Interviul Academiei Catavencu

Te citii printre belete, premiere draga!

de Eugen Istodor     Academia Catavencu
Marţi, 23 ianuarie 2007, 0:00


Biletelul roz, pardon, galben al lui Tariceanu catre Basescu. Nota „smechera“ pe un document oficial, a lui Basescu catre Seres. SMS-ul unui anonim catre Tariceanu. Toate acestea cer un analist „biletist“: Oana Chelaru-Murarus, lector doctor la Facultatea de Litere.

Natura nesigura a relatiei dintre cei doi

Reporter: Totul a inceput cu „Draga Traian...“.
Oana Chelaru-Murarus: Intr-adevar, biletul porneste cu o formula de apropiere, dar ceea ce frapeaza este ca biletul, in continuare, nu ramine familiar pina la sfirsit. Biletul e un amestec de stiluri. Nu e neaparat genul Trahanache, „daca ma iubesti, stimabile!“, nu, dar dovedeste ca acest schimb de registre exprima si natura nesigura a relatiei dintre cei doi.

Se misca intr-un registru cvasioficial. Formal exista o numerotare a propozitiilor, deci a vrut sa comunice doua lucruri. Primul, de natura informativa, al doilea, ambiguu.

Rep.: Unde incepe administrativul?
O.C.-M.: In prima propozitie, iar termenii ei sint elocventi. „Alaturat“... „a redacta“, mult mai elevat decit „a scrie“, „document“ in loc de material, „in legatura cu“ in loc „despre“, „care au loc“ in loc de „se fac“.

De ce este aceasta exprimare, poate fi explicabil fie prin rutina administrativa a premierului, limbajul care-l preseaza zi de zi, care-i ocupa mintea, fie pentru ca relatia dintre el si presedinte nu este una relaxata, incit sa-i scrie direct mesajul.

Premierul - inferior, presedintele - cu greutate la Parchet

Rep.: Partea a doua?
O.C.-M.: Gliseaza spre stilul familiar. Este o sintaxa orala, dar si un lexic adecvat. Este clar ca premierul vrea ceva mai personal de la presedinte.

Aici nu avem de-a face, cum au spus multi, cu un agramatism, acel „daca ai ocazia sa vorbesti“... Este, mi se pare, o formulare justificata in modul oral, relaxat si mai ales in limitele speciei, este un bilet ce presupune o formulare condensata. In fond se subintelege verbul: „daca ai ocazia ai putea sa vorbesti...“. Este verbul direct de cerere.

Rep.: Ce este aceasta formula?
O.C.-M.: Este o cerere politicoasa, dar ezitanta, lasind interlocutorului deplina libertate de miscare. Cind ceri politicos, formula cu „daca“ si semnul de intrebare sint obligatorii. Premierul tatoneaza. Cind esti relaxat, nu faci atitea ocolisuri. Citim o relatie de ierarhie aici.

Premierul se vede intr-o situatie inferioara si il vede mai influent pe presedinte. As spune insa si altceva. Nimeni nu cere - decit daca respectivul e smintit, nu? -, nimeni nu cere cuiva daca nu crede ca i se va da.

Rep.: Adica?
O.C.-M.: Cel putin principial, premierul nu este un simplu reclamant, un naiv care se adreseaza pentru butelie dumnezeului de la Cotroceni. Premierul stie ca presedintele acesta anume poate rezolva mai mult decit el insusi poate, ca premier. Sa nu uitam ca si premierul este un centru de putere. Deci stie ca presedintele are un cuvint mai greu de spus la Parchet.

Rep.: Tariceanu nu se simte comod in scris.
O.C.-M.: Pai, e indirect in partea asta a doua. Spune „sa vorbesti“ si „despre subiect“. Premierul nu spune lucrurilor pe nume. Ceea ce si pe presedinte l-a facut sa-l clarifice drept ambiguu. Mesajul e in penumbra. Fie ca e prudenta, fie ca e sfiala, asta nu pot sti.

?

Rep.: Semnul intrebarii e pus corect?
O.C.-M.: Semnul intrebarii tine de natura politicoasa a cererii. „Ai putea sa-mi dai un pahar cu apa?“ e altceva decit „Da-mi un pahar cu apa!“. Nu e nimic neobisnuit. Verbul lipseste si de asta deruteaza. Semnul este la locul lui.

Rep.: Oralul devine scris.
O.C.-M.: Da, dar si biletul tine mai mult de registrul relaxat, de stilul oral.

Rep.: Tariceanu, aparindu-se in privinta gramaticalitatii biletului, a spus ca nu e obligat sa stie „sintagma propozitiei“.
O.C.-M.: Bun, premierul nu stie diferenta dintre „sintagma“ si „sintaxa“. Nu e mare lucru, nu e un cuvint care sa-i fi intrat in vocabularul de baza. Problema e ca foloseste cuvintul fara sa-l cunoasca.

Rep.: L-ati auzit cu „care si „pe care“.
O.C.-M.: Ca milioane de romåni. E o neglijenta raspindita. Are o scapare de gramatica. Asta nu-l coboara prea tare, el ramine un vorbitor educat, ingrijit in exprimare, chiar pretios. Si mai e ceva, ca profesoara de limba romåna, as prefera sa faca o greseala gramaticala si mai putine greseli politice.

Rep.: Acest bilet nu e datat.
O.C.-M.: Dar nici nu are formula de incheiere. Ceea ce iarasi e o ambiguitate. Poate fi semnul ca nu a cerut nimic? Dar este semnul cert al stinjenelii dintre cei doi. Ambiguitatea aceasta il salveaza si biletul nu poate fi citit ca unul de presiune.

