Presedintele american George W. Bush a prezentat, miercuri dimineata, cel de-al saselea discurs despre “Starea Uniunii” de la preluarea puterii la Casa Alba. Liderul american si-a exprimat temerile conform carora dependenta de petrolul strain ii face vulnerabili la terorism si a vorbit despre necesitatea unor reforme in sistemul judiciar.

”Statele Unite este in mare masura dependenta de petrolul din exterior de prea mult timp, iar aceasta dependenta ne face vulnerabili la regimuri ostile si la teroristi si face mult rau economiei noastre”, a declarat presedintele in discursul sau.

„In viitor se va pune accent pe utilizarea surselor energetice nepoluante. Vom diminua consumul de benzina cu 20% in urmatorii 10 ani, ceea ce va duce la o reducere a importurilor de petrol cu circa 35 milioane de barili”, a declarat liderul de la Casa Alba.

Bush si-a inceput discursul felicitand partidul democrat pentru reusita din 7 noiembrie si a salutat numerea lui Nancy Pelosi in functia de presedinte al Camerei Reprezentantilor. Acesta a subliniat necesitatea unei mai bune colaborari intre administratia de la Washington si Congresul american si a vorbit despre nevoia imbunatatirii sistemului judiciar.

„Dorim crearea unui sistem judiciar impartial. Administratia se va asigura ca tribunalele vor avea destui judecatori pentru a putea instrumenta cazurile in interesul sistemului judiciar. Scopul tuturor este sa protejam cetatenii Statelor Unite”, a afirmat Bush.

Conflictul din Irak ramane prioritatea Statelor Unite

Presedintele de la Casa Alba a readus in discutie necesitatea sustinerii stategiei din Irak. Acesta a precizat ca "razboiul contra terorismului este un razboiul unei generatii, iar pentru a fi castigat trebuie sa luptam cu dusmanul".

„Este vital ca succesul din Irak sa fie obtinut iar America sa fie ferita de un alt 11 septembrie. Pentru siguranta natiunii noastre trebuie sa sprijinim moderatii din Orientul Mijlociu. Consecintele unui esesc in Irak vor fi grave si de lunga durata”, a adaugat acesta.

In discursul sustinut, George W. Bush a mai vorbit despre problema imigrantilor si a anunat ca va adopta o lege cu scopul de a sprijini strainii care doresc sa munceasca pe teritoriul Statelor Unite.