O explozie puternica s-a produs vineri dimineata devreme, in incinta ambasadei Statelor Unite din Atena, scriu agentiile internationale de stiri. Conform primelor informatii, ar fi fost vorba despre un atentat cu o racheta lansata dintr-o cladire situata in apropierea ambasadei.

Nu exista victime, a anuntat un purtator de cuvant al Departamentului de Stat, citat de AFP. El a adaugat ca ambasada va ramane inchisa pe tot parcursul zilei de vineri.

O grupare de stanga a revendicat atentatul

Conform Reuters, ministrul grec al Ordinii Publice a declarat ca atentatul a fost revendicat de Lupta Revolutionara, o grupare de gherila de stanga.

"Au fost unul sau doua telefoane prin care s-a revendicat atacul", a spus Byron Polydoras, ministrul Ordinii Publice de la Atena.

Lupta Revolutionara este considerata cea mai periculoasa grupare terorista din Grecia. Miscarea a devenit cunoscuta la 5 septembrie 2003, in urma unui atentat care a vizat un tribunal din Atena, atac soldat cu ranirea unui politist.

Explozie puternica

Masini de interventie la Ambasada SUA
Foto: naftemporiki.gr

Martorii oculari spun ca suflul exploziei s-a simtit destul de puternic. Locuitorii din zona au sunat la televiziunea locala speriati dupa ce deflagratia le-a spart geamurile.

Potrivit primelor informatii, deflagratia s-a produs in jurul orei 5 si 55 de minute, ora locala si a facut pagube materiale. Traficul in zona a fost interzis. Zeci de masini de politie au incercuit perimetrul, echipaje de pompieri si ambulante au ajuns imediat la fata locului.

Ambasada americana din Grecia este una dintre cele mai bine pazite cladiri din Atena.

Atac la o zi dupa anuntarea noii strategii americane in Irak

Atacul asupra Ambasadei SUA are loc la o zi dupa ce George Bush a anuntat suplimentarea trupelor americane din Irak. In ciuda opozitiei democratilor si a opiniei publice, Bush a anuntat trimiterea a inca 20.000 de militari in Irak.

Planul Casei Albe a fost intampinat cu ostilitate in intreaga lume, chiar Marea Britanie - aliatul traditiona al SUA - anuntand ca va retrage un important contingent militar din Irak.

Si in SUA exista o opozitie puternica fata de suplimentarea trupelor. Democratii din Congres au anuntat ca vor incerca blocarea planului prin neaprobarea fondurilor necesare.