Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) avertizeaza ca gripa aviara ramane o amenintare globala si in acest an. Declaratiile au fost facute, vineri, de noul sef al OMS, Margaret Chan, care si-a exprimat ingrijorarea in ceea ce priveste izbucnirea unui nou focar de gripa aviara, relateaza BBC News.

Proaspat aleasa in functia de director al OMS, Margaret Chan, a anuntat ca in ultimele saptamani, dupa o perioada de acalmie, au inceput sa apara relatari privind noi cazuri de gripa aviara.

Ea a adaugat ca pericolul este deosebit de mare in tarile sarace si a promis sa adopte o linie dura fata de tarile care nu respecta normele de control sau blocheaza eforturile globale de fabricare a unor vaccinuri.

Chan a avertizat de asemenea asupra riscului unei noi pandemii de gripa, in special daca aceasta se raspandeste in tari cu un slab sistem de sanatate si ingrijire medicala si unde oamenii sunt deja afectati de boli precum Hepatita sau HIV/SIDA.

„Daca se va declansa o noua pandemie a virusului H5N1, suntem contienti ca rezultatele sale vor fi devastatoare. Facem apel catre cetatenii din tarile afectate sa colaboreze cu autoritatile si guvernul”, a declarat Margaret Chan, care este unul dintre expertii mondiali in problemele maladiilor transmisibile si primul cetatean chienz care preia conducerea unui organism ONU.

Ea a mentionat ca una dintre prioritatile organizatiei pe care o conduce este ingrijirea medicala din Africa, in special sanatatea copiilor si a femeilor. Gripa aviara este un tip de gripa care afecteaza in principal pasarile, dar prin diferite mutatii, poate infecta si specii de mamifere. A fost identificata pentru prima data in anii 1900, in Italia, dar s-a extins mai tarziu in toata lumea.

Un virus al gripei aviare, H5N1, a fost identificat in 1997 in Asia si a creat panica in lumea intreaga, vorbindu-se de iminenta unei epidemii de proportii.

In octombrie 2005, virusul H5N1 a ajuns si in Romania, fiind identificat in mai multe localitati. Romania a fost prima tara europeana unde prezenta acestui virus a fost confirmata in mod oficial.

Expertii se tem ca virusul H5N1 poate suferi mutatii, facand boala transmisibila de la om la om si generand astfel riscul unei pandemii.