Raliul Dakar 2007 la final

Francezii Peterhansel si Despres, campionii editiei 2007

de S.N.     HotNews.ro
Duminică, 21 ianuarie 2007, 0:00


Stephan Peterhansel, la clasa auto si Cyril Despres, la clasa moto sunt castigatorii din Raliul Dakar 2007. Editia a adus cel mai bun rezultat realizat de un roman in competitia desertului. Emanuel Gyenes a incheiat pe locul 46 la general, dupa ce in etapa de sambata reusise o clasare pe locul 22. In ultima runda, Gyenes a incheiat pe locul 36.

AUTO
Francezul Stephan Peterhansel, 41 de ani, l-a depasit la general cu aproape sapte minute si jumatate pe compatriotul sau, Luc Alphand, desi niciunul dintre cei doi n-a avut vreo victorie de etapa in acest an. Podiumul 100% francez este completat de Jean Louis Schlesser.

Este al noualea titlu in Dakar pentru Peterhansel care castiga a treia oara in ultimii patru ani competitia auto, dupa ce triumfase de sase ori la categoria motocicletelor.

Etapa a 15-a a fost castigata de sud-africanul Ginies de Villiers, aflat la a patra victorie de etapa in 2007.

MOTO
Francezul Cyril Despres obtine a doua sa victorie in desert, dupa titlul din 2005. El a profitat de cazatura de joi a lui Marc Coma, campion in 2006, pentru a urca pe prima pozitie, pe care n-a mai cedat-o pana la final. Podiumul este completat de un alt francez, David Casteu si de americanul Chris Blais.

Etapa a 15-a a fost castigata de letonul Janis Vinters care s-a clasat pe locul 6 la general.

CAMIOANE
Olandezul Hans Stacey triumfa in premiera in desert si aduce si primul titlu pentru constructorul MAN care intrerupe suprematia din ultimii cinci ani a rusilor de la Kamaz.

In clasamentul final, Stacey a fost urmat de rusul Ilgizar Mardeev, pe trei clasandu-se cehul Ales Loprais.















32 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică