Cotidianul:

Economia intra in foame de capete destepte

de Alina Stanciu     Cotidianul
Luni, 8 ianuarie 2007, 0:00


Romania duce o lipsa acuta de forta de munca inalt calificata. „Cotidianul“ va prezinta sectoarele unde se manifesta cea mai mare penurie si efectele acestei situatii.

Pe piata fortei de munca inalt calificate, 2007 inseamna un an al competitiei: o batalie pe viata si pe moarte a companiilor pentru a-si pastra vechii angajati si a gasi unii noi. Concurenta este cu atit mai acerba cu cit de citiva ani buni au intrat in joc si firmele din afara tarii, al caror principal atu il constituie pretul platit si conditiile pe care le pot oferi.

Aceasta, numarul tot mai mare de investitori din piata, precum si faptul ca specializarile nu sint tocmai cele cerute de economia actuala au dus la o lipsa de personal pentru pozitiile de middle sau de top management in mai toate domeniile. In unele, deficitul este insa extrem de mare.

Specialistii in resurse umane consultati de „Cotidianul“ au enumerat citeva astfel de zone cu probleme. Este vorba, in primul rind, despre sectorul IT, unde se cauta de la programatori la specialistii in Java, C# sau Chip Design.

Penurie este si in domeniile care impun o specializare tehnica inalta cum ar fi, de exemplu, directorii de „calitate“ cu specializare pe mediu, directori de proiecte in constructiile industriale sau manageri juridici cu specializare in legislatia europeana. Totodata, companiile au nevoie de ingineri care sa aiba cunostinte temeinice si de management.

La fel de cautati sint si directorii de productie din industriile de virf, precum cele petroliera, constructoare de masini, metalurgica, telecomunicatii, chimie, constructii (inginerii constructori cu experienta in Project Management si inginerii structuristi).

Indiferent de sector (servicii de telefonie, cablu, auto), piata fortei de munca resimte nevoia si a unor specialisti care sa se ocupe de client service. Nu in ultimul rind, cererea a depasit oferta si in resurse umane sau in sectorul bancar.

Deficitul creste salariul

Din perspectiva angajatilor, deficitul de forta de munca in domeniile enumerate atrage dupa sine posibilitatea unor salarii mai mari anul acesta fata de 2006. Estimarile indica un plus de 15% sau chiar mai mult pentru cei care sint pregatiti sa ocupe o pozitie de top in sectoarele deficitare.

„Vom continua sa asistam in viitorul imediat la o crestere a pretentiilor salariale si la o supralicitare a angajatorilor pentru a atrage oameni performanti.

Pe masura insa ce se va echilibra balanta intre oferta de forta de munca si cerere, cred ca se va ajunge la o normalizare si mai ales la o standardizare a raportului intre competentele individuale si recompensele pecuniare“, este de parere Madalina Didea, Managing Partner la HART Human Resource Consulting.

Companiile, intre ciocan si nicovala

In vreme ce toata aceasta situatie din piata are efecte pozitive asupra buzunarului salariatilor, pentru companii lucrurile devin tot mai dificile. Acestea trebuie sa cheltuiasca mai mult cu salarizarea si cu metodele de retentie. Cei care nu vor actiona in acest fel risca sa piarda si mai multi bani, in cautarea unui nou angajat de top.

„Media raminerii intr-o pozitie va tinde sa scada in companiile care nu vor implementa planuri de dezvoltare profesionala si de crestere treptata salariala“, avertizeaza Andreea Lupan, manager de recrutare la agentia Barnett McCall Recruitment.

Tot cu o cheltuiala in plus, dar in beneficiul tinerilor profesionisti, companiile au si posibilitatea de „a-i creste“ pe tineri astfel incit acestia sa poata inlocui cu succes un manager care pleaca din companie.

„Companiile incearca sa compenseze aceasta criza fie prin formarea de specialisti in interiorul organizatiei, fie prin recrutarea lor din exteriorul organizatiei“, este de parere si Alexandru Vasile, Business Development Manager la AIMS Human Capital Romania.

Integral in Cotidianul















35 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri