ne-au demonstrat ca nu e asa!!!!@#@#%$&& Dl. Vladescu are o solutie de "geniu" pentru a mentine in continuare aceasta taxa aberanta, daca tot taxeaza, "la prima inmatriculare", in scopul slujirii "protectiei mediului" (a se citi protectia lui Tariceanu si clicei de la APIA), ce-ar fi sa taxeze si masinile sh din Romania care-si schimba proprietarul...????? Pe asta cum or s-o mai cheme...????..............TAXA DE FRAIER???????????
E ca si cum te-ai dus la dentist cu o masea cariata, iar acesta iti spune ca nu e nici o problema iti scoate toti ceilalti dinti si te-a reparat!!!!!
NU POT SA CRED CAT TUPEU SI CATA NESIMTIRE AU CEI PE CARE I-M VOTAT PENTRU O VIATA MAI BUNA!?!!!!?!!!!!!
Pana in acest moment nu eram un sustinator al plecarii in strainatate, insa, vis avis de ceea ce se intampla in Romania, incep sa ma gandesc din ce in ce mai serios la plecare impreuna cu familia, sa ramana numai ei in tara, sa se aleaga intre ei, sa plateasca ei taxe aberante, sa-si trimita ei biletele, sa nu mai aiba cine sa moara in spitale din cauza lipsei de echipament medical de baza, desi casa de asigurari de sanatate are sedii tip palat si angajatii salarii de nu stii sa le scrii zerourile, sa nu se mai prabuseasca scoli, dar ministerul sa-si ia audi de 60.000 eur, ca-n Logan ii durea gatul, sa se nu se mai fereasca de vot uniniminal ca dracu de tamaie pentru ca tot ei se vor alege, etc......a si mai ales sa se duca cu toti la dracu sa nu-i mai vedem si sa nu mai auzim de ei....!
Mi-e scarba ca ma numesc roman si ca traiesc intr-un popor de slugi la hoti !
Atata timp cat populatia nu face nimic sa-i impiedice pe jegosii astia ,ne meritam soarta !
Domnilor care au votat pentru introducerea acestei taxe le urez multa sanatate si viata lunga , atata cat sa apuce sa-si vada copiii murind in chinuri !
vreau sa va aduc aminte ca problema cu mediul este doar un mare faaaaaaaaas aruncat in botul romanului de rand cum ca se inlocuieste parcul auto......
Sa facem un calcul:dai o rala si statul te minte-n fata ca-ti da 3000ron.Dar asta doar daca iei cu banii jos o masina noua.FAci credit si iei o masina noua.oricare ar fi ea noua.
La orice produs cumparat platesti TVA.La cea mai ieftina masina noua pe care o poti cumpara (cacatul asta de logan ambience 1.4 / 6400 euro) TVA-ul oricum este mai mare de 3000 ron deci statul castiga financiar din acest proiect si pe romaneste "DEFAPT IL DOARE-N C#R DE MEDIU!!!!!!!"
Nesatuii astia de la guvern care nu stiu ce e aia munca, ban muncit cu sudoarea fruntii, taxa care inseamna poate salariul unui dobitoc pe un an si ceva ...
Are cineva adresa cretinilor astia de la guvern? Haideti sa-i bombardam cu emailuri ... sa le spunem si parerea noastra a celor de jos, a dobitocilor (nu suntem altceva in ochii lor).
Logan 2007 sau BMW 2000???? oare care poleaza mai mult? Care e mai sigur? etc ...
toate guvernele jupoaia cetatenul roman.
Cind e vorba de "sacrificii" pt. intrarea in UE (scumpiri la toate cele) sa rabdam !!! . Cind e vorba sa ne bucuram si noi ca putem cumpara o masina mai buna si mai ieftina mUE voie !!!
Ca nu vrea kakatul de Tariceanu si gasca lui !!!!
Sa dea Domnul sa-si cumpere numai medicamente si "spitalizari" pe banii pe care-i fura de la bietii romani !!!
La trintit o data , cu motocicleta !!! , da nu a invatat nimic.
Poate data viitoare ajunge in scaunul cu rotile !!!
pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.35/2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
face-ti asta si lu tariceanu. vladescu si barbu la adresele /www.guv.ro/legaturi/mail-guv.php si aici ii gasiti pe toti la cabinet.
Asa ca ....................
Facem ceva !?
P.S. Vreau sa-mi aduc un Audi A6 din 2000 cu motor de 2500cmc - dau pe ea in Germania cu toate cheltuielile (drum, cazare, masa, acte etc.) 11.000 euro. Ca sa vin la Romanica sa platesc 5366.25 euro in taxa de fraier? (masina asta cu 2500 cmc polueaza pe jumatate decat un kkt de logan cu ero 4 si motor de 1.4L) Pai s-o dam draq de treaba.
ASIGURARE MAI MICA
IMPOZIT LA MOLDOVENI MAI MIC
SE CIRCULA NORMAL IN ROMANIA
CHIAR DACA E IN AFARA UE
BAFTA LA CREAT FIRME IN MOLDOVA