Presedintele, ezitant ca biletelul

Rep.: Reactia presedintelui?
O.C.-M.: Inainte de asta sa ne amintim ca nici presedintele nu a folosit o formula directa de a-l aduce la cunostinta publicului. A aparut un intermediar, Elena Udrea, care insista ca aduce vorba de bilet in nume propriu. Nu comentez, dar e ciudat. Lipsa de directete a presedintelui e improprie lui.

Daca iarasi ne amintim ezitarile... ca nu-si aduce aminte de bilet, ca isi aduce aminte ca i-a produs oarecare neplacere, apoi, nu stie pe unde e. Si presedintele e ezitant. Cind iese la rampa, el flutura biletul ca si cum nu ar vrea sa-l citim si subliniaza continuu ca el da propria interpretare.

„Imi propune un parteneriat cu oligarhiile noastre, a venit timpul nostru.“ „Noastre“, „nostru“ sa fie semnele includerii sale? Isi asuma el pacatele natiunii? Tot presedintele decripteaza biletul: 1) ma informeaza... 2) ma intreaba... deci nu cere imperios. Facind astfel de declaratii, presedintele relativizeaza receptarea biletului.

Acest „eu“ repetat si insistenta ca e ambiguu si nesemnificativ ca mesaj creeaza nedumerire. Daca e asa, de ce mai este aratat publicului cu mare tam-tam? Straniu!

Rep.: Sa ne gindim la blonda?
O.C.-M.: Nu sint Mafalda. Daca blonda a scapat porumbelul, e dovada de mare prostie. Daca a fost pusa, e o strategie in spate. Daca e sa privim la scandalul creat, putem vedea ca mesajul dorit de presedinte era acela de a arata un bilet compromitator pentru premier.

Maretul obiectiv al integrarii

Rep.: Interesul ascunderii biletului?
O.C.-M.: Da, e o motivatie neverosimila si scandaloasa, chiar. Eu nu ma pot duce la Politie acum si sa spun: „Domnilor, vreau sa reclam ca un om mi-a furat rosiile in Obor acum doi ani“. Orice se putea invoca pentru ascunderea biletului, orice, dar nu maretul obiectiv al integrarii.

Rep.: In aceeasi zi, Tariceanu a spus ca stie „din presa“ mafia presedintelui. Basescu a venit cu o dovada, iar Tariceanu vine cu „am citit din presa“.
O.C.-M.: Bine, si presa, si biletul sint argumente ridicole. Este un conflict, totul e afectiv si irational. Penibil este sa invoci presa in conditiile in care tu ai o putere, iar tu ar fi trebuit sa pui in miscare niste pirghii de ancheta.

Beletelul lui Voiculescu

Rep.: Un intermediar, iarasi, a sarit pentru Tariceanu. Voiculescu a scos biletelul lui Basescu catre Seres.
O.C.-M.: Da, beletul e scris corect, in afara unei virgule. Tonul cam directiv e de observat: „dispuneti masuri“. E textul cuiva care stie sa dea ordine.

Rep.: Si acest „daca e posibil si-n interesul Ec. Nat.“?
O.C.-M.: Aici, a facut distinctie usoara intre Guvern, datat, cunoscut si interesele de viitor ale natiunii. O fi un fel de „Atentie! Sint cu ochii pe tine!“.

Lovitura de semeseu

Rep.: Semeseul, hop si el!
O.C.-M.: Cam lung, cam elaborat si foarte anonim! Si aici avem o conditionala: „daca nu faci asa... atunci vei plati“. Avem o retorica perfecta, cu propozitii subordonate, cu corelativ. Sintaxa nu face parte din cea a textului condensat. Ciudat! Amenintarile cad ca fulgerul. Aici e demagogie.

Rep.: Iata, „biletelul“ electronic a triumfat, e mai corect decit cel pe hirtie.
O.C.-M.: Ce pot sa mai spun? Ha, ha, ha!

Sa speram ca nu ne facem analisti „biletisti“

Rep.: Literatura romåna are traditia biletelului.
O.C.-M.: Campion e Caragiale. Mult invocata a fost 'O scrisoare pierduta', nu? Acolo avem trei biletele. Cel de dragoste, cel al lui Dandanache si unul dintre Trahanache si Tipatescu.

Rep.: Nici unul nu este facut public.
O.C.-M.: Asa este. E pastrat pentru „Pac, la Rezboiul!“, uiti asta! Tehnica asta de interventie este obisnuita. Cetateanul Turmentat e important nu prin nume, ci prin faptul ca e cunoscut de dom’ Trahanache. Dupa o intreaga perioada fanariota in care conta peschesul, punga doldora, acum importanta e recomandarea. Cadinele si pungile de bani sint inlocuite cu modernul biletel.

Rep.: Altceva mai avem?
O.C.-M.: In cheie grava, nu putem uita biletul din Jocul Ielelor al lui Camil Petrescu. Este drama ziaristului care se lupta sa publice scrisoarea in pofida oricaror considerente. Acolo, se fac trocuri, iar scrisoarea nu este publicata. Gelu Ruscanu se sinucide. Isi pastreaza puritatea morala.

Rep.: Iarasi, scrisoarea nu a fost publicata. Politicienii nu prea citesc literatura.
O.C.-M.: N-as spune asta. Citesc, dar considera ca politica e politica, iar literatura e fleac. Sa speram ca nu va urma o avalansa de astfel de biletele, ca sa ne facem analisti „biletisti“.


















63 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri