“Invatati sa fiti fermieri in Uniunea Europeana!”. Asa suna indemnul Ministerului Agriculturii Padurilor si Dezvoltarii Rurale pentru agricultorii romani. Insa, in ciuda tuturor previziunilor optimiste, taranii risca la momentul acesta sa ramana fara obiectul muncii.

Banii, aproximativ 12 miliarde de euro care urmeaza sa vina de la Uniunea Europeana pentru agricultura si dezvoltare rurala nu pot fi absorbiti in lipsa de cofinantare. Insa bancile - singurele care ar putea sa sustina acest proces - nu pot oferi credite fermierilor atata timp cat acestia nu pot garanta ca vor avea de unde sa inapoieze banii.

Informatia pe scurt:

*** Creditul agricol este singura sansa pentru tarani sa obtina bani de la UE

*** Din lipsa de garantii, bancile nu pot acorda producatorilor credite

*** Subventiile acordate de stat sunt nefunctionale

*** Producatorii agricoli ameninta ca la primavara vor iesi in strada

Odata cu integrarea in UE, agricultura romaneasca trebuie sa treaca de la faza de subzistenta la dezvoltare rurala. Teoretic, la acest moment exista si programe si fonduri suficiente care sa faca din taranii romani, fermieri europeni.

Practic, insa, pentru a avea acces la banii europeni, agricultorii ar trebui, fie sa suporte o parte semnificativa din investitie, fie sa apeleze la un credit bancar. Din nou, teoretic statul pare sa se fi gandit la toate.

Astfel, cei care solicita un credit bancar pentru achizitionarea de tractoare agricole noi sau pentru a cumpara animale vor inapoia bancilor doar jumatate din banii imprumutati, restul sumei urmand a fi suportata de la buget.

Problema, insa, abia aici incepe. “Pentru a putea incredinta bani unui producator agricol sub forma de credit, banca trebuie sa aiba siguranta ca ii va putea si recupera.

Or, in momentul de fata fermierul care solicita un credit nu stie daca productia se va realiza, nu stie daca nu va veni un inghet, o inundatie care sa i-o distruga sau daca va obtine in final pretul pentru ea”, afirma Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor.

Praf in ochi

Intre cele doua parti, producatorii agricoli considera ca dreptate au bancile si ca facilitatile acordate de Ministerul Agriculturii nu sunt decat praf in ochi. Mai mult, ei spun ca la momentul acesta agricultura se afla in prag de colaps din lipsa fondurilor, drept pentru care singura solutie va fi ca de la primavara sa iasa in strada.

“Problema creditarii este atat de veche incat numai Ministerul Agriculturii putea sa lanseze o asemenea inpetie. Nu stiu la cine s-a gandit cand a oferit aceste subventii, dar la producatorii agricoli sigur, nu”, declara Tudor Dorobantu, vicepresedintele sindicatului Agrostar.

In opinia sa, ministerul ar trebui sa cheme la discutii producatorii agricoli si nu procesatorii pentru a “vedea ce vrem noi si ce pot ei sa faca pentru asta”.

Subventii nefunctionale

In conditiile actuale, pentru a beneficia de facilitatile oferite de Ministerul Agriculturii, taranul trebuie faca un drum la banca, sa convinga banca sa-i acorde un credit, sa are pamantul, sa semene, sa culeaga recolta si sa o vanda un pret care sa-i asigure profit. Abia dupa toate acestea, se poate gandi ca nu va trebui sa returneze la banca decat o jumatate din banii pe care i-a primit.

“De ani de zile mergem la Ministerul Agriculturii cu propuneri concrete, dar nu se intampla nimic. Adica, statul arata ca este dispus sa ofere subventii, dar subventiile sunt nefunctionale”, subliniaza Gratian Ghetea.

Acesta considera ca o solutie a problemei ar fi ca ministerul sa acorde subventia sub forma platii unei prime de asigurare a culturii, astfel ca banca sa poata sta linistita ca isi va recupera banii si in cazul in care cultura ar fi afectata de fenomene naturale.

“Poate va exista o zi cand reprezentantii altor institutii decat cele ale statului vor lua in serios propunerile noastre si vor gasi o schema care sa dea incredere si bancilor si societatilor de asigurari”, mai spune reprezentantul ARB.

Acesta a mai afirmat ca “este exclus ca intr-un viitor foarte apropiat sa vedem o dezvoltare a creditului agricol. In conditiile in care alte institutii, si ma refer aici la Ministerul Agriculturii, nu inteleg ca agricultura trebuie sa ajunga sa functioneze in conditii normale ca in toata Europa, nu se poate astepta nimic de la sistemul bancar. Practic, creditul agricol este la ora actuala inghetat”.