Taierea capului sfintului Ion Iliescu (de Doru Buscu)

de Doru Buscu     Cotidianul
Miercuri, 10 ianuarie 2007, 0:00


Ca orice dama frivola, uituca si plina de slabiciuni, istoria isi alege favoritii dupa toanele momentului. Pe Ion Iliescu insa l-a ales si l-a ras-ales, semn ca, dupa o anumita virsta, imprudentele devin tabieturi.

Dintre romanii in viata cu nume de mucenic, cel mai aproape de nemurire pare sa fie domnul Iliescu. Oficial, apetitul sfinteniei i-a venit abia in 1990, dar ACEST Ion ramine botezatorul unei intregi generatii de activisti, trecuti la protocolul crucilor direct din sedinta de partid. Cu mijloacele sale capricioase si lumesti, istoria l-a selectat iar, simbata trecuta, pe fostul prim-secretar.

Asa ca toate canalele de televiziune s-au inghesuit sa-l pupe-n cur de Sfintul Ion.

Peste zimbetul multumit al lui Ionel, asa cum era alintat sarbatoritul in copilaria idilica, s-au revarsat douazeci si patru de ore de tamiieri tv plus reluarile, durata depasita in timing-ul ortodox doar de slujba Invierii Domnului.

„Cum petreceati in tinerete aceasta sarbatoare crestina?“, ciripeste pasarica blonda, ciugulind bunavointa ramasa intre coltii materialismului dialectic si istoric, mari cit ai crocodilului de Nil. „Apreciam spiritul de comunitate“, zice crocodilul si plescaie jubiliar din limba de lemn.

Ori tocmai spiritul de comunitate al anilor cincizeci, cel care a introdus crima ca valoare ideologica si a imbogatit vocabularul dacic cu tripleta duba - zarca - glont, acest spirit, zic, a lipsit definitiv din orice intrebare pusa invitatului. Sanctificarea media, un ritual obtinut cu acordul partilor, i-a alungat crestinului Iliescu complexele de tovaras si i-a pus patina pe cinism.

Saptesprezece ani la rind, prin repetitie si fatalitate, presa l-a redenumit Omul Sfirsitului de Secol, i-a gidilat vanitatea si a facut din el un personaj modificat etic, dotat cu aere de sfint, un batrinel simpatic, cu merite istorice: Ionel. Sa-i recapitulam martirajul.

Meritele sale de crestin isi fac simtita prezenta inca de la 19 ani, cind devine membru al CC al UTM, dar mai ales sapte ani mai tirziu, la Moscova, cind e ales in conducerea Uniunii Internationale a Studentilor. Dumnezeu exista: o demonstreaza numirea unui tinar ateu din Oltenita in functia de ministru al Tineretului, intre 1967 si 1971.

Din 1971 pina in 1974, sarbatoritul e bintuit de cele sfinte: sfintele idealuri ale socialismului ramin neintinate in judetul Timis, unde credinciosul lui Marx e sef cu propaganda. Hagiografii n-ar trebui sa uite mai ales perioada 1974-1979, cind tovarasul Ion a luat asupra sa, ca prim-secretar, pacatele judetului Iasi.

Nici minunile nu-i lipsesc din biografie: pina sa ajunga pe golgota Editurii Tehnice, fiul omului de tip nou a mers binisor pe (la) Ape (1979-1984). Dupa ’89, trecerea la cele sfinte s-a facut pe fata.

Apoi pe buric, umarul drept, cel sting si gata crucea - de ce s-o fi temut atit Biroul Politic de astea patru amarite de miscari? De aici, viata de inspiratie ortodoxa urmeaza in ritmuri singeroase: convertirile in masa la socialismul nostalgic, „moarte intelectualilor“, rugaciunile din Piata Universitatii ramase fara raspuns, intoarcerea si obrazului celalalt la ceafa, sa nu ucizi cu

martori in 13-15 iunie, „dragi mineri, va multumesc“, patru aratari la mandat si o multime de alte hierofanii totalitare. Un bilant bun sa-i inverzeasca de invidie pe persecutatii oricarei epoci.

Una peste alta, din 1947 incoace, crestinul Iliescu a tinut slujbe in toate altarele comuniste, a prezidat neintrerupt soboare tovarasesti, si-a lasat pictata cariera pe toate lacasele de cult al personalitatii si s-a inchinat la sfinta treime: trecut, populism si rasarit.

Iar istoria se amuza si-l invita la televizor doar pe el, pe sfintul Ion Iliescu, lasindu-l uitat, cu anii lui de temnita grea, cu tacerea lui incapatinata in fata anchetatorilor, cu domiciliul lui fortat, cu izolarea, cu carcera, cu singele, cu suferinta, cu rezistenta si cu demnitatea lui demonstrabile, pe Ion Diaconescu.

Dintre sutele sau miile de ioni romani calificati pentru felicitarile onomastice ale Botezatorului, epoca retine un ateu reincalzit.

Pe la 1865, un cititor nemultumit de inadvertentele cronologice din romanele lui Dumas tatal i-ar fi aruncat scriitorului in obraz: „Ati violat istoria, domnule!“. „Da“, i-ar fi raspuns parintele muschetarilor, „dar i-am facut copii frumosi“.

Chiar daca, in cazul scriitorului Iliescu, istoria contemporana pare indragostita de el, exista probe rezonabile ca doamna se mai lasa cind si cind violata. Sa fim atenti la copii!

Altfel, de Sfintul Nicolae merge la televizor nea Nicu.


















54 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă