Suedia nu impune masuri restrictive

Cetatenii romani au dreptul sa ramana in Suedia timp de trei luni, perioada in care exista un drept de rezidenta si un drept de munca pe care le obtin automat, fara a indeplini nicio alta formalitate, informeaza Departamentul pentru Munca in Strainatate.

Cetatenii romani care vor sa stea mai mult de trei luni pe teritoriul Suediei trebuie sa se inregistreze la Autoritatea pentru Migratie (Migrationsverket/Swedish Migration Board).

Aici completeaza un formular pentru obtinerea dreptului de rezidenta, la care se adauga copii dupa pasaport sau alt act de identitate in care este mentionata cetatenia, precum si documente care sa demonstreze ca este indeplinita una din urmatoarele conditii: este angajat - caz in care prezinta contractul de munca; daca detine propria afacere, va prezenta documente in care sa fie mentionat faptul

ca solicitantul detine propria companie, precum si certificatul de inregistrare al firmei; daca este prestator de servicii, trebuie prezentat un certificat, contract in care se mentioneaza tipul serviciilor si durata acestora. Studentii romani trebuie sa prezinte documente doveditoare ale studiilor, asigurare medicala valabila in Suedia.

DMS a precizat ca, in cazul cand solicitantul nu indeplineste conditiile de mai sus, trebuie sa dovedeasca faptul ca dispune de suficiente fonduri pentru a se intretine in Suedia (pensie, depozite etc.).

De asemenea, cetatenilor romani care au un membru de familie cu drept de rezidenta in Suedia, dar nu si cetatenia li se acorda automat dreptul de rezidenta.

Prin membru de familie se intelege sotul, sotia sau partenerul inregistrat, copiii a caror varsta nu depaseste 21 de ani sau au peste daca se afla in intretinerea parintilor, precum si parintii ce sunt financiar dependenti de copiii care locuiesc in Suedia. Parintii studentilor nu beneficiaza de acest drept.

Romanii cu drept de rezidenta care doresc sa stea mai mult de un an trebuie sa solicite un "numar personal" care se obtine de la Skatteverket, necesar pentru a beneficia de sistemul de asigurari sociale.

Departamentul pentru Munca in Strainatate a mai precizat ca pentru obtinerea unui contract de munca in Suedia se cere cunoasterea limbii suedeze, nivel mediu. Informatii se obtin si pe Internet la www.ams.se, www.migrationsverket.se, www.ams.se

Integral in Romania Libera