Constiinta lor si a turmei ii face pe clericii polonezi sa renunte la epoleti, in timp ce mai la Est constiinta e de cautat prin dosare sau in buzunare.
„Slujba inaltarii in scaun a noului episcop vicar al Bucurestiului nu va mai avea loc, dupa ce o comisie de ancheta a Bisericii Ortodoxe Romane a dovedit colaborarea noului episcop cu fosta Securitate“, ar putea titra toata presa romana in cazul a doua treimi dintre investirile inaltelor fete bisericesti din Sinod.
Episcopul ar recunoaste pacatul in fata credinciosilor si s-ar pune la dispozitia Preafericitului, care, fara a ezita un moment, l-ar revoca din mult rivnitul post. Democratic insa, Avocatul Poporului nu ar cinta in struna autoritatilor, ci ar cere o ancheta paralela, menita sa apere imaginea Bisericii.
Traian Basescu, ortodox convins, dupa cum o arata promulgarea noii legi a cultelor, si-ar arata satisfactia fata de buna colaborare dintre anchetatorii in straie cernite si „arheologii“ CNSAS.
Imposibilul de mai sus s-a produs. Insa in tara Papei Ioan Paul al II-lea, unde Teoctist se numeste Benedict al XVI-lea, iar comisia cu pricina apartine catolicilor polonezi. Investit de numai citeva saptamini in scaunul Arhiepiscopiei Varsoviei, episcopul Stanislav Wielgus a recunoscut ca a colaborat cu politia politica, iar Papa a acceptat demisia sa cu citeva ore inainte de mesa investirii.
Anterior deciziei oficiale, jumatate dintre credinciosii polonezi au cerut demisia episcopului Wielgus sau cel putin aminarea ceremoniei. Istoricii polonezi sustin ca 15% dintre clerici au semnat angajamente de colaborare similare.
Nu e mai putin adevarat ca Biserica poloneza si-a ascuns pina acum epoletii, insa cazul arhiepiscopului va fi in mod sigur acel precedent care va face ca sutanele sa tremure sau sa prefere macar anonimatul parohiilor de tara in locul alergatului dupa functii.
Si nu neaparat teama de comisii, de Institutul Memoriei (CNSAS-ul polonez) sau de ierarhii superiori i-ar face sa accepte cainta, ci teama de credinciosii polonezi.
Desi Biserica Catolica este pentru polonezi un reper istoric echivalent cu rezistenta nationala, cu societatea civila si cu numele Papei Ioan Paul al II-lea, ei nu au ezitat sa sanctioneze institutia atunci cind reprezentantii sai riscau sa o discrediteze ca reper moral.
Dosariade, comandate politic sau nu, au tulburat in toate tarile estice postul si rugaciunile prelatilor si ale credinciosilor, dar in Polonia catolica ele nu au dus la confundarea preotului pacatos cu institutia bisericii si credinta, nu au scurtat memoria si nu au amputat spiritul critic.
Romania ortodoxa si proaspat aderata ofera insa in continuare imaginea pioasa a Bisericii transformate in pandant al puterii temporale, pe principiul cu rezonante de Fanar „capul plecat (dar in nici un caz in fata turmei) sabia nu-l taie“.
