Scandalul fara precedent declansat de cei care au castigat puterea acum aproape doi ani ne dezvaluie si o fata mai putin cunoscuta a politicienilor: aceea de scriitori ratati. Umbla vorba prin targ ca numai jurnalistii sunt, de fapt, niste genii literare care se lasa descoperite si doar in infinit de putine cazuri exceptia intareste regula.
Epistolele Patriciu-Tariceanu-Basescu-Basescu-Seres-Voiculescu exprima ganduri si idei ale politicienilor despre cum vad presedintele si premierul economia de piata functionala. Despre cum inteleg sa faca altfel decat cei pe care i-au blamat - adica pesedistii corupti - si despre cum vor sa mai fie alesi, vreodata, tot datorita promisiunilor de moralitate si virtute.
In sprijinul capitalismului curat, datator de profit, plusvaloare, locuri de munca, nivel de trai - premierul e cald, prietenos, curtenitor chiar. „Draga Traiane”, zice el... si incheie cu o intrebare care il salveaza de la dosar penal, pentru ca, daca presedintele avea ocazia sa vorbeasca la Parchet, iesea un trafic de influenta, daca nu, nu...
Premierul si-a lipit de-acum pe frunte nostimada acelei intrebari - „Daca poti vorbi la Parchet?” - si o va purta pana la finalul carierei politice.
Dar nici presedintele nu e mai prejos. Cum sunt permanent in concurenta pentru castigarea inimilor vajnicilor urmasi ai lui Decebal si Traian, Traian si... Calin, din zilele noastre, sunt si aici in competitie. Nu alearga un motor contra unui vapor, ci un bilet contra altuia. Presedintele are un stil mai sobru, fortat protocolar: „Domnule Ministru Seres”, zice...
Nu tu Codrut, nu tu „bai, Seres!”, dar finalul e tot cu schepsis: „Sa fie in interesul Guvernului si, daca se poate, in cel al Ec. Nat.”...
Curat murdar!, ar zice Caragiale. Curati-murdari ni se par si noua politicienii zilei de azi, care, desi ar trebui sa pastreze o distanta legala fata de cercurile de afaceri - pe care unii dintre ei le mai numesc si oligarhii -, se amesteca in troaca celor improscati cu noroi.
Pai cum a putut Tariceanu sa o cheme pe Macovei in biroul lui, sa aiba o intalnire cu un businessman cercetat? Pai cum a putut sa se intalneasca presedintele cu patronii rusi de la Alro, urmariti de Parchet?
Pai cum mai putem sa credem, acum, ca afacerile sunt corecte in Romania si ca merita sa-ti risti banii, sanatatea si viata pe altarul consolidarii economiei de piata functionale, despre care vorbeam la inceput?
Rechinii politici nu ne lasa sa avem succes decat in minusculele afaceri cu buticuri, la coltul strazii. Flote, masini, aluminii, rafinarii - diamantele economiei - sunt ale lor, ale celor alesi chiar cu manuta noastra.
Daca nu as crede in zicala ca „speranta moare ultima”, as zice ca mai bine ne-mbatam data viitoare, decat sa-i mai votam! De la „Mai, animalule!”, al lui Ion Iliescu, la „Draga Traian” si... „interesul Ec. Nat.” n-am realizat nimic. Decat o calatorie intr-o lume absurda si plina de putregai. Lumea politica.